VIDEO Actriţa Maia Morgenstern, membru al juriului, la Carnavalul de la Veneţia 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maia Morgenstern (51 de ani) a fost invitată, în calitate de oaspete de onoare, să facă parte din juriul care va decide, luni, la Carnavalul de la Veneţia, câştigătorul premiului special internaţional „Natura Fantastica“, precum şi câştigătorii celor două menţiuni pentru realizarea măştilor tradiţionale veneţiene.

Potrivit Institutului Cultural Român (ICR) de la Veneţia, luni, de la ora 15.00, cei 20 de concurenţi, selecţionaţi de un juriu format din meşteri experţi în realizarea măştilor tradiţionale veneţiene, vor defila pe scena de la Gran Teatro di Piazza San Marco. În cadrul evenimentului, vor fi oferite trei premii: trofeul special „Natura fantastica“ şi două menţiuni.

De asemenea, de la ora 16.00, pe aceeaşi scenă, Gran Teatro di Piazza San Marco, balerinul Valentin Roşca va susţine un moment artistic - dans contemporan pe muzica cantautorului italian Lucio Dalla. 

Mai târziu, de la ora 21.00, în cadrul Carnavalului de la Veneţia, va fi prezentat spectacolul „Mic şi-al dracu“, un dublu-recital, cu actriţa Maia Morgenstern şi balerinul Valentin Roşca, construit în jurul poeziilor scriitorului român de origine evreiască Isaac Lazarovici (1887-1971), cunoscut sub pseudonimul Ion Pribeagu. 

 Spectacolul, în regia Maiei Morgenstern, cu o coregrafie semnată de Valentin Roşca, va fi jucat în limba română, cu proiecţia traducerii textului în limba italiană.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite