Stagiunea Centenară de la Ateneu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stagiunea centenară începe săptămâna asta la Ateneul Român
Stagiunea centenară începe săptămâna asta la Ateneul Român

Sunt puţine evenimente muzicale de anvergură care să merite un articol de întâmpinare. Festivalul Enescu este unul dintre acestea şi probabil că vom comenta împreună programul ediţiei din 2019 atunci când va fi anunţat.

Articol publicat pe blogul Despre Opera.

Anul acesta a fost dominat copios de neputinţa instituţională şi sărăcia de idei pentru sărbătorirea Centenarului. Dacă grandilocvenţa goală de conţinut a ministerului era previzibilă, mediocritatea proiectelor artistice propuse de instituţii şi de o miriadă de asociaţii culturale a fost plenară şi deplorabilă. Găselniţa centenară a fost prezentarea autorilor români (dramaturgi, compozitori etc.), indiferent dacă aveau sau nu vreo legătură cu Centenarul Marii Uniri. Dar cum opereta istoriografică românească a impus teza că toate acţiunile istorice de la Burebista încoace au avut ca obiectiv final unirea, această reafirmare a identităţii naţionale în cultura mare a găsit o justificare. Poate că o ediţie românească viitoare a Dicţionarului ideilor primite de-a gata al lui Flaubert ar putea fi completat de traducător şi cu definiţia următoare:

UNIRE: Toţi marii oameni au fost obsedaţi de ea. Tot ce e românesc are legătură cu Unirea.

Cealaltă abordare a fost simpla lipire a (ro)vignettei centenare peste afişul oricărui spectacol, indiferent de subiectul acestuia. Importantă e obţinerea finanţării publice, cu restul ne descurcăm.

Proiectul centenar al Ateneului

La finalul stagiunii trecute, Filarmonica „George Enescu” l-a cooptat în echipa managerială pe dirijorul Christian Badea drept consilier artistic, acesta rezolvând „ecuaţia centenară” cu o elegantă simplitate. În vară, dirijorul anunţa proiectul într-un interviu publicat în Dilema veche, iar acum avem şi programul concertelor.

Pornind de la ideea că celebrarea singulară a momentului unionist de la 1 Decembrie 1918 e reductivă şi riscă banalizarea în inflaţia de evenimente similare, din ce în ce mai aglomerate spre finalul de an, Christian Badea a propus o perspectivă diferită, demnă de o instituţie reprezentativă a culturii româneşti.

image

Centenarul nu înseamnă doar o simplă aniversare, oricât de grandioasă ar fi ea, ci şi un moment de reflecţie asupra drumului parcurs în istorie de România în ultima sută de ani. Vorbim despre o perioadă din care jumătate, aşa cum remarca Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, a ţinut naţiunea română sub dictatură, fie ea regală, fascistă, dar mai ales comunistă. Un veac în care România s-a modernizat, ajungând sincronă la nivel cultural cu Europa în doar cei 20 de ani interbelici (o perioadă incredibil de scurtă), a luptat în două războaie mondiale, a derapat adesea de la democraţie, şi-a asuprit minorităţile deportând romi şi evrei, şi-a prigonit intelectualii care aveau opinii diferite de ideologia oficială, dar a reuşit să iasă la lumină în 1990 şi să-şi continue vocaţia europeană în ultimul deceniu, prin apartenenţa la Uniune. Şi poate că, peste încă o sută de ani, România va sărbători în 2107 şi un secol de Unire cu Europa...

Parcurgând programul Stagiunii Centenare, cea mai interesantă alegere pentru celebrarea Unirii este oratoriul Creaţiunea al lui Haydn. O alăturare inspirată a Genezei biblice de cea a României moderne, prin care concertul iese graţios din rutina festivistă. Mai mult, dramaturgia muzicală a oratoriului se suprapune ideal peste semnificaţia momentului: o uvertură ce conţine reprezentarea haosului primordial (or, ce altceva decât haos este un război atât de nimicitor prin care a trecut România între 1916 şi 1918?), o partitură pentru soprană, în chip de Arhanghel care cântă înflăcărat şi stratosferic Mit Staunen sieht das Wunderwerk (căci Unirea din 1918 nu e altceva decât un alt Wunderwerk, prin complexitatea contextului în care s-a produs, dominat de sacrificii, dar şi de şansă) şi exemplele pot continua. Un concert cu o distribuţie de şcoală germană, necesară pentru acest repertoriu şi care va devansa, cel puţin pentru mine, sărbătoarea naţională cu câteva săptămâni, pe 24 şi 26 Octombrie.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite