Arte

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Un om ca toṭi ceilalṭi. Dar altfel

0
29 Jun 2014 15:02:25
Sanda Vişan
Olivier Dubois
Olivier Dubois

E cald, prea cald pentru prima decadă a lunii iunie. Ṣi o simt prin fiecare por. Aṣa cum simt fiecare piatră ascuṭită în talpă, pe drumul de la maṣină la hotel, căci se schimbă (a câta oară?) pavelele trotuarului ṣi totul e desfundat. Mă gândesc că nu cade tocmai bine, căci oaspetele Institutului Francez va trece ṣi el prin acelaṣi calvar, în drumul spre hotel.

Nu-mi rămâne decât să sper că se va lăsa, ca ṣi mine, distras de eleganṭa curbelor Pieṭei Kogălniceanu, care, în ciuda vagului aer nesistematizat, îi va schimba puṭin culoarea gândului.

In holul răcoros al hotelului mă îndrept spre recepṭie, cu intenṭia de a-l apela telefonic, în cameră, pe cel cu care am rendez-vous. Când... mă loveṣte din spate energia unei intrări furtunoase. Intorc capul ṣi îl recunosc. Insoṭitoarea se grăbeste să-mi explice că drumul de la Sibiu a durat mai mult decât prevăzuseră ṣi mă roagă să-i acordăm domnului Dubois răgazul de a-ṣi reveni, după o călătorie cam lungă.

Energia de tumult, pe care m-a făcut s-o simt intrarea sa, îi este probabil caracteristică, fiindcă n-au trecut nici zece minute ṣi a coborât surâzător.

Intre timp, mă gândisem ce bună idee a a avut Institutul Francez ca să invite ṣi la Bucureṣti spectacolele ṣi personalităṭile importante, prezentate la Sibiu: Wajdi Mouawad, Olivier Dubois, Pippo del Bono ṣi Alexander Bălănescu. Reprezentanṭa culturală a Hexagonului a fost ṣi în acest an un partener de încredere al Festivalului Internaṭional de Teatru de la Sibiu, facilitând prezenṭa în România, a unor mari artiṣti, de la societari ai Comediei Franceze la creatori independenṭi, de la teatru ṣi dans, la celebre trupe de artă stradală.

Ridic privirea, fiindcă în faṭa mea tocmai s-a aṣezat revelaṭia dansului de la Festivalul de la Avignon, unde s-a făcut remarcat în 2006, cu spectacolul “Pour tout l’or du monde”, prezentat acum ṣi în România.

La 42 de ani, Olivier Dubois nu are nimic din morga unui star: mă priveṣte cu un surâs ṣi îmi răspunde satisfăcut că a avut o sală arhiplină la Sibiu. I-a plăcut, fiindcă a simtit un public activ.

Nu are morgă, dar e plin de încredere în statutul său de vedetă, relativ recent câṣtigat. Poate că nici nu s-ar fi putut mai repede, fiindcă, adolescent fiind, familia sa, conform propriei tradiṭii, îl predestinase unei cariere militare sau diplomatice. El se simṭea însă atras spre zările dansului ṣi a făcut –aṣa cum am făcut ṣi alṭii- un pact cu părinṭii: dacă într-un an nu se poate susṭine singur din dans, se va întoarce la calea paternă.  Nu s-a mai întors.

Se întâmpla prin 1995, iar din 1997 lucra deja cu companii profesioniste din Paris.

Sanda Viṣan - Vă aflaṭi pentru prima oară la Bucureṣti, dar sunteṭi un nume destul de cunoscut aici, pentru că cei curioṣi au putut vedea creaṭiile dv. pe internet, după ce aṭi câṣtigat notorietate la Festivalul de la Avignon. Veniṭi dintr-un mediu familial foarte îndepărtat de profesia dv. Cum se face că aṭi ales dansul ṣi că nu aṭi făcut-o la orice vârstă, ci tocmai la cea “fragedă” de 23 de ani?

Olivier Dubois - Cred că rămâne un mister. Incă nu ṣtiu de ce dansez, nu ṣtiu de unde vine acest impuls de nestăpânit de a mă miṣca, de a “bate” podeaua. Este evident că nu este o moṣtenire familială. Eu a trebuit să-mi conving familia să mă susṭină, nici vorbă să mă fi împins ei spre dans. Ṣi, de altfel, arta nu este o prezenṭă în familia mea. Dar sigur că rămâne întrebarea: de ce sunt artist, de ce sunt dansator?

S.V. - V-aṭi stabilit ca scop să-i “epataṭi pe burghezi” prin ceea ce faceṭi ?

O.D. - Nu m-am gândit la vreun scop de acest fel: să surprind, să ṣochez…

S.V. - Ṣi totuṣi, lansaṭi provocări.

O.D. - Da, dar nu e un scop pentru mine. Creez, cu speranṭa că ceea ce fac are un sens mai larg. Formulez întrebările întregii lumi, la care evident că nu răspund.

De altfel, azi burghezul este altceva decât era acum un secol. In Franṭa îi spunem, de pildă, “bobo”, adică burghezul boem, care provine dintr-o familie cu vederi de stânga moderate. Acesta este azi cel mai periculos, fiindcă din mintea lui izvorăsc discriminarea ṣi toate minciunile viclene.

Eu mă revolt, aṣa cum o fac toṭi artiṣtii. Artiṣtii sunt niṣte revoltaṭi, care caută îndreptarea, renaṣterea. Ṣi aceasta evident că nu se poate realiza prin intermediul burghezilor decăzuṭi.

Marea tumultuoasă din interiorul său l-a îndemnat să caute experienṭe ṣi experimentatori din aceeaṣi ligă a neliniṣtiṭilor, precum Angelin Preljocaj, Karine Saporta, Sasha Waltz sau excentricul Jan Fabre. Cu toṭii, dar mai ales ultimul, artiṣti care caută să depăṣească normele acceptate. Fiindcă toṭi cred în libertatea nelimitată a gândului creator. Forṭa corpului ṣi a prezenṭei sale i-au asigurat colaborarea ṣi cu scena entertainment-ului nord-american, cu  prestigiosul Cirque du soleil sau cu Céline Dion, la Las Vegas.

Faṭă de alte transgresări, Olivier Dubois a adăugat încă una: silueta sa, care seamănă mai curând cu cea a unui luptător, decât cu cea a unui dansator. Semnatara unei cronici la spectacolul său cu performeri nuzi, “Tragédie”, prezentat la Londra, la începutul lunii mai, îl descria perfect: “pot-bellied”.

Numai că la Dubois totul trece prin sita fină a gândului, astfel că de burta excedentară nu se chinuie să scape, ci o include în discursurile sale scenice acide, despre ce suntem ṣi cum ne folosim corpurile în ziua de azi, în care de mult timp totul e de vânzare. Ṣi o spune foarte percutant, pentru că el este noi.     

S.V. - Ce reprezintă corpul pentru dv.? Trebuie să vă spun că vă consider a fi cel mai improbabil dansator.

O.D. - [râde] Aṣa se pare ! Corpul este poate marea enigma lumii. Simplu spus, este mijlocul prin care mă exprim, etc. Corpul este partea comună, pe care o împărtaṣim cu toṭii. Oricare i-ar fi forma, puterea, capacităṭile. Iar în acest corp se ascunde ṣi partea sa esenṭială, cea mai enigmatică: creierul, care este un laborator de nesfârṣite căutări ṣi întrebări.

S.V. - Ṣi totuṣi, nu puṭini ar argumenta că ceea ce avem în comun este spiritul.

O.D. -[râde] Sper să fie aṣa ! Totuṣi cred că avem în comun mai mult picioarele ṣi mâinile, decât spiritul. Căutăm un spirit comun, dar ṣi parteneriatul ṣi dialogul în gândire. In fapt însă, spiritele noastre sunt diferite ṣi tocmai de aceea căutăm dialogul. In schimb, baza comună rămâne corpul.

S.V. - Cum aṭi ajuns să cunoaṣteṭi secretele miṣcării? Vă întreb, fiindcă nu aveṭi studii clasice de dans.

O.D. - Habar nu am, rămâne un secret. Sunt în permanentă căutare, iar corpul meu este un mare laborator de dans. Simt multiple senzaṭii în corp. De foarte tânăr mi se întâmpla. Imi simṭeam corpul.

Când am început să dansez, mă uitam –ce caraghios!- la un video al lui Sylvie Guillem, prim-solista Baletului Operei din Paris, care executa de patru ori un retiré ṣi un développé, nu prea înalt. M-am uitat la acest video de o mie sau de două mii de ori. Il tot priveam ṣi am înṭeles mecanica miṣcării, felul în care o simte corpul, am priceput gestionarea timpului, a spaṭiului, am înṭeles de unde venea impulsul, am simṭit totul în propriul meu corp. Când am început dansul clasic, la 23 de ani, aveam aceste senzaṭii.

S.V. - Să înṭeleg că aṭi studiat totuṣi dansul clasic ?

O.D. - Da, la 23 de ani am ajuns la un curs deschis.

S.V. - Deschis oricui.

O.D. - Exact. Era organizat de Conservator. Aveam un trup special, prin forma sa, dar ṣi prin forṭa sa. Am un corp musculos ṣi foarte mobil. Cred că am fost obiect de studiu pentru profesorul meu de dans clasic, care mă privea siderat, întrebându-se : ce e chestia aia ?  Un corp care n-are nimic de-a face cu un dansator cu picioare lungi!

Dacă e un secret sau o calitate, acesta este că pot să înṭeleg miṣcarea prin senzaṭii, nu prin practica dansului. Eu caut senzaṭia adecvată miṣcării. In momentul în care am găsit-o, văd ṣi simt ṣi miṣcarea. După aceasta, nu-mi rămâne decât s-o pun în practică.

S.V. - Vorbiṭi de senzaṭie. Dar care sunt impulsurile ce iscă senzaṭii?

O.D. - Nu ṣtiu, dar vă pot spune că sunt hipersensibil.

S.V. - Pare că ṣtiinṭa miṣcării vă este înnăscută. Aṭi lucrat cu “marii” dansului, Preljocaj, Fabre. Ce importanṭă au avut aceste întâlniri, ce urme au lăsat în maniera în care concepeṭi dansul ?

O.D. - Nu ṣtiu dacă au lăsat vreo urmă, dar sigur fac parte din ADN-ul meu coregrafic, nu pot nega. Jan Fabre este un maestru pentru mine, fiindcă m-a lăsat să cresc, să cercetez. Ca de la artist, la artist. Cu toṭi coregrafii cu care am lucrat, am avut relaṭii foarte apropiate, am avut impresia că au ṭinut mult la mine.

Cu fiecare coregraf cu care am lucrat am trăit însă ṣi momentul când am simṭit că trebuie să plec. Să merg în altă parte, să văd altceva. Am plecat când am înṭeles că făcusem turul complet a ceea ce căutam, ca formaṭie profesională. Am săpat, în căutarea informaṭiilor ṣi a cunoaṣterii. Apoi am îmbinat totul, în ceea ce sunt, ca artist.

Ii sunt recunoscător fiecăruia, pentru contribuṭia la parcursul meu, la construcṭia încrederii în mine însumi. Am avut cu toṭi relaṭii speciale, nu pot să ascund acest fapt. Relaṭii apropiate ṣi foarte simple.

S.V. - Aṭi avut relaṭii mai curând personale decât profesionale?

O.D. - Nu, au fost relaṭii profesionale, dar foarte strânse. Nu ṣtiu dacă aṣa a fost, dar azi am impresia că am exercitat o adevărată fascinaṭie asupra lor, în sensul dorinṭei de a mă vedea pe scenă, în forma cea mai bună. Ṣi această senzaṭie e foarte plăcută pentru mine.

La rândul meu, am fost foarte exigent cu munca noastră. Desigur că nu i-am chestionat de ce fac un lucru sau altul, ci le-am cerut să-mi dea cât mai multe informaṭii. Le-am cerut să mă “hrănească”. De pildă, am părăsit Compania Preljocaj, fiindcă nu primeam informaṭiile de care aveam nevoie. Ii ceream mereu mai mult. El voia să rămân, eu i-am spus că plec, nu voia să mă lase. Dar eu i-am cerut mult mai mult, aṣa că am plecat să întâlnesc alṭi autori, alte feluri de gândire, asupra cărora să pot reflecta.

Nu ṣtiam pe atunci că voi deveni coregraf. Am ajuns la dans fără să ṣtiu prea bine. La fel am ajuns ṣi la coregrafie.

Succesul din 2006, de la Avignon l-a determinat pe Olivier Dubois să-ṣi creeze propria companie de dans, cu care a creat lucrări  coregrafice, în care textul ṣi metatextul ocupă poziṭii egale, pe palierul de semnificaṭii al operelor, fie că vorbim de piese-replică la cele devenite clasice, ale Baletelor Ruse de început de secol XX, sau de creaṭii fără rapel direct la contextul cultural.

Din ianuarie 2014, Olivier Dubois a fost numit director al Centrului Naṭional Coregrafic Roubaix Nord-Pas de Calais, reintitulat‘Ballet du Nord’’. In această regiune din nordul Franṭei, recunoscută mai ales pentru tradiṭia sa în industria textilă, a fost creat în 1983 Centrul dansului, sub conducerea cubanezului Alfonso Cata, care a ṣi asigurat companiei în următorii ṣapte ani, o deschidere internaṭională, mai ales prin schimburi cu America de Nord.

Azi Dubois continuă tradiṭia, căci programul trupei –pe care îl putem consulta pe site-ul companiei, până în mai 2015-  include un număr semnificativ de turnee în Franṭa, Europa ṣi Canada.

S.V. - Sunteṭi directorul Centrului Naṭional Coregrafic Roubaix Nord- Pas de Calais, care are ṣi o ṣcoală. Este dedicată tinerilor sau este deschisă oricărei vârste ?

O.D. - Ṣcoala oferă educaṭie de la vârsta de unsprezece ani până la diploma de stat, adică de la nivelul de iniṭiere până la cel foarte profesionalizat, de la unsprezece până la douăzeci ṣi trei de ani.

S.V. - Ce învaṭă elevii din ṣcoala dv. ?

O.D. - Dans clasic ṣi contemporan.

S.V. - Putem vorbi despre o metodă Dubois, din moment ce predaṭi la Ṣcoala Centrului?

O.D. - Lumea îmi spune că trebuia să scot demult o carte, fiindcă folosesc o metodă foarte specială. Dar eu o folosesc din instinct, construiesc părṭile prin reajustări permanente. Nu ṣtiu dacă este o tehnică. Pe de o parte este foarte organizată, pe de alta înglobează reacṭiile de parcurs ale interpreṭilor. Tehnica e foarte apropiată de interpreṭi.

S.V. - Centrul dansului este finanṭat de guvern, de regiune… ?

O.D. - Ṣi de oraṣ. Trei parteneri, care finanṭează, de fapt, aceeaṣi entitate artistică, Ballets du Nord, căci am reluat vechiul nume al companiei mele. Conduc un spaṭiu de creaṭie ṣi o ṣcoală, care sunt subvenṭionate de Ministerul Culturii, regiunea Pas de Calais ṣi oraṣul Roubaix.

S.V. - Bugetul include ṣi fonduri private?

O.D. - Nu. Aceasta este ṣi una din misiunile mele, deṣi mecenatul este foarte greu de realizat în ziua de azi, mai ales în Franṭa. Mai avem mult de lucru în acest domeniu.

“Pour tout l’or du monde” este o piesă destul de enigmatică, care trece, în 30 de minute, de la liniṣte ṣi repetitivele ritmuri clasice la explozia sonoră finală, într-un crescendo netemperat al miṣcării. Coregraful si dansatorul Olivier Dubois lasă spectatorului libertatea de a găsi ce semnificaṭii doreṣte în acest parcurs scenic, ce nu a suferit modificări în cei opt ani, de când a fost creat.

Putem “citi” în piesa sa, cum singur mărturiseṣte, istoria felului în care un om obiṣnuit, trecut prin războaie, ajunge un sfânt. Dar putem mai curând decela în coregrafia dinamică o încercare de a ne chestiona pe noi, spectatorii, asupra ghidului de utilizare a corpului, în timpurile moderne: corpul este alergat, rănit, excitat, oferit privirii, prostituat ṣi în final ridicol sanctificat, într-un ritual blasfematoriu, desfăṣurat pe altarul jucăriilor sexuale.   

S.V. - Spectacolul prezentat în România este o producṭie pe care aṭi realizat-o pentru Festivalul de la Avignon, în 2006. Între timp renumele dv. a căpătat dimensiuni internaṭionale cu Tragédie, un spectacol în care dansatorii apar nud. Ce reprezintă nuditatea pentru dv.?

O.D. - E acelaṣi lucru, e o chestiune care ṭine de corp: un laborator pus în lumina. Prin Tragédie am dorit să-l fac pe fiecare privitor să simtă senzaṭia lumii. Vă pot face să simṭiṭi aceasta. Când priviṭi corpurile goale pe scenă, vă vedeṭi, de fapt, chiar pe dv. Când le priviṭi, puteṭi spune: îmi place sau nu, prin raportare la ceva anume, mă simt mai mult aṣa ṣi mai puṭin altfel. În aceste corpuri, vă priviṭi pe dv. înṣivă. Ṣi astfel sunteṭi dv., faṭă în faṭă cu lumea.

Tragedie este o piesă de o oră ṣi jumătate, în care dansatorii sunt goi de la început până la sfârṣit, astfel încât nuditatea nu este un eveniment. Nimeni nu se dezbracă ṣi nu se îmbracă. Nu există lumină erotică, care să acopere un pic. Nu, totul este la vedere, în lumină albă: extrem de „încarnat”, dar total dezerotizat. E un spaṭiu al muncii, al gândirii, al ṣtiinṭei, al reflecṭiei.

S.V. - Finalul spectacolului prezentat în România m-a făcut să mă gândesc că îl am în faṭa ochilor pe Regele Soare al deriziunii.

O.D. - Sună bine! Nu ṣtiu dacă e Regele Soare, dar într-adevăr este multă deriziune în „Pentru tot aurul din lume”. Enormă deriziune, multă profunzime, o înfruntare plină de eleganṭă.

În toate piesele mele există mai multe straturi de lectură. Nu poṭi spune niciodată: are această semnificaṭie, ci poate avea această semnificaṭie. Piesele mele lasă fiecăruia libertatea de a interpreta, în funcṭie de ceea ce simte în acel moment, de cum este în acea zi, de ce i s-a întâmplat. Sunt opere deschise, iar piesa “Pentru tot aurul din lume” chiar este foarte deschisă.

S.V. - Toate aceste straturi iau naṣtere în timpul lucrului la spectacol?

O.D.- Lucrez enorm de mult înainte de a intra în studio, cercetez, scriu...

S.V. - Ce scrieṭi?

O.D. - De pildă, pentru Revoluṭie ṣi pentru Tragedie am scris toate partiturile coregrafice. Revoluṭie, care durează două ore ṣi un sfert, e o piesă pentru douăsprezece dansatoare. Nu ies deloc din scenă, dar au fiecare o partitură diferită, pe care le-am arătat-o din prima zi. Un pogon de informaṭii, pe care am început să lucrăm. Dar acest început este precedat de o vastă perioadă de lecturi, de întrebări ṣi problematizări, în care scriu, trecând de la o hârtie la alta. Urmează scenografia, muzica, iar când intru în studio, totul mi-este clar.

S.V. - Contează vârsta, în tipul de dans pe care îl practicaṭi ?

O.D. - Nu e o problemă de vârstă. Dansul meu este pentru corpuri foarte tinere, cu suflete foarte vârstnice. Nu e aṣa de simplu! Dansatorii mei au între 25 ṣi 52 de ani.

S.V. - Care este viitorul dv. proiect ?

O.D. - Vor fi două opere, prezentate împreună. Primul este un solo pentru Germaine Acogny, marea doamnă a dansului african. Va face parte din ciclul meu Sacre du printemps, care va conṭine nu unul, ci douăsprezece ritualuri. Primul pe care l-am făcut se intitulează Prêt à baiser, iar al doilea a fost Mon élu noire, pentru Germaine Acogny, pe care o cunosc de mult timp.

Ea a fost dansatoarea iconică a trupei lui Maurice Béjart, care i-a încredinṭat ei conducerea companiei Mudra, create la Dakar, în Senegal. Coregraful i-a spus că va dansa  Mon élu noire, în creaṭia sa Sacre du printemps, dar promisiunea nu s-a împlinit. Aṣa că i-am propus eu să fie aleasa mea neagră.

S.V. - Pregătiṭi piesa la Cairo, acolo unde mergeṭi ades ?

O.D. - Nu, o producem la Paris ṣi apoi o vom duce ṣi în Africa. După aceea sau în paralel voi lucra la o lucrare intitulată Auguri, ce este o urare de fericire ṣi în acelaṣi timp este numele ritualului antic de prezicere a viitorului, urmărind zborul păsărilor. De această dată vor fi 30 de dansatori. O maṣinărie imensă !

Nu mă îndoiesc !

Dar nu va fi o problemă pentru acest puternic coregraf impenitent, obiṣnuit să transforme gesturile cotidiene în semne coregrafice, pentru mari ansambluri de dansatori, stăpâniṭi de duhul dezinhibiṭiei.

Inainte de a-i mulṭumi pentru timpul acordat, l-am privit încă o dată pe Olivier Dubois: deṣi ieṣise de pe scena de la Sibiu de peste douăzeci de ore, încă mai purta pe chip urmele pulberii aurii, cu care îṣi încheie spectacolul. Semn că nici chiar lui nu-i e atât de uṣor să iasă din lumea fantasmelor sale.  

Olivier Dubois (Franţa)

PENTRU TOT AURUL DIN LUME / POUR TOUT L'OR DU MONDE

Coregrafie şi interpretare: Olivier Dubois
Muzica: François Caffenne
Lumini: Christophe Mallein
Producţie: Festivalul Avignon şi SACD / Avignon Festival and SACD

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii