Arte

articolul anterior articolul urmator

Un vechi vis pare să se împlinească la Opera bucureşteană

0
5 Oct 2021 16:33:50
Costin Popa

Acela de a avea încă de la debutul stagiunii, programarea spectacolelor pe cele nouă luni ale sezonului, cu distribuţii cu tot. Ca în Occident. Mi s-a urât de câte ori am cerut asta prin scris, numai în ultimii 30 de ani. Nicio conducere n-a făcut aşa ceva, niciodată.

Ba, să nu greşesc. Pe la jumătatea anilor '80, directorul general de atunci, Petre Brâncuşi, a dispus elaborarea unui crochiu de listă a spectacolelor unei întregi stagiuni. L-a şi publicat. Nu s-a respectat nimic din cauză că înşişi cei care l-au propus nu au crezut în el, din motive necunoscute. În principal, speriaţi au fost de imposibilitatea respectării distribuţiilor din cauze de îmbolnăviri, turnee individuale ivite peste noapte etc. De atunci, nimeni n-a mai mişcat niciun deget în direcţia unor programări anticipate. Faptul că, pe parcursul stagiunilor, înlocuirile abundă în toate teatrele lumii dar sunt anunţate prompt, fără temeri, n-a contat.

         Iată că începând cu stagiunea 2021-2022 noul management al Operei bucureştene, director general interimar Daniel Jinga, director general adjunct Rareş Zaharia, a muncit, a făcut programările pentru prima oară în istoria recentă a teatrului şi le-a publicat pe website-ul oficial. Ca să facă o conferinţă de presă de lansare a stagiunii, ca în Occident, era prea mult.

         Surpriza a fost şi mai mare cercetând distribuţiile. Un deziderat clamat de toată lumea (numai eu am obosit cerându-l), acela de a aduce în spectacole toţi importanţii cântăreţi români care deţin în momentul de faţă contracte în afara ţării, a fost îndeplinit. Citiţi website-ul Operei! Îi veţi găsi pe toţi. Sau aproape pe toţi. Cu date de programare, mă rog, cum trebuie. Ce lux! Merită să vă aruncaţi o privire şi să vă planificaţi viitoarele vizite la Operă. În plus, veţi găsi şi nume de cântăreţi străini galonaţi, ca Bryn Terfel care a deschis deja stagiunea în „Tosca”, Gregory Kunde (Otello), Stanislas de Barbeyrac (Don José în „Carmen”), Leigh Melrose (recent Oedipe la Berlin), plus o distribuţie stelară în „Lohengrin”-ul centenar.

         În afară de noua producţie cu „Oedipe”, opusurile româneşti sunt prezente prin premiera absolută a operei „Doamna cu căţelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea şi reluarea „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, aceasta putând face parte dintr-un triptic Caragiale, alături de „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu şi „Revuluţia” (după „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”) de Adrian Iorgulescu. De asemenea, în atenţie ar trebui să intre şi „Hamlet” de Pascal Bentoiu, care de 50 de ani n-a mai văzut luminile rampei bucureştene.

         În săptămânile cu programări, mai sunt goluri, aşa încât... cu curaj, înainte!

Un gest de curtoazie...

         ... se va face prin spectacolul „Societarii Operei”, anunţat iniţial pentru 9 octombrie, dar amânat din cauza crizei sanitare. Ideea unei asemenea seri este o importantă şi unică iniţativă, o premieră a conducerii manageriale, întrucât – cel puţin după război – titulatura de Societar nu a existat la Operă, fiind folosită doar pentru actorii Teatrului Naţional şi numai după decembrie 1989. Primesc telefoane prin care mi se spune că se fac invitaţii unor artişti care vor fi onoraţi cu asemenea titlu. Este, într-adevăr, remarcabil.

Apertura...

         ... adică deschiderea oficială a stagiunii, cum spun italienii, s-a făcut cu un spectacol de „Tosca” în care vedetă a fost bas-baritonul galez Bryn Terfel. După prezenţele camerale de la Bucureşti din ediţiile 2017 şi 2019 ale Festivalului George Enescu, a fost rândul unei apariţii scenice mult aşteptate. Îl văzusem pentru prima oară la Opera de Stat din Viena în 1994, interpretând în debut cele patru roluri malefice din „Povestirile lui Hoffmann”, introdus fiind în distribuţie de directorul de atunci, nimeni altul decât Ioan Holender, mare specialist în voci şi promotor al multor viitoare vedete. Regia – absolut memorabilă - aparţinea lui Andrei Şerban, iar bagheta lui Christian Badea. După aceea, Terfel a interpretat pe toate marile scene multe roluri mozartiene, ajungând ca după 40 de ani, acum are 56, să-şi îmbogăţească repertoriul cu roluri wagneriene majore, Wotan, Hans Sachs, plus altele în Fach-ul său... Aşadar la Bucureşti a fost baronul Vitellio Scarpia din „Tosca” pucciniană. Am mers la al doilea spectacol.

         Am recunoscut timbrul fastuos, masiv, impunător, cald, rotund, care umple spaţiul cu armonice bogate. După o intrare prudentă, fragmentată, „Un tal baccano in chiesa”, autoritatea zicerilor a crescut, atingând culminaţii în actul secund. În primul, păcat că a pierdut duelul cu orchestra lui Tiberiu Soare tocmai în „Te Deum”, din cauza sonorităţilor excesive ale fosei ce au continuat în destule locuri, afectând şi alţi solişti.

La Bryn Terfel, autoritatea personajului vine mai mult din forţa expunerii, decât din incisivitatea şi percutanţa sunetului. În fond şi lipsa accentelor tăioase, a altor nuanţe mai mult sau mai puţin subtile, ce definesc caracterul odiosului erou îl situează mai departe de ceea ce se numeşte italianità în interpretare.

         Bryn Terfel a fost la Bucureşti în spectacol şi bine că s-a întâmplat aşa, pentru că spectatorii au putut urmări pe viu un glas de mare notorietate actuală.

         Distribuţia i-a mai cuprins pe Bianca Mărgean (Floria), Daniel Magdal (Mario), ambii reproducând binecunoscutele lor prestaţii, Filip Panait (Angelotti), Valentin Vasiliu (Sacristanul), Valentin Racoveanu (Spoletta), Florin Simionca (Sciarrone), Daniel Filipescu (Temnicerul), Mădălina Barbu (Păstorul). Corurile, mare şi de copii, au fost pregătite de Daniel Jinga şi Smaranda Morgovan.

La Operă bate un vânt bun din pupa.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările