Arte

articolul anterior articolul urmator

Văduva veselă, dar plicticoasă, de la ONB

1
2 Sep 2016 14:01:33
Alexandru Pătraşcu
Văduva veselă - imagine de la repetiţii (c) ONB
Văduva veselă - imagine de la repetiţii (c) ONB

Un lucru e sigur: scandalul de la ONB, schimbările de management (dar şi schimbările operate de noul management) şi revenirea după două decenii a regizorului Andrei Şerban la Operă au creat hype-ul potrivit pentru epuizarea biletelor premierei Văduvei vesele.

Articol publicat pe blogul Despre Opera

Contează mai puţin, în acest moment, cât de urât e afişul spectacolului, cât de neinspirate au fost textele de promovare şi chiar confuzia privind apartenenţa producţiei, prezentată iniţial ca o colaborare între ONB şi ONRI, dar care va rămâne în proprietatea Iaşiului, în condiţiile în care cele mai importante resurse artistice tot de acolo vin (cor, orchestră, corp de balet, o parte dintre solişti). Important este mai degrabă faptul că întregul spectacol a fost acaparat de personalitatea lui Andrei Şerban.

Opereta este un gen muzical care poate fi abordat şi ca o satiră socială. Din această perspectivă, translatarea acţiunii în prezent n-ar trebui să surprindă pe nimeni, ba chiar este o soluţie mai la îndemână decât în cazul multor opere. Cu atât mai mult cu cât se practică şi adaptarea textului în limba ţării în care se prezintă. Iar Văduva veselă nu face excepţie. Andrei Şerban a anunţat nici mai mult nici mai puţin decât o adevărată revoluţie în istoria artelor spectacolului din România, prin transpunerea poveştii în actualitatea românească, arătând cu degetul spre toate nereuşitele naţionale, subiectul principal fiind şovinismul local.

De la aceste declaraţii de intenţie şi până la realizare a fost însă un drum foarte lung. Dacă, acum un secol, adaptarea operetei lui Lehàr pentru publicul britanic se ferea de aluziile politice evidente, schimbând numele ţării balcanice din Pontevedro în Marsovia, pentru a nu zgândări orgoliile diplomaţilor din Muntenegru, la Bucureşti s-au păstrat aceste modificări cu scopul de a fixa şi mai clar ţara de origine a personajelor. Pontevedro e acum Mondrosovia, iar numele regelui devine Nichita Ug, cu trimitere la fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita (cel care folosea instituţiile statului pentru a-şi ţine sub observaţie amanta). De aici rezultă o întreagă intrigă secundară, în care baronul Zeta se foloseşte de agenţii de pază şi protecţie ai ambasadei pentru a-şi monitoriza soţia (devenind dintr-un soi de Don Bartolo, personajul plin de făină din Bărbierul din Sevilla, un fel de Scarpia ridicol şi şocant de truculent).

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Sorin Ionascu
2.09.2016, 19:51:08

M-as fi mirat ca nemaipomenitul si nemaiintalnitul si inegalabilul unic sa se fi schimbat radical in decursul timpului. Inca imi amintesc de vulgaritatea iesita din comun cu care a incercat sa socheze Romania post-decembrista, atat in piesele de la TNB, cat si in Oedipe la ONB. Si se mai mira ca "nu a fost inteles si apreciat" de publicul romanesc. Oare sa fie acesta atat de oligofren incat sa nu inteleaga minunea artei lui, chiar daca pare facuta pentru retardati? Sau gustul publicului nu fusese inca pervertit in asemenea masura incat sa coboare in abisurile derizoriului in care incerca si incearca sa ne aduca? Desigur, in planul directiei de scena e un tip eficient, ii pune bine la treaba pe interpreti si spectacolele nu sunt statice. Dar calitatea conceptiei generale mi se pare foarte slaba si asta la mai multe din spectacolele lui, inclusiv unele de pe scene mari ale lumii, unde, de cele mai multe ori, sunt salvate doar de calitatea superioara a artistilor de pe scena si, eventual, din fosa. In conditiile distributiilor destul de modeste pe care si le permit scenele romanesti nici macar prin asta nu se pot salva. Poate m-as fi sacrificat cumva sa vin daca as fi regasit o distributie comparabila cu una din cele oferite de Met in acelasi opus [nici acolo nu a fost o montare care sa ma entuziasmeze, dar interpretarea de mare clasa a salvat spectacolul de la un dezastru]. Daca nu sunt nici macar niste artisti cat de cat interesanti, atunci pentru mine ramane departe de orice urma de interes. Cele 4 ore pe care le-as pierde in sala de spectacol ar putea fi consumate in mod mult mai placut si/sau mai instructiv. Chiar si la o bere cu prietenii. In plus, m-a deranjat la culme ideea cu repetitiile generale cu public cu bilete platite. Nu sunt genul care sa ma milogesc pe la usi sau dupa invitatii si am cheltuit fara regrete o mica avere pe bilete la spectacole, dar nu am vazut in niciun teatru pana acum sa se VANDA bilete la repetitii. Acolo publicul este admis [cand este acceptat acest lucru] pe gratis, fie cu intrare libera, fie cu bilete/invitatii care se pot obtine in diferite moduri, in niciun caz insa cu bani. Un prost-gust de inalt nivel, care m-a scarbit complet si a facut sa-mi displaca insasi ideea de a vedea acest spectacol.

Modifică Setările