Arte

articolul anterior articolul urmator

Vara la Câmpulung Muscel

4
21 Aug 2015 17:16:50
Nicolae Manolescu
Casa de cultură „Tudor Muşatescu” din Câmpulung Muscel FOTO Adevărul
Casa de cultură „Tudor Muşatescu” din Câmpulung Muscel FOTO Adevărul

E primul lucru pe care îl scriu după întoarcerea definitivă în ţară. Şi nu altundeva decât la Câmpulung Muscel, unde mi-am petrecut, an de an, ultimele veri. Câte? Cincisprezece sau şaisprezece. Era să spun vacanţe. În fond, n-am făcut de fiecare dată altceva decât fac de obicei: am citit şi am scris.

Îmi amintesc de aproape toate cărţile citite aici, ca şi de tot ce am scris. Mă ajută, recunosc, şi volumul complet de „Teme“ de la Cartea românească: e destul să mă uit pe datele publicării eseurilor în reviste. Încet, încet, s-a stabilit între oraşul de pe Râul Târgului şi mine o legătură sentimentală cât se poate de strânsă. Nicăieri nu mă simt mai împăcat cu mine însumi şi cu lumea.

Niciun peisaj nu-mi place la fel de mult ca masivul Iezer-Păpuşa, a cărui coamă o am permanent sub ochi, indiferent de la ce fereastră a casei privesc. Încercând, nu o dată, să descopăr atracţia profundă şi subtilă pe care locul o exercită asupra mea, mi-am dat seama că nu e vorba doar de casa pe care am construit-o cu un deceniu şi jumătate în urmă din banii de pe un premiu literar (în 2003, aşa ceva era încă cu putinţă!), o casă „la munte“ pe care mi-o doream de multă, multă vreme, ci de oraşul însuşi cu care aveam oarece legături la care nu mă gândisem înainte. Unele, nu se poate altfel, literare. Dar şi altele, personale.

Oraşul lui Muşatescu

Pe la începutul anilor 1970, când eram unul din cei trei redactori-şefi adjuncţi la „România literară“, împreună cu Ion Horea şi Gabriel Dimisianu, am primit într-o zi o vizită neaşteptată. Un domn în vârstă, care semăna uluitor cu Ion Barbu la chip, ne-a oferit câteva poezii. Nici unul din noi nu-l cunoştea. Numele însă ne era cunoscut: Mihai Moşandrei. În ce mă priveşte, îl întâlnisem când pregăteam antologia poeziei interbelice apărută (şi topită!) în 1968. Ne-a spus că nu mai publicase nimic după război. Grupajul încredinţat „României literare“ urma să fie un al doilea debut. Ceea ce s-a şi întâmplat. Nu l-am revăzut niciodată pe poet, care a murit la scurt timp după aceea.

Cât a stat în redacţie, ne-a povestit o mulţime de lucruri despre Ion Barbu, concetăţeanul şi tovarăşul său din copilărie la... prins melci. Ştiam, desigur, că Barbu a debutat în 1921 cu poemul „După melci“. Dar nu ne trecuse prin cap că poemul era inspirat de întâmplări reale. Acum, când scriu, privesc satul Bughea de Jos, locul unde Barbu şi Moşandrei se duceau cu un veac înainte în expediţiile lor încununate de succes. Mai târziu, când am venit la Câmpulung, am făcut legătura cu cele spuse de Moşandrei şi m-am convins că, dacă există un paradis al melcilor, acesta este: am putut-o constata cutreierându-l împreună cu fiica mea, mare culegătoare de melci de la trei-patru ani. După 2005, am iniţiat la Uniunea Scriitorilor o campanie de aplicare a unor tăbliţe pe casele unde s-au născut sau unde au trăit o parte din viaţă scriitori români.

La Câmpulung Muscel, am pus o astfel de tăbliţă pe casa poetului care ne vizitase trei decenii înainte. Am aflat în acea împrejurare că Moşandrei fusese o personalitate celebră a urbei. Vânător neobosit, veşnic însoţit de doi ogari de rasă la fel de celebri ca şi el. Ce e drept, tocmai memoria poetului nu se păstrase. O tăbliţă am pus şi pe una din cele două case, singura rămasă în picioare, în care şi-a petrecut domiciliul obligatoriu în anii 1950 Constantin Noica şi unde îl vizita, între alţii Alexandru Paleologu. Câmpulung este, cine nu ştie, şi oraşul lui Tudor Muşatescu, a cărui casă natală nu mai există, o tăbliţă memoraială fiind pusă pe o casă alăturată.

Amintiri de familie

Despre Câmpulung Muscel s-a vorbit prima oară în familia mea încă de pe când eram adolescent. Un frate mai mic al mamei se căsătorise cu o fată de preot din Schitu Goleşti, o localitate vecină. Practicase medicina în Câmpulung, unde i se născuseră cei doi copii, verii mei primari. Cam tot atunci l-am întrebat pe bunicul meu matern cine este, într-o fotografie de deasupra patului, bărbatul în vârstă, cu barbă mare albă, care îmbrăţişează tandru o femeie relativ tânără. Era vorba de tatăl bunicului meu şi de a doua lui soţie, împreună cu care venise la Râmnicu Vâlcea de la Găieşti, locul lui de baştină, imediat după naşterea bunicului, adică în penultimul deceniu al secolului XIX. Străbunicul meu lăsase în urmă  numeroase rude, pe Valea Argeşului şi a Râului Târgului, de la Piteşti la Câmpulung. Numele Manolescu este până azi răspândit în regiune. Una din casele de patrimoniu din Câmpulung este casa Manolescu. La primăria oraşului, am întâlnit în anii trecuţi un tânăr funcţionar cu acelaşi nume.

Cu câţi mă voi fi aflând rudă? N-am idee. Fapt este că, devenind persoană publică, am primit câteva telefoane şi mesaje de la Manoleşti de prin părţile acestea care voiau să ştie dacă avem vreo legătură de rudenie. Din păcate, n-a existat nicio urmare. În fine, fratele meu mai tânăr şi-a început cariera de inginer la Câmpulung, la sfârşitul anilor 1960.

A cumpărat  prin 1970 o casă veche ţărănească aflată la doi paşi de a mea, pe dealul Mărcuş. Mai corect ar fi să spun că eu am ridicat-o pe a mea la doi paşi de a lui. Eu sunt cel care s-a luat după el şi, încă, la sugestia lui. La bătrâneţe (iartă-mă, frate!) ne petrecem verile împreună. Ne vedem mai des decât ne-am văzut o viaţă întreagă. Am, aşadar, destule motive să mă simt câmpulungean.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Tagetes
21.08.2015, 19:11:50

Citesc , nu pot crede ...se scrie frumos despre anii 60-70...e posibil?..casa cumparata la tara , prieteni, oameni veseli...e posibil?...unde e balaurul comunist?...dormea? ...atunci era frumos cand el dormea. In episodul urmator balaurul se va trezi,sunt convins....Pacat, imi place cand balaurul doarme, scrieti frumos, citesc cu placere.

-1 (3 voturi)
Remus Octavian Mocanu
22.08.2015, 22:35:25

Daca esti tânar si sanatos, când îti faci cuib in sânul propriei familii cred ca poate fi (mai) bine (macar) chiar si sub un tzar! Anii aia la care te referi erau frumosi si la noi ptr. ca petrolul era ieftin, rusii ni-l dadeau inca si mai ieftin, si ca in vremea bulelor americane si chineze de azi, capitalul intra in tara valuri, sub forma de împrumuturi din Vest. Mai naspa a fost apoi, când a trebuit sa returnam împrumuturile astea pe fondul unei explozii a preturilor energiei...

+2 (2 voturi)
EX IN
21.08.2015, 23:20:59

Să înţelegm DECI, cum că marele celebru-intelectual „preponderent” cîndva la „pressedemenţiale” nu mai este-stă-trăieşte K-nalt foncţionar de stat de drept cîndva Român, la Paris ?!!!? C’EST GRAVE ! şi va fi şi mai şi ! NASOL !

-2 (4 voturi)
Dogan Iusuf
22.08.2015, 14:22:28

bacioban din margimea sibiului,hartia va suporta,cea electronica la fel,asta ultima costa mult nu numai logistic,din ce traiesti pana la urma,nu ti-e rusine bai,tigan din selimbar(1000/100 tigani),cine dracu' vaplateste?