Trup şi suflet sau „Vara indiană“ a lui Julio Medem VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„O, mamă, dulce mamă“: Penélope Cruz, în rolul Magdei
„O, mamă, dulce mamă“: Penélope Cruz, în rolul Magdei

DEZAMĂGIRE Reputatul regizor spaniol Julio Medem renunţă la stilismul care i-a caracterizat cele mai bune filme, pentru a se aventura, în „ma ma“, pe teritoriul unei filozofii ieftine, tipice unui om aflat la criza vârstei de mijloc.

Sunt numeroase cazurile de cineaşti (valabil şi pentru scriitori, la fel de bine) care, după debuturi uluitoare, de o prospeţime rară, şi o carieră foarte interesantă în timpul tinereţii, „se prostesc“ brusc odată cu înaintarea în vârstă, în momentul fatidic al crizei de trecere dintre vârste. Astfel, ei cedează ori sirenelor unei filozofii ieftine şi sentimentaloide, ori atracţiei temelor „mari“ şi a proiectelor din ce în ce mai grandioase.

Există multe exemple, dar cel mai puternic mi se pare cel al cineastului bosniac Emir Kusturica, de la care nu mai poţi aştepta nimic (bun) şi care-a ajuns să fie contrariul filmelor (toate) extraordinare pe care le-a realizat în tinereţe. E mai bine ca aiureala temelor „mari“ şi a filozofiei sentimentelor să te lovească mai spre tinereţe, pentru că mai ai şanse să-ţi revii, cazul cineastului mexican Alejandro González Iñárritu, care, după eşecul lui „Biutiful“, a reuşit să se reinventeze, semnând ulterior două filme excelente.

Haoticul Medem

Un fel de „Biutiful“ sau „Viaţa este (totuşi) frumoasă“ se doreşte a fi şi „ma ma“, cel mai recent film al regizorului spaniol (de fapt, basc, născut în San Sebastian) Julio Medem (57 de ani). Sper ca Medem să nu devină unul din cazurile descrise mai sus, dar „ma ma“ este prima dezamăgire din partea acestui regizor până acum excepţional. Julio Medem este autorul, în 2001, al bulversantului „Lucia şi sexul“, care – deşi nu era un film de debut – avea o prospeţime şi o francheţe cum rar întâlneşti în cinema.

Ulterior, regizorul basc a continuat să facă filme extrem de interesante, precum „Caótica Ana“ (2007) sau „Room in Rome“ (2010), prin care s-a impus drept posesorul unui stilism pentru care alţii l-ar invidia, dar şi al unui cinism, al unei detaşări auctoriale, la rândul lor benefice pentru actul artistic. E cu atât mai de neînţeles virajul său din „ma ma“ spre zona sentimentelor ieftine şi a „filozofiei vieţii“, specifică de altfel melodramelor şi telenovelelor, combinat cu un abandon stilistic care-i face filmul de nerecunoscut ca purtând „marca“ Medem.

Spania în 2012

Vârsta de mijloc, clasa de mijloc... Problemele acesteia din urmă ar cam vrea să le sintetizeze Julio Medem în filmul său, pe care el însuşi l-a definit ca pe un portret al „Spaniei anului 2012“, cel mai puternic al crizei pentru iberici. Pe principiul „toate mi se întâmplă numai mie“, unei femei spaniole, aflate la rândul ei la o vârstă mediană, Magda (Penelope Cruz), i se întâmplă o serie întreagă de nenorociri într-un timp foarte scurt: rămâne şomeră, soţul o părăseşte pentru una mai tânără, află că are cancer la sân şi suferă o mastectomie etc. În paralel, îl cunoaşte şi se combină cu un antrenor de fotbal, aflat la rândul său într-un moment cumplit: soţia şi fiica i-au fost ucise într-un accident rutier, dar ce să te faci, acesta nu are erecţie, şi nici nu e de mirare etc.

Apogeul se află însă în a doua jumătate a filmului, şi nu ştiu dacă cineva s-a mai gândit la vreo astfel de dezvoltare scenaristică aberantă. În unicul moment de penetrare dintre cei doi, Magda rămâne însărcinată, dar tot la acea vreme află că, implacabil, cancerul i-a revenit şi este incurabil. Din acel moment, întrebarea filmului devine alta: ce (cât) poate să facă o „ma ma“ (Magda e mamă şi pentru fiul ei adolescent Dani) pentru fiica ei nenăscută încă? Pur şi simplu, să se lupte să trăiască suficient pentru ca să-şi poată naşte copilul şi să-i vadă „feţişoara“. Natasha, fata nenăscută încă, devine din acel moment simbol pentru orice: pentru viitor, pentru sensul vieţii, pentru fetiţa din Siberia pe care ginecologul Magdei n-a mai reuşit s-o adopte etc.

ma ma

Alţii au vorbit despre viaţă şi moarte mai bine

Ce nu este în regulă aici? În primul rând, nu este ok să te joci cu tragediile, să le utilizezi pentru a face din ele aşa-zisă „artă“ (Medem a mai făcut asta şi în „Lucia...“, dar măcar acela avea o deplină coerenţă stilistică). Apoi, dacă o faci, trebuie, ca să-ţi iasă, să o faci la un nivel artistic extraordinar de ridicat, ceea ce nu este cazul în „ma ma“. Să ne imaginăm cum ar fi arătat povestea aceasta spusă de marele polonez Krzysztof Kieslowski (sau chiar şi de Tykwer şi Tanovic, cei care i-au transpus scenariile neturnate, scrise împreună cu Piesiewicz).

Ca să nu mai vorbim, în zilele noastre, de danezul Lars von Trier, căruia a ajuns un clişeu să-i pomeneşti apreciativ numele. Tot pe tărâm iberic, mai tânărul compatriot al lui Medem, Alejandro Amenábar, realizează în excepţionalul „Mar adentro“ o ardentă glorificare a vieţii, făcută din perspectiva unui bărbat paralizat timp de 20 de ani, care nu-şi doreşte altceva decât dreptul la eutanasie, adică reintegrarea în ciclul vital al elementelor.

„Inside the body“

Ca să-i acordăm totuşi şi ceva bun filmului lui Medem, aceasta ar fi anumite cadre, unghiuri de filmare etc., aşa-numitele „mărci stilistice“ medemiene, lipsite însă aici de vlagă şi reală semnificaţie (îmi pare rău, nici interpretarea politică dată de autorul însuşi nu se susţine). Cadrele invadate de alb (din Siberia, cu Natasha centrală, sau din camerele de spital) amintesc obsesia lui Medem din ultimele filme pentru această nonculoare (în „Lucia...“, cadrul era plin de lumina solară, tipică Sudului, după cum sugera şi numele eroinei titulare).

Cele mai spectaculoase şi reuşite estetic imagini sunt cele luate din interiorul corpului Magdei: inima care-i bate nebuneşte, scena de sex este redată tot din interior, prin palpiturile frenetice ale aceleiaşi inimi, la fel şi formarea şi naşterea fătului Natasha. Ceea ce ar fi sugerat, însă, o meditaţie profundă despre „trup şi suflet“ se transformă în film într-un discurs pueril al Magdei către fiul ei Dani, un discurs ateu / agnostic despre Dumnezeu, moarte şi sensul vieţii.

Info

ma ma (Spania-Franţa, 2015)
Regia: Julio Medem
Cu: Penélope Cruz, Luis Tosar, Asier Etxeandia, Teo Planell, Anna Jiménez, Alex Brendemühl

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Julio Medem – sex, haos şi lesbianism


filmul ma ma
julio medem

Nu am făcut decât să citez din titlurile a trei dintre cele mai cunoscute filme ale regizorului spaniol (de fapt, basc, născut în Donostia-San Sebastian pe 21 octombrie 1958) Julio Medem (57 de ani). Este vorba despre „Lucia şi sexul“ (2001), „Caótica Ana“ / „Haotica Ana“ (2007) şi „Room in Rome“ (2010, împărţită de lesbienele Elena Anaya şi Natasha Yarovenko), fiecare dintre ele şocant, bulversant şi călcând în picioare toate locurile comune ale sensibilităţii.

Ulterior impunerii mondiale cu epatantul „Lucia şi sexul“, regizorul basc a continuat să facă filme extrem de interesante, precum cele amintite, prin care s-a impus drept posesorul unui stilism pentru care alţii l-ar invidia, dar şi al unui cinism, al unei detaşări auctoriale, la rândul lor benefice pentru actul artistic. E cu atât mai de neînţeles virajul său din „ma ma“ spre zona sentimentelor ieftine şi a „filozofiei vieţii“, specifică de altfel melodramelor şi telenovelelor, combinat cu un abandon stilistic care-i face filmul de nerecunoscut ca purtând „marca“ Medem.

Love story-uri atipice

„Lucia şi sexul“, din 2001, filmul cu care toată lumea cinefilă l-a remarcat brusc pe Medem ca pe o voce unică, de care trebuie ţinut seama, nu era totuşi primul film al regizorului, cu toată francheţea şi directeţea sa, specifice în general filmelor de debut. Julio Medem atrăsese deja atenţia, cunoscătorilor şi nu numai, cu câţiva ani în urmă prin „Îndrăgostiţii de la Cercul Polar“ (1998), o altă poveste de dragoste complet atipică (unde lucrează pentru prima oară cu Najwa Nimri, actriţa sa fetiş). „Lucia şi sexul“ îl impune şi o impune şi pe actriţa Paz Vega, care din păcate nu mai are vreun rol comparabil după aceea (caz similar cu Jeunet-Tautou sau Besson-Parillaud, şi alte cupluri regizor-actriţă).

Dacă ne uităm şi mai în urmă, în anii ’90, vedem că Julio Medem realizase deja câteva filme care puseseră pe jar minţile spectatorilor hispanici şi care acum pot fi numite ceea ce se cheamă filme-cult: debutul în lungmetraj cu „Vacas“ (1992), comedia „La ardilla roja“ (1993) şi drama „Tierra“ / „Pământ“ (1996, titlu cu rezonanţe dovjenkiene).

Top 5 filme importante

1. Lucia şi sexul (Spania-Franţa, 2001)
2. Haotica Ana (Spania, 2007)
3. Îndrăgostiţii de la Cercul Polar (Spania-Franţa, 1998)
4. Habitación en Roma / Room in Rome (Spania, 2010)
5. Vacas (Spania, 1992)

lucia
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite