Tinerii artişti îşi dau întâlnire la Festivalul de Arte de la Breaza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stagiunea "Preludiul Festivalului de artee de la Breaza" a cuprins nouă recitaluri
Stagiunea "Preludiul Festivalului de artee de la Breaza" a cuprins nouă recitaluri

În cadrul Festivalalui de Arte, desfăşurat în perioada 27 iulie-5 august, elevi, studenţi şi profesori din ţară şi străinatate vor avea ocazia să studieze în mijlocul naturii, la Breaza, muzica clasică şi arte plastice.

Centenarul Marii Uniri este sărbătorit şi prin lansarea primei ediţii a Festivalului de arte de la Breaza, 27 iulie – 5 august 2018. Organizaţii culturale de prestigiu – Muzeul Naţional „George Enescu”, Bucureşti, şi Centrul Cultural „Ion Manolescu”, Breaza, şi-au unit eforturile cu firma Best Bridge Services şi cu Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Breaza. Cele două instituţii brezene reprezintă Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Breaza în parteneriatul cultural, public-privat, prin care se organizează Festivalul de arte de la Breaza şi evenimentele adiacente, cum a fost stagiunea de recitaluri lunare „Preludiul Festivalului de arte de la Breaza”.  Recitalurile cameral-vocal-instrumentale a fost susţinută de un număr de peste 150 de elevi şi studenţi muzicieni, împreună cu profesori de muzică şi acompaniaţi vizual de picturi şi cărţi ale sponsorului principal, Editura Intaglio.

Încheierea stagiunii a avut loc duminică, 17 iunie, în Sala Amfiteatru a Primăriei Breaza, într-un recital special, cu artişti consacraţi şi cu participarea extraordinară a Corului de Cameră „Preludiu”.
Festivalul de arte de la Breaza, internaţional, va cuprinde cursuri şi masterclass, unde elevi, studenţi şi profesori din ţară şi străinătate vor avea ocazia să studieze în mijlocul naturii, la Breaza, muzică şi arte plastice, iar publicul va beneficia de concerte zilnice şi expoziţii de pictură.

Festivalul de Arte de la Breaza, aflat la prima ediţie, porneşte de la ideea de a satisface nevoia de odihnă şi recreere concomitent cu studiul zilnic într-un mediu profesionist, competitiv şi plăcut. Alăturarea celor două domenii – muzica şi artele plastice – contribuie la dezvoltarea spiritului artistic şi la motivarea individuală a participanţilor. Totodată, în rândul elevilor şi studenţilor există dorinţa de a participa la evenimente care să îmbine cursurile susţinute de profesori renumiţi, cu posibilitatea de a socializa cu colegi din diverse zone ale ţării precum şi din străinătate. Nu în ultimul rând, sunt organizate pentru tineri cursuri de iniţiere în muzică, pe diferite instrumente, sau în arte plastice. Pentru copiii din Breaza care nu au posibilităţile materiale de a participa la cursurile din cadrul Festivalului, sunt oferinte un număr de cinci burse şi facem campanii de strângere de fonduri pentru mărirea acestuia. Grupul ţintă este constituit din elevi şi studenţi din ţară şi străinătate, de la liceele vocaţionale şi de la şcolile de muzică şi artă plastică.

La ediţia din 2018 a Festivalului de Arte de la Breaza, cursurile de muzică se vor desfăşura în cadrul Centrului Cultural „Ion Manolescu” şi studiul individual în sălile Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu”. Participanţii vor susţine concerte şi recitaluri în diferite zile şi locaţii. Finalitatea Festivalului va fi un concert organizat în cadrul Centrului Cultural „Ion Manolescu”. Cursurile de vară şi Masterclass oferă participanţilor, în plus faţă de studiul instrumentului, şi o oră pe zi de teoria muzicii, forme muzicale şi armonie, ceea ce este inedit în oferta cursurilor similare din alte zone ale ţării. Un alt element care dă plus-valoare „Festivalului de arte de la Breaza”, în comparaţie cu alte oferte din acest domeniu, este pregătirea corală, începând cu ziua a şaptea, câte o oră în fiecare zi, şi finalizându-se cu un concert coral-instrumental de muzică bizantină susţinut în ultima zi a Festivalului, la Biserica Sfântul Nicolae din Breaza, monument istoric.

Arte Plastice

program festival de arte de la bBeaza

Cursurile de artă plastică, ateliere de pictură vor fi organizate în trei grupe (grupa clasele II-IV, clasele V-VIII şi clasele IX-XII+), câte 2 ore de atelier, în fiecare zi. Atelierul de pictură este menit să dezvolte participanţilor creativitatea şi să exploreze domeniul artelor plastice. Aceştia vor realiza lucrări împreună cu grupa de vârstă din care vor face parte şi se vor dezvolta în domeniile compoziţiei, cromaticii şi pictura în aer liber. Inedit în rândul taberelor de creaţie sau a ofertelor de cursuri de vară este că tinerii muzicieni ai Festivalului de arte de la Breaza vor putea participa la atelierele de pictură, dezvoltându-şi încă o latură artistică a lor. La final, lucrările tuturor participanţilor vor fi expuse în sala Centrului Cultural „Ion Manolescu” în care va avea loc Concertul final şi vor fi publicate în broşura Festivalului.

Pe 27 august are loc deschiderea Festivalului de artă de la Breaza în cadru festiv şi oficial, în jurul orei 9:00. Primele 5 zile vor fi dedicate cursurilor, studiului individual şi activităţilor de recreere. Din ziua a 6-a vor fi introduse recitalurile de seară, în locaţii diferite. În ultima zi va avea loc un concert de muzică bizantină cu participarea instrumentiştilor şi a corului format din membrii participanţi în Festival, după slujba Sfintei Liturghii, la Biserica Sfântul Nicolae din Breaza, monument istoric. După acest ultim eveniment artistic va avea loc, în jurul orei 12:00, încheierea oficială a Festivalului cu decernarea diplomelor pentru fiecare participant. 

 Preludiul Festivalului de arte de la Breaza

Stagiunea de recitaluri cameral-vocal-instrumentale lunare este oferită copiilor şi tinerilor muzicieni care vor să-şi prezinte publicului programul studiat. Prin aceste recitaluri, elevii şi studenţii beneficiază de oportunitatea de a-şi verifica nivelul de pregătire a pieselor din repertoriul lor, se acomodează cu emoţiile inerente pe care le au în momentul prezentării în faţa publicului, fac un schimb de experienţă cu colegii lor, iar adulţii şi copiii din Breaza şi împrejurimi au ocazia de a asista la un concert de muzică clasică. Fiecare recital este însoţit de o expoziţie de pictură şi participanţii primesc semne de carte pe care le pot colora ulterior. Fiecare recital din Preludiul Festivalului este mediatizat. Primul recital s-a numit „Armonii de toamnă”, a fost foarte bine primit de către publicul din Breaza, interpreţii au performat deosebit şi au petrecut un timp de înaltă calitate. (Selectie din prezentarea festivalului realizată de Anca Postea).

Festivalul de arte la Breaza

Partenerii festivalului sunt: Consiliul Local si Primaria Orasului Breaza (prin institutiile subordonate) si Muzeul National "George Enescu".

Anca Postea este manager de proiect al festivalului, iar firma Best Bridge Services este organizatorul principal.

Directorul artistic Doina Saliu este absolventă a Academiei de Muzică Bucureşti anul 1995, cu master la pian, studii teoretice si cor academic. A fost redactor la Radio Difuziunea Română Bucureşti, este membru fondator al Corului de Cameră „Preludiu” din cadrul Centrului Naţional de Cultură „Tinerimea Română” Bucureşti, iar în prezent este profesor grad I de pian şi studii teoretice la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” Bucureşti.

Profesor coordonator arte plastice, Maria Poştea a absolvit licenţa şi masteratul la Universitatea de Arte Bucureşti, a beneficiat de bursă Erasmus la Academia de Arte din Riga, Letonia, şi este absolventă a departamentului pentru pregătirea personalului didactic, nivelul I. Ea lucrează de peste şase ani cu copiii, în tabere medievale, tabere de creaţie şi festivaluri. Maria a avut numeroase expoziţii şi premii naţionale şi internaţionale.

Rodica Perianu, de la secretariatul artistic, are o vastă experienţă în organizarea şi coordonarea evenimentelor artistice atât pentru elevii şcolilor de muzică şi arte plastice, cât şi alături de firma Best Bridge Services. S-a remarcat prin maximă eficienţă, exactitate şi multă dragoste faţă de copiii şi tinerii artişti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite