VIDEO Moment emoţionant: actorii Ioana Bulcă şi Constantin Codrescu, din nou împreună, la 60 de ani de la premiera filmului „La moara cu noroc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un moment inedit şi plin de emoţie a avut loc luni seară, la Cinematograful Ţăranului Român, acolo unde peliculele „La moara cu noroc” (1955) şi ”Orizont” (2015), ambele adaptări după nuvela lui Ioan Slavici, au adus în faţa unui public numeros două generaţii de actori de film: Ioana Bulcă şi Constantin Codrescu, respectiv Rodica Lazăr şi András Hatházi.

Dubla proiecţie a pus în oglindă cele două personaje principale ale celor două filme, respectiv Ana / Ghiţă şi Lucian / Andra, cu două stiluri de interpretare diferite, cu două generaţii aflate în părţi opuse ale carierei: Constantin Codrescu (84 de ani) şi Ioana Bulcă (83 de ani), vedete ale anilor '50-'60 şi Rodica Lazăr (37 de ani) şi Andras Hathazi (48 de ani), aflaţi în plină ascensiune.

Însă proiecţia de la Muzeul Ţăranului Român a însemnat pentru seniorii filmului regizat de Victor Iliu în urmă cu 60 de ani un moment deosebit al reîntâlnirii, la care a participat şi colega lor de platou, Valeria Gagealov (85 de ani). Primul film care a rulat a fost „La moara cu noroc”, regizat de Victor Iliu, cu Liviu Ciulei regizor secund.

Moment emoţionant: Constantin Codrescu şi Ioana Bulcă, din nou „La moara cu noroc”, după 60 de ani de la premieră

„Atunci a răsărit soarele pentru generaţia mea, pentru colegii mei, pentru principii de viaţă şi adevăruri, prin intermediul unui om modest, simplu, cu uriaşe capacităţi de înţelegere, de viziune, de sensibilitate, de trăire care a fost Victor Iliu. Un om extraordinar, cu o structură cu totul şi cu totul remarcabilă, tocmai în acel peisaj care năştea multe semne de întrebare”, a declarat Cosntantin Codrescu pentru început.

Pe de altă parte, fosta sa parteneră de film, Ioana Bulcă, a ţinut să completeze cu amintiri din perioada realizării filmului care avea să participe la Cannes.

„Eu eram absolut un copil, încă studentă în anul întâi, iar Codrescu era consacrat, de Geo Barton nu mai vorbim, de Colea Răutu de asemenea, iar marea cochetă a Teatrului Naţional, doamna Gagealov era o splendoare, cum este şi acum. Moara cu noroc a fost o minune pentru mine, să intru într-o asemenea echipă, mă frecam la ochi şi nu îmi venea să cred!”, a remarcat şi Ioana Bulcă.
image

Rodica Lazăr şi Ioana Bulcă                     FOTO: Florin Ghioca

Însă cei trei actori au fost puşi faţă în faţă şi cu mai tinerii lor colegi, care au dat viaţă personajelor filmului „Orizont”, regizat de Marian Crişan (39 de ani), film care va avea premiera în România pe 12 februarie, după ce a fost prezentat în premieră absolută şi cu succes la Tallinn Black Nights Film Festival.

"Cu un scenariu inspirat de nuvela 'Moara cu Noroc', de Ioan Slavici, 'Orizont' nu îşi doreşte să fie o ecranizare fidelă a textului, ci o adaptare modernă a intrigii care este adusă în România de azi. Filmul îşi propune, mai degrabă, rediscutarea temelor principale ale nuvelei într-o stilistică diferită de cea din ecranizarea clasică. Filmul e construit pe intriga originală clădind tensiunea în jurul lui Lucian, un tată şi un soţ care ajunge la extreme pentru a-şi proteja familia", după cum a declarat regizorul Marian Crişan.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite