Un Cannes cinic, fără frontiere!

Ediţia 69 a început cu filmul lui Woody Allen, care continuă să refuze stresul competiţiei şi e pentru a douăsprezecea oară pe Croazetă – cel puţin cu creaţiile sale, că de obicei mai pregeta cu venitul, din pricina antipatiei faţă de avioane! Filmul său, Café Society, e din nou o întoarcere în timp, în fascinaţii ani 30 ai Hollywood-ului, dar şi ai iubitului său New York.

Este un scenariu plin de aluzii la vedetele vremii, multe pe nedrept uitate, ca un Paul Muni, sau amintite şi îndrăgite inclusiv peste ani de un Fellini, ca Ginger Rogers, sau unica Bette Davis ori Gloria Swanson! (De remarcat afişul de o mare subtilitate şi un şarm indubitabil, un chip retro misterios şi definitoriu pentru epocă.)

Bârfele de pe malul piscinei, general valabile, independent de timpuri sau ţară, vocea povestitorului, care este chiar a lui Woody Allen... Chiar dacă e mai dezlânat decât genialul Midnight in Paris, ar trebui să nu uităm celebra replica a lui Billy Wilder, din Unora le place jazzul: „Nimeni nu-i perfect!“. Dar face plăcere spectatorului, care e tentat să compare, spre disperarea cineaştilor de pretutindeni!

Lista marilor concurenţi s-a deschis cu Sierranevada, a minuţiosului Cristi Puiu, care s-a înconjurat de o pleiadă de actori, de toate vârstele (ca şi în Moartea Domnului Lăzărescu), de la Tatiana Iekel (un altfel de Babă Comunistă, şi mai categorică şi mai convingătoare decât personajul lui Gulea / Lungu!) la Dana Dogaru (o mamă împăciuitoare şi acaparatoare, care seamănă ca reacţii cu cea din Poziţia copilului, dar mai suportabilă pentru copiii ei!) şi mai ales, aproape constanta carierei autorului de cinema, impecabilul Mimi Brănescu, mai ataşant ca niciodată, atît de diferit de fiul din scurtul, care îi aducea regizorului un Urs de Aur la Berlin şi pe care îl puteţi revedea pe CINEPUB: (Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, cu un Victor Rebengiuc unic, şi o aluzie la contra-candidatul de acum: Jim Jarmusch!). Ana Ciontea are rolul cel mai spurcat la gură, dar îi vine mănuşă! Femeia înşelată şi mahalagioaică ar trebui să dea de gândit celor care se vor recunoaşte în reacţii! Mai ales că se dovedeşte că nu foloseşte la nimic! 

Obiceiurile de la parastasul de 40 de zile o să-i facă pe mulţi să descopere o Românie, cu obiceiuri atât de contrastante şi anacronice, faţă de secolul 21, în care am păşit deja de 16 ani!    

De remarcat numărul 11, care se repetă în scenariu, vizionările de presă care au fost pe 11 mai (premiera de la Aurora, care a fost pe un 11 martie) şi 22, un dublu al zilei când se încheie Festivalul! O fi vreun semn? 

Franţuzescul Rester vertical ne aminteşte că suntem la o ediţie cu număr deocheat! Ideea de a oferi o moarte asistată printr-o sodomizare şochează, la fel ca mai tot filmul, în care acelaşi personaj face avansuri unui puşti aparent neinteresat, şi se revoltă, doar parţial, când e aproape violat de bunicul propriului său fiu din flori. Încurcă-i drace!  Lupul pare a fi singurul care să tranşeze (la propriu) ororile!   

Tot americanii, respectiv americanca Jodie Foster, demonstrează că filmele pot fi intense şi fără să se treacă dincolo de suportabil ! Cinefilii vor fi fermecaţi de Money Monster, o vedetă TV a lumii banilor, un fel de Muscalu + Măniuţiu + Moise Guran, e luat ostatic, în direct, ca să dea socoteală că a îndemnat lumea să investească într-un sistem foarte apropiat de piramidalele care au făcut victime şi pe la noi! Clooney e mai bun ca niciodată, chiar dacă şi el cinic, dar altfel, cu o regizoare de emisie de invidiat; Julia Roberts (pe alocuri amintind de The Network / Reţeaua de televiziune, un titlu cult al celei de-a şaptea arte!), cu detalii atât de des întâlnite pretutindeni, de la paznicii care nu-şi fac treaba până la telefonul care e uneori o dovadă de proastă creştere, când ne domină şi cele mai speciale clipe, de care ar trebui să ştim să ne bucurăm. 

De remarcat şi o butadă a acestei ediţii: Viaţa e prea scurtă pentru filmele proaste! Aş zice că e prea scurtă pentru scenele trenante.