„Toni Erdmann“, cel mai bun film străin la gala London Film Critics’ Circle Awards 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul ”Toni Erdmann”, regizat de Maren Ade, o coproducţie cu participare românească, a fost desemnat cel mai bun film străin la gala London Film Critics’ Circle Awards 2017, organizată duminică seară, la Londra, de cea mai veche şi mai importantă organizaţie de critici de cinema din Marea Britanie, informează The Hollywood Reporter, citat de News.ro.

Pelicula ”Toni Erdmann” (Germania-Austria-România), recompensată cu premiul LUX, acordat de Parlamentul European, al cărei producător român este Ada Solomon, se află pe lista scurtă a peliculelor eligibile pentru o nominalizare la categoria cel mai bun film străin a premiilor Oscar 2017, alături de alte opt lungmetraje, şi a primit o nominalizare la Globurile de Aur, la aceeaşi categorie.

Filmul a avut mare succes în rândul spectatorilor de la Festivalul de Film de la Cannes 2016 şi a fost lansat în România pe 21 octombrie.

Acest lungmetraj reprezintă propunerea Germaniei pentru o nominalizare la premiile Oscar. Filmul îi are în distribuţie pe Peter Simonischek şi Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol şi Victoria Cociaş.

”Toni Erdmann”, prezentat şi la Les Films de Cannes à Bucarest, în prezenţa regizoarei, spune povestea unui tată excentric, ajuns la pensie şi pus mereu pe glume, care hotărăşte să îi facă o vizită surpriză fiice sale, o femeie de carieră care lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în Bucureşti.

În luna decembrie, ”Toni Erdmann” a fost marele câştigător la cea de-a 29-a gală a premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA), organizată în oraşul polonez Wroclaw. Acest lungmetraj s-a impus la toate cele cinci categorii de premii la care a fost nominalizat - ”filmul european al anului”, ”regizorul european al anului” (Maren Ade), ”scenaristul european al anului” (Maren Ade), ”actorul european al anului” (Peter Simonischek) şi ”actriţa europeană a anului” (Sandra Hüller).

Duminică seară, la gala London Film Critics’ Circle Awards, musicalul ”La La Land” a fost desemnat cel mai bun film al anului, în timp ce titlul de cel mai bun regizor al anului a revenit cineastului ungar Laszlo Nemes, pentru filmul ”Fiul lui Saul/ Saul fia”, în care joacă şi Levente Molnár, actor la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Cel mai bun film britanic al anului a fost desemnat ”I, Daniel Blake”, de Ken Loach, laureatul trofeului Palme d'Or la Festivalul de la Cannes din 2016.

La categoria ”cel mai bun actor al anului” s-a impus Casey Affleck, cu rolul din pelicula ”Manchester by the Sea”, în timp ce la categoria feminină echivalentă - cea mai bună actriţă a anului - a triumfat Isabelle Huppert pentru rolul din ”Things to Come”.

Actriţa franceză Isabelle Huppert a primit şi un premiu onorific - Dilys Powell Award for Excellence in Film.

Cel mai bun documentar a fost desemnat ”Fire at Sea”, un film despre drama imigranţilor, care a fost recompensat cu Ursul de Aur la Berlinala 2016.

Câştigătorii de la London Film Critics’ Circle Awards au fost votaţi de cei 140 de membri ai Critics' Circle, cea mai importantă şi cea mai veche organizaţie de critici de film din Marea Britanie. Gala a avut loc duminică seară la hotelul May Fair din centrul Londrei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite