Vă mai amintiţi de: Mihail Jora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compozitorul, dirijorul şi pianistul român Mihail Jora a compus balete, simfonii, lucrări orchestrale, lieduri, lucrări muzicale de cameră, muzică corală şi vocală, multe dintre acestea fiind inspirate de tradiţia naţională, cum ar fi lucrarea simfonică „Privelişti moldoveneşti“ (1924) sau cele trei lucrări de muzică corală – „Moşul“, „Slutul“ şi „Toaca“ (1924).

Mihail Jora s-a născut la 2 august 1891 în Roman şi şi-a început studiile muzicale la Conservatorul din Iaşi, continuându-le apoi la Leipzig. A fost însă nevoit să le întrerupă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, la care Jora a luat parte activ, luptând pe front. Abia după terminarea războiului şi-a reluat studiile, de data aceasta în capitala franceză. Reîntors în ţară, compozitorul a desfăşurat o bogată activitate atât ca pianist, dirijor şi critic, cât şi ca director muzical al Societăţii Române de Radiodifuziune - începând cu 1928 - şi ca profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti - începând cu 1929. Jora a jucat un rol esenţial în formarea mai multor generaţii de muzicieni, unul dintre elevii săi fiind şi pianistul şi compozitorul român Dinu Lipatti.

Jora a compus primele balete româneşti, „Curtea veche", „La Piaţă", „Când strugurii se coc" şi „Întoarcerea din adâncuri", în care a utilizat, după cum el însuşi mărturisea, „subiecte din viaţa românească, pe mişcări şi ritmuri scoase din jocurile caracteristice populare româneşti". Opera sa cuprinde şi o multitudine de lieduri, dintre care cel mai cunoscut este cel scris pe versuri de Octavian Goga - „Cinci cântece, opus 11" sau lucrări camerale, dintre care amintim doar „Cvartetul de coarde, opus 9", compus în anul 1926.

În 1955, Jora a fost numit membru al Academiei Române. Compozitorul a murit la 10 mai 1971, la Bucureşti. În onoarea sa, Studioul de Concerte al Palatului Radio poartă numele Mihail Jora, iar Uniunea Criticilor Muzicali organizează anual la Bucureşti „Concursul naţional de interpretare muzicală Mihail Jora". 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite