Arte

articolul anterior articolul urmator

„Vieţi duble“ VIDEO

0
21 Jul 2019 14:05:51
Sanda Vişan
Personajele Selena (Juliette Binoche) şi Leonard ( Vincent Macagne), în filmul „Vieţi duble“
Personajele Selena (Juliette Binoche) şi Leonard ( Vincent Macagne), în filmul „Vieţi duble“

Cel mai nou film semnat de regizorul Olivier Assayas, prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Veneţia, în 2018 şi intrat acum şi pe ecranele din România este o comedie „foarte“ franţuzească, ce se adresează oamenilor deştepţi (şi nu ne considerăm fiecare din noi astfel?).

Vieţi duble şi-a intitulat regizorul-scenarist această ficţiune cinematografică plină de umor. Şi nu întâmplător, ci pentru ca intenţia lui să fie clară publicului, încă de la început: autorul pune cu o tandreţe rece, sub lupa satirică, ipocrizia vieţii cotidiene a două cupluri şi a prietenilor şi acoliţilor lor, din îndestulata lume pariziană a editurilor de lux.

Alain (Guillaume Canet) refuză să publice ultima carte scrisă de prietenul său, pentru că s-a săturat de poveştile lui amoroase abia deghizate, de autoficţiunea cu care Léonard (Vincent Macagne) a făcut succes până acum. În plus, este obsedat de noua dilemă introdusă în lumea cărţii tiparite, prin cerinţele invadatoarei ere digitale, reprezentată fizic de tânăra sa colegă Laure, cu care are o relaţie sexuală ascunsă. Dar soţia editorului, Selena (Juliette Binoche), actriţă de serial poliţist de televiziune, nemulţumită de actuala ei viaţă profesională şi visând să joace Fedra, îl convinge indirect, povestind prietenilor cât de bun e manuscrisul, să publice totuşi şi această carte a... amantului ei din ultimii 6 ani. Care are şi el o parteneră, Valérie (Nora Hamzawi), cam indiferentă la îndoielile creatoare ale romancierului. Trăind în acest mediu al catifelatelor înşelăciuni de lux, veşnic grăbita PR-istă a unui politician de stânga se va dovedi a fi cea mai realistă şi onestă, căci nu are nicio aventură extraconjugală şi a acceptat demult, fără să o spună, relaţia ilicită a partenerului ei cu prietena lor. Iar în final ea este cea care va aduce o viaţă nouă, în acest mediu ce îşi iubeşte atât de mult obişnuinţele vinovate, pe care le ţine, desigur, la secret, căci aparenţele contează.

Deşi declară din titlu ce vrea să fie, comedia de moravuri scrisă de Assayas vreme de doi ani nu este deloc previzibilă, îşi dozează cu măiestrie efectele comice şi dezvăluirile, aproape într-un ritm de film poliţist. În ciuda faptului că tot ce fac aceste personaje nu are nimic aventuros, fiindcă ele nu fac decât să vorbească foarte mult (de fapt, tot timpul), în birouri, la masă şi în pat.

Iar tema în jurul căreia se învârtesc conversaţiile acestor intelectuali mulţumiţi de statutul lor burghez este tocmai marea schimbare de paradigmă tehnologică, pătrunderea digitalului în vieţile lor (şi ale noastre) profesionale şi personale. Şi tocmai aici se strecoară neliniştea unui prezent fluid şi a unui viitor nesigur.

Căci ce e mai de efect, tweet-ul de 280 de caractere sau gândul elaborat dintr-un roman tipărit? Blogul, pe care un personaj susţine că are mai mulţi cititori decât cu o carte tipărită, cel puţin pentru tânăra generaţie, a luat locul invenţiei lui Gutenberg? Citim cărţi pe tabletă sau preferăm satisfacţia tactilă, produsă de răsfoirea paginilor tipărite? Ne luăm cu noi Kindle-ul în vacanţă, sau bătrâna carte tipărită?

„Economia digitală încalcă reguli şi deseori legi. Mai mult, pune sub semnul întrebării ceea ce era solid şi credeam că ni se cuvine în societate. Cu toate acestea, se poate dizolva la cel mai mic contact.

Vieţi duble nu încearcă să analizeze resorturile acestei economii, ci mai degrabă să observe cum întrebările respective ne zdruncină, la nivel personal, emoţional şi, uneori, umoristic“, spune regizorul Olivier Assayas.

Dar nu doar despre dublele vieţi sexuale ale personajelor sale vorbeşte aici Asayas, ci, aşa cum reflecta în 1996, la situaţia filmului francez, în pelicula sa de succes Irma Vep, şi acum cineastul francez, ajuns la maturitate, la cei 64 de ani ai săi, meditează la ceea ce este mimesis-ul azi, ce reprezintă dublul artistic al realităţii şi ce limite trebuie să aibă. O secvenţă extinsă este dedicată tensionatei întâlniri dintre romancierul Léonard şi cititorii săi, cu prilejul lansării ultimului său volum. Tinerii îi reproşează tocmai legătura prea transparentă dintre povestea personajului feminin din roman şi persoana care l-a inspirat, fosta soţie a scriitorului, acuzând o poziţie morală şubredă din partea autorului şi susţinând dreptul la viaţă privată, al personajului real. Când sunt invocate discuţiile în contradictoriu de pe un blog, vedem că scriitorul nostru este complet depăşit, fiindcă nu trăieşte deloc în lumea digitală, habar nu are de bloguri. Ruptura dintre aceste două lumi, cea a erei Gutenberg şi a civilizaţiei clasice şi cea digitală nu este nicăieri mai clară în acest film, decât în această secvenţă încărcată de sentimente negative.
În rest, discuţiile păstrează o alură elitistă, toate celelalte personaje căutând să se adapteze, după propriile forţe, la cerinţele lumii virtuale. A cărei inconturnabilă promotoare este teleghidata Laure (Christa Théret), „şefa tranziţiei digitale“ a editurii, care prezice şi vrea să pregătească moartea industriei tipografice clasice, în favoarea online-ului. Dar, într-una din numeroasele discuţii între prieteni, cineva clatină chiar şi certitudinea victoriei absolute a digitalului, citând statistici americane care arată o creştere masivă a lecturii cărţilor de hârtie, în rândul tinerilor.

Toate aceste conversaţii purtate în jurul unui pahar cu vin, pe colţul unui birou, sau pe marginea patului conţin atâta pasiune şi aduc în scenă atâtea puncte de vedere legate de transformările majore ale lumii de azi şi de viitorul civilizaţiei noastre, încât nici nu simţi când trec cele 108 minute ale filmului. A căror concluzie sigură este că nu ştim nimic şi că incertitudinea guvernează această lumea aflată în continuă schimbare.

Fiind un film “fără acţiune“, al cărui fir narativ mizează pe spectacolul ideilor exprimate în lungi dialoguri înflăcărate, este evident că rolul actorilor este unul primordial. Iar trupa aleasă desfăşoară acest arsenal al dialecticii adaptării la cerinţele globalizării, cu o siguranţă remarcabilă, cu atenţie la cel mai mic gest expresiv şi la atitudinea individuală şi de ansamblu, din moment ce regizorul, care a ales să filmeze în formatul Super 16 mm, a ridicat edificiul vizual al filmului tocmai pe forţa planurilor apropiate ale actorilor. 

Este, cu siguranţă, un film care îi va încânta pe cei a căror viaţă nu ar fi posibilă în absenţa cărţii şi a climatului intelectual creat de ea, fiindcă într-o epocă a vizualului atotstăpânitor, această peliculă are curajul să mizeze (aproape) totul pe excesul construcţiei verbale a semnificaţiilor legate de această tranziţie dureroasă pentru mulţi, nesigură pentru toţi.

Nu mă miră că Transilvania Film a ales să distribuie în România această peliculă despre schimbările majore ale lumii de azi, întrucât creierul din spatele companiei, regizorul Tudor Giurgiu, a dovedit şi ca autor de film un interes constant pentru actualitate şi transgresare, fie ea a tabu-urilor sociale (Legături bolnăvicioase, Despre oameni şi melci), fie a normelor morale şi legale (De ce eu?), sau a limitelor naţionale şi de statut social (Parking, care se află încă în difuzare).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii