VIDEO „Maeştrii“ Angela Gheorghiu şi Dan Grigore, într-un concert-spectacol la Ateneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concertul-spectacol „Maeştrii – despre Muzică şi alte nimicuri“, susţinut de Dan Grigore, îi aduce sâmbătă-seara, de la ora 18.00, la Ateneul Român, pe soprana Angela Gheorghiu, alături de renumiţii Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marina Constantinescu, Medeea Marinescu, Andrei Vieru şi Mihai Brâncoveanu.

„Doar prin idei rodite de către o educaţie de substanţă se poate construi şi consolida o civilizaţie. Dar ideile nu rodesc la rândul lor valori autentice decât dacă sunt hrănite de solul puternic al Credinţei. Doar Credinţa, Idealul, nasc valori cu care să putem construi pacea, chiar şi cea interioară. O civilizaţie ce nu ajunge la valori, nu-şi poate găsi Pacea şi nu ne poate oferi decât consolări materiale şi o eternă amânare a mântuirii noastre personale“, a declarat Dan Grigore.

Evenimentul este organizat de TVR2 şi Dasimo Studio în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Fundaţia Culturală Moftul Român, Media In şi Astra Entertainment. Biletele se găsesc la casa de bilete a Ateneului Român şi în reţeaua Eventim.

Preţurile variază între 50 şi 200 de lei (categoria I - 200 de lei, categoria II - 150 de lei, categoria III - 90 de lei, categoria IV - 100 de lei şi categoria V - 50 de lei).

Concert-spectacol la Ateneu cu participarea extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite