Arte

articolul anterior articolul urmator

Un regal la National Gallery – Sorolla, maestrul luminii şi al senzualităţii

1
4 Jul 2019 08:52:15
Justina Irimia
FOTO Wikipedia
FOTO Wikipedia

Nepot al lui Velázquez, fiu al lui Goya. Astfel îl numea un romancier spaniol, într-un eseu de la începutul secolului trecut, pe Joaquín Sorolla y Bastida. Născut la Valencia, în 1863 şi mort la Madrid, în 1923, Sorolla cunoaşte faima internaţională în timpul vieţii, iar admiraţia publicului local şi grija urmaşilor pentru posteritatea sa vor duce la înfiinţarea Muzeului Sorolla.

În 1908, Londra îi găzduieşte o amplă expoziţie, eveniment cu ocazia căruia este numit „cel mai mare pictor în viaţă“. 111 ani mai târziu, opera lui Sorolla este din nou primită cu elogii, în capitala britanică, furnizând obiectul unei revelaţii numeroşilor spectatori ce o descoperă abia astăzi. Graţie colaborării dintre National Gallery, Galeria naţională din Irlanda şi Muzeul Sorolla, 58 de pânze ale acestui rege al luminii sunt expuse, până pe 7 iulie, într-o aripă a celebrului muzeu londonez. Acolo se întâlnesc mii de persoane – de la vizitatorii ce urmează inerţia traseului turistic până la autenticii iubitori ai pictorului – pentru a explora, preţ de câteva ceasuri, universul splendorii mediteraneene şi al portretisticii desăvârşite.

Ilustrând câteva dintre temele predilecte ale operei, tablourile a căror serie se deschide cu cvasifotograficul autoportret din care Sorolla domină, cu o mândră privire iberică, înving austeritatea sălilor de expoziţie şi seduc graţie perfecţiunii tehnicii alla prima şi cromaticii armonioase până la sublim. Ele invocă, predilect, triumful solar. Căci în grădinile învinse de dogoarea miezului de vară, prin pânzele bărcilor, prin voalurile albe ale femeilor, printre şipcile obloanelor de trestie, pe suprafaţa nisipului, peste nuditatea ingenuă a copiilor alergând pe malul mării, se strecoară soarele, protagonistul unei creaţii guvernate de senzualitate. Pictorul supranumit “impresionistul Spaniei“ urmăreşte, cu vigilentă voluptate, jocurile imprevizibile ale luminii, pentru a le reda, într-o bulversantă dinamică estetică, atât în întruchipări ale naturii, cât şi în numeroase scene de viaţă. Dintre acestea, Alergând pe plajă (1908) înfăţişează două fetiţe şi un băieţel copleşiţi de euforia întâlnirii cu libertatea mării. Umflând rochiile subţiri, briza mediteraneană se însoţeşte cu albastrul semeţ al mării, culorile pastelate şi serenitatea albului plenar. Dulcea nonşalanţă pe care o dăruieşte proximitatea mării se regăseşte şi în Băieţi pe plajă (1909), acurat studiu al trupului de copil, cu atât mai surprinzător cu cât este produsul picturii pe viu, fără schiţe şi îndelungă observaţie. Crescendoul cromatic al celor trei trupuri nude întinse leneş pe misteriosul tărâm în care nisipul se cufundă în mare, precum şi poziţiile copiilor reflectă bucuria autentică a neîngrădirii. Dacă băiatul din primplan este pictat în tuşe alburii, cel de al doilea, parţial scufundat în apă, reuneşte căldura culorilor solare, iar cel de al treilea, învins, deja, de forţa mării şi creat din tuşe cărămizii intense, contrastează cu nuanţele de violet, albastru pastel şi gri ale valurilor.

Lumina luxuriantă a Mediteranei invadează şi pânza Halatul roz – După baie (1916). În acest tablou lung de peste 2 metri, o femeie îmbrăcată în alb o ajută pe o alta să se dezbrace de un halat roz, în formă de tunică, încă umed şi lipit de silueta robustă evocând liniile sculpturii clasice greceşti. Pe braţul stâng, de o graţie nesfârşită, al femeii căreia tocmai i se desface încheietoarea de pe umăr se răsfaţă protagonista – lumina miezului de zi ce străpunge paravanul şubred din trestie al micii cabine de pe plajă. Purtată de haine, de pielea umedă, de podea şi de pânza ce serveşte drept uşă, revărsarea senzuală a soarelui copleşeşte această scenă a clipei ce pare să-şi renege efemerul.

Una dintre cele mai renumite picturi ale lui Sorolla stăpâneşte un perete al ultimei săli a expoziţii. În Plimbare pe malul mării (1909), soţia pictorului, Clotilde, şi fiica lor cea mai mare, María, proclamă victoria albului, într-un joc cromatic alături de care splendoarea formelor îşi află locul cu sublimă dezinvoltură. Lungile umbre ale femeilor sugerează că după-amiaza a ajuns la sfârşit, pe plaja Cabanyal de la Valencia. Tuşele de albastru pastelat, turcoaz şi cenuşiu prin care marea, al cărei murmur se poate lesne imagina, îşi desfăşoară imperiul, contrastează cu eleganţa albului celor două rochii. Sub atingerea brizei, mişcarea bruscă a voaletei Clotildei îi acoperă trăsăturile, furnizând o notă de exotism acestei feminităţi mature. În schimb, chipul adolescent al Maríei se înfăţişează eliberat de pălăria de soare. Lipsită de contur voluptuos, silueta firavă a fetei întregeşte armonia celor două vârste şi, graţie posturii posibil incisive, pare să exprime curiozitatea de a-şi analiza privitorul. 

Intens admirată şi reprodusă, Plimbare pe malul mării este doar una dintre nenumăratele pânze în care, devotat pater familias, Sorolla îşi portretizează familia cu neobosită răbdare. Clotilde este modelul predilect – picturile ce o surprind incluzând un renumit nud inspirat de Venus în oglindă al lui Velázquez –, dar copiii, María, Joaquín şi Helena, fac, de asemenea, obiectul multor portrete, din copilărie până la maturitate. Probabil cel mai seducător şi misterios este Copiii mei (1904), a cărui tulburătoare asemănare cu stilul recognoscibil al americanului John Singer Sargent, ilustru contemporan şi amic al lui Sorolla, riscă să producă o delicioasă confuzie printre iubitorii de artă. În această pânză, expusă în sala de portrete, gama de cenuşiu, negru şi cafeniu folosită generos de cei doi pictori se instalează, complementar, alături de triumful roşului cardinal. María, de 15 ani, Joaquín, de 12 ani şi sora lor Helena, de 9 ani, îşi privesc tatăl cu o francheţe aproape brutală. Excepţionala calitate fotografică asigură redarea acurată a trăsăturilor iberice şi dinamica emoţională dintre cele trei personaje explorate şi creatorul imaginii. Atitudinea şi privirile copiilor amintesc de Fiicele lui Edward Darley Boit, pe care Singer Sargent o pictează în 1882, iar în colţul din dreapta al interiorului burghez, prezenţa cadrului pregătit pentru pictură nu poate să nu evoce celebra Las Meninas.

Expoziţia de la National Gallery nu neglijează, însă, nici tema realismului social căreia Sorolla îi dedică tablouri emoţionante, precum cel din care străbate magnitudinea disperării unei femei încătuşate, condamnate pentru pruncucidere. O altă pictură, emblematică, este Tristă moştenire (1899), în care spectacolul suferinţei fizice, descris de trupurile mutilate de poliomielită ale mai multor băieţi sprijiniţi în cârje, pe plaja Cabanyal, se îndulceşte sub blândeţea mângâierii unui călugăr aparţinând ordinului San Juan de Dios. O pictură naturalistă atrage atenţia privitorilor subjugaţi de somptuoasa desfăşurare a strălucirii mediteraneene. Beţivul din Zarauz (1910) surprinde o întruchipare a mizeriei fiziologice produse de alcoolism. Trăsăturile deformate şi privirile alienate ale mesenilor aşezaţi la masa unui birt modest amintesc de profunda dezolare a Băutorilor de absint ai lui Degas.

După succesul de la National Gallery, este rezonabil de presupus că această serie de opere reprezentative va călători şi în alte capitale ale lumii. Dacă, în timpul vieţii lui Sorolla, publicul newyorkez aştepta la coadă, în ninsoare, pentru a-i vedea picturile în care soarele şi-a câştigat, glorios, propria identitate, astăzi, relativa ignorare a creaţiei sale o determină pe o jurnalistă a cotidianului La repubblica să constate: „Dar cine îl cunoaşte pe Sorolla în afara Spaniei? Doar experţii.“ Fermitatea acestei concluzii, însă, pare să se plece în faţa entuziasmului ce promite o autentică redescoperire a pictorului valencian.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cristian saileanu
8.07.2019, 17:04:51

si totusi... un pictor minor

Modifică Setările