Un ceas pentru arta iubirii: tur ghidat gratuit la MNAR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curatorul Cosmin Ungureanu îi va ghida miercuri pe vizitatori la expoziţia de la MNAR
Curatorul Cosmin Ungureanu îi va ghida miercuri pe vizitatori la expoziţia de la MNAR

Miercuri, 14 ianuarie 2015, ora 16.30, Muzeul Naţional de Artă al României organizează o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia "ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI - XIX", deschisă la parterul Galeriei Naţionale până pe 29 martie 2015.

Prezentarea este susţinută de curatorul expoziţiei, Cosmin Ungureanu, specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR.

Se plăteşte doar biletul de intrare în expoziţie, fără taxa de ghidaj obişnuită. Participarea se face doar pe bază de programare la telefon la 021.314.81.19 sau prin e-mail la comunicare@art.museum.ro.

Expoziţia ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI - XIX cuprinde o selecţie de şaptezeci şi trei de lucrări (pictură, desen şi gravură) din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României, al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu şi al Bibliotecii Academiei Române - Cabinetul de Stampe. Cu acest prilej sunt prezentate opere de artă puţin sau deloc cunoscute - multe în premieră absolută, după ce au fost recent restaurate. 

Expoziţia ilustrează o temă recurentă în arta europeană, abordată într-o manieră diversă de pictori italieni, neerlandezi, francezi şi germani. Printre lucrările vedetă se numără tablouri pictate de Giovan Francesco Maineri (Alegorie I şi Alegorie II), Abraham van der Schoor (Concertul) sau Marco Liberi (Diana şi Endymion), versiuni de atelier sau copii după Jan Gossaert (Tarquiniu şi Lucreţia), Jacopo Palma cel Bătrân (Venus şi Amor) sau Bartolomeo Schedoni (Caritatea), dar şi lucrări de grafică precum cele realizate de Marcantonio Raimondi (Judecata lui Paris), Hendrik Goltzius (Venus şi Amor cu un faun), Aegidius Sadeler (Portretul lui Bartholomeus Spranger şi al soţiei sale Christina Müller) (foto jos) sau Albrecht Dürer (Hercule la răscruce).

Aegidius Sadeler Portretul lui Bartholomeus Spranger

Structurată în patru secţiuni, expoziţia este un periplu cu tema iubirii în arta europeană. Prima secţiune, Mitologia iubirii, ilustrează diferite reprezentări ale zeiţei Venus, individualizată sau inserată în varii compoziţii narative, de la intrigi amoroase la ipostaza maternităţii. O portretizare iconică a zeiţei Venus în arta europeană, începând din Renaştere până în secolul al XIX-lea, este alături de fiul său, Amor.

Cea de-a doua secţiune, Amorul în lumea literelor, analizează modalitatea în care este tratată tema iubirii în literatura antică, renascentistă şi post-renascentistă. Pasiuni, drame, tragedii, personaje şi iubiri celebre devin subiect de inspiraţie pentru artiştii secolelor XVI-XIX. Continuând secţiunea precedentă, Iubirea (de)sacralizată tematizează sacralitatea iubirii în cultura europeană, dintr-o perspectivă preponderent creştină, prin reprezentări ale deturnării iubirii dinspre profan către sacru (Maria Magdalena penitentă, Caritatea, Fecioara cu pruncul). Ultima secţiune a expoziţiei, Alegorii şi simboluri cuprinde imagini aluzive sau încifrate, complementare temei iubirii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite