„UNATC, reformează-te!“, au strigat peste 100 de studenţi în faţa instituţiei. Florin Zamfirescu şi Doru Ana au venit să-i înfrunte pe protestatari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pese 100 de studenţi s-au strâns vineri la prânz, în curtea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), în spirit de solidarizare cu criticul de film şi lectorul Andrei Rus, căruia i-a fost desfăcut contractul de muncă la această instituţie.

Printre personalităţile prezente la protestul UNATC, alături de studenţi, s-au aflat regizorii Radu Afrim, Alexandru Solomon, Gianina Cărbunariu, Corina Şuteu, fostul director ICR New York. Studenţii au scris pe pancarte: "Fără Rus, CAV" s-a dus (n.r. CAV-  Centrul Audio-Vizual), "Fără monştri sacri", "Ne vrem profesorii înapoi!", "Noi semnăm petiţii, Titi e la repetiţii" ( n.r. Adrian Titieni e actual rector al UNATC),

La apariţia actorilor Florin Zamfirescu şi Doru Ana, studenţii au început să mormăie la unison. "Demisia! Demisia!", s-a strigat în curtea UNATC. 

Florin Zamfirescu a încercat să poarte un dialog cu protestatarii, invitându-i într-o sală să discute la o masă. "Sunteţi actori sau maimuţe?", i-a întrebat pe doi protestatari, care huiduiau mai abitir. "Suntem absolvenţi de UNATC", au declarat aceştia, continuând să protesteze.

Protestatarii au fost paşnici. Se şoptea că prin mulţime s-ar fi aflat jandarmi îmbrăcaţi în civil.

image

La un moment dat, grupului de protestatari li s-a adăugat Laurenţiu Damian, fost preşedinte al Senatului UNATC. Acesta şi-a dat demisia după ce Andrei Rus a fost chemat în faţa Comisiei de Etică a Universităţii.

 "UNATC a pierdut mult din cauza acestei situaţii", a spus Damian. 
protest UNATAC  foto Eduard Enea

Studenţii au stat la rând ca să semneze următoarea petiţie:

Protestăm în mod public faţă de decizia Comisiei de Etică a UNATC din data de 27.05.2015, în urma căreia s-a hotărât desfacerea contractului de muncă al lectorului universitar doctor Andrei Rus. Considerăm că decizia fără precedent a Comisiei de Etică este abuzivă şi injustă. Motivul pentru care lect. univ. dr. Andrei Rus, alături de lect. univ. dr. Andrei Gorzo, au fost convocaţi în faţa Comisiei de Etică, acela de a fi vehiculat „informaţii neadevărate menite să creeze un curent de opinie defavorabil instituţiei, entităţilor de conducere sau persoanelor aflate în funcţii de conducere”, este neîntemeiat întrucât afirmaţiile făcute de Andrei Rus şi de Andrei Gorzo n-au reprezentat decât semnalarea unor nereguli existente în cadrul universităţii. Nu denunţarea unor comportamente sau atitudini de tip homofob, xenofob, antisemit şi rasist sau a practicii meditaţiilor în rândul membrilor comisiilor de admitere aduce prejudicii de imagine universităţii, ci însăşi existenţa lor în cadrul instituţiei. Ne indignează încercările conducerii UNATC de a sufoca orice iniţiativă de deschidere a unui dialog sau a unei dezbateri publice în jurul problemelor din universitate. Ne alăturăm eforturilor lect. univ. dr. Andrei Rus şi lect. univ. dr. Andrei Gorzo de a reforma universitatea şi îi invităm pe toţi cei care cred în demersul nostru să participe activ.

protest UNTAC  foto Eduard Enea

Cerem rectorului UNATC, prof. univ. dr. Adrian Titieni, anularea deciziei Comisiei de Etică a UNATC din data de 27.05.2015 prin care s-a hotărât desfacerea contractului de muncă al lect. univ. dr. Andrei Rus; investigarea modalităţii în care s-a desfăşurat audierea lect. univ. dr. Andrei Rus în Comisia de Etică a UNATC şi a probelor în baza cărora s-a luat decizia de desfacere a contractului de muncă al acestuia; anularea convocării de către Comisia de Etică a lect. univ. dr. Andrei Gorzo sub aceleaşi învinuiri; sancţionarea comportamentului homofob, xenofob, rasist şi antisemit manifestat public de următoarele cadre didactice: prof. univ. dr. Florin Zamfirescu, preşedintele Senatului UNATC Sergiu Anghel, prof. univ. dr. şi şef al catedrei de Actorie din cadrul Facultăţii de Teatru, Doru Ana.    

protest UNTAC  foto Eduard Enea

CITIŢI ŞI:

Vrăjmăşie în cinematografie. Război între generaţii la UNATC

Noul val din cinematografia românească, din care fac parte Andrei Rus, Radu Jude, Corneliu Porumboiu şi Ada Solomon, şi vechea şcoală, reprezentată de profesorii din Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), printre care Florin Zamfirescu,  Doru Ana şi Adrian Titieni, se află într-un conflict vehement.

Acuzaţii de xenofobie, homofobie şi rasism la UNATC

De-a lungul celor două luni de când a izbucnit conflictul din UNATC, o altă problemă a ieşit la suprafaţă. Conducerea universităţii a fost acuzată de orientări xenofobe, antisemite şi homofobe, în urma unor postări pe reţeaua de socializare Facebook. Fostul rector Florin Zamfirescu şi noul preşedinte al Senatului UNATC, Sergiu Anghel, au fost acuzaţi pentru mesajele lor publicate pe Facebook. 

Demisii în şir la UNATC

Doi membri ai Comisiei de Etică a UNATC, Mircea Ciocâltei şi Mihaela Petre, care ar fi votat împotriva deciziei de a-i fi desfăcut contractul de muncă lectorului universitar Andrei Rus, şi-au înaintat, joi, demisiile din această structură, potrivit Mediafax.  Laurenţiu Damian, preşedintele Senatului UNITER, şi-a dat demisia de miercuri din această funcţie.

Ada Solomon, despre scandalul de la UNATC: "Nu doresc ca de acum înainte să îmi fie asociat numele în nici un fel cu acestă instituţie"

În scandalul izbucnit între conducerea UNATC şi doi dintre profesori, Andrei Rus şi Andrei Gorzo, acestora din urmă li s-au alăturat mai mulţi oameni de film. Producătorul Ada Solomon se numără printre cei care au luat poziţie împotriva instituţiei de care se dezice.

protest UNATC foto Eduard Enea

Fotografii: Eduard Enea

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite