Arte

articolul anterior articolul urmator

Violonista Mihaela Martin: „A face muzică înseamnă, de fapt, a dărui ceva“

1
5 May 2017 16:38:13
Simona Chiţan
Mihaela Martin
Mihaela Martin

Mihaela Martin, plecată în Germania din 1986, a cântat joi şi vineri Concertul în la minor, op. 53, pentru vioară şi orchestră de Antonin Dvorak, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, condusă de Christian Badea. Violonista spune, într-un interviu, că a constatat, în România, o absenţă a tinerilor violonişti.  Artista punctează că acasă este acum, pentru ea, acolo "unde este fiul ei".

Ce înseamnă Concertul pentru vioară şi orchestră de Antonin Dvorak pentru dumneavoastră?

Mihaela Martin: Este un concert care, într-adevăr, nu se cântă foarte des. Ca toată muzica lui Dvorak, are o semnătură foarte clară a stilului. Este o lucrare simfonică, o pot compara pe undeva cu Concertul de Brahms ca relaţie dintre instrument solo şi orchestră. Având foarte multe elemente folclorice, este o lucrare foarte atrăgătoare pentru public şi foarte exigentă pentru solist. Este o partitură destul de incomod scrisă din punct de vedere tehnic, însă, dincolo de dificultatea tehnică, e vorba de o bijuterie din perspectivă muzicală.

Sunteţi de acord cu ideea că cine “cântă, acela se roagă de două ori”, preluată din tradiţia patristică răsăriteană? Corespunde această idee muzicii din Concertul lui Dvorak şi structurii spirituale a poporului ceh?

Da, în partea a doua a concertului întâlnim aceste elemente de Dumka care sunt în toate lucrările de Dvorak, care exprimă o melancolie pe undeva inegalabilă în acest format al limbajului său muzical. Există şi elemente de dans, foarte clar redate. Este de admirat cum în scriitura orchestrală, aceste elemente de dans nu-şi pierd lejeritatea. Cum spuneam, acest Concert aduce o lume, lumea lui din Boemia…

Aţi mai cântat acest concert în România?

L-am mai cântat acum mulţi ani la Ploieşti, înainte de a pleca în Germania, cred că sunt peste 30 de ani de atunci. E prima dată când îl interpretez la Ateneu.

Care e cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o de la profesorul dumneavoastră Ştefan Gheorghiu?

A face muzică este, de fapt, a dărui ceva. În primul rând, îţi dăruieşti ţie. Şi scopul când eşti pe scenă este de a dărui momente de o anumită fericire oamenilor care vin să te asculte. Ceea ce am învăţat de la maestrul Ştefan Gheorghiu şi ceea ce încerc constant să transmit şi studenţilor mei este o anumită conexiune între muzică şi interpret, un anumit respect faţă de partitură, o găsire a identităţii. Fiecare este unic în felul lui, de aceea atunci când predai cuiva trebuie să recunoşti imediat care sunt părţile puternice şi care sunt părţile mai puţin puternice ale elevului sau ale studentului tău. Trebuie să creezi un echilibru între muzică şi personalitatea muzicală a studentului. E esenţial. Pe urmă, bineînţeles, este vorba de o dăruire, pentru că în momentul unei lecţii te concetrezi să transmiţi tot cea ce ştii ca informaţie şi încerci să inspiri elevului, dincolo de tehnică, dragostea pentru muzică. Orice am face, trebuie să ne iubim meseria. Noi, muzicienii, avem noroc că avem o profesie minunată. În momentul în care faci ceea ce faci cu o anumită pasiune, obţii un rezultat mai bun.

Aţi emigrat din România în 1986. Din perioada comunistă, ce amintiri dureroase aţi păstrat?

Nu pot să spun că am avut amintiri dureroase…Cei care aveau familii care erau implicate politic într-un anumit fel au avut foarte mult de suferit. De asemenea, dacă erai un artist care te exprimai prin cuvânt, era foarte greu. Exista cenzura, nu exista libertatea cuvântului. Îmi aduc aminte că era foarte frig în apartamente, nu era apă caldă, trebuia să stai la cozi mari. Era dificultatea tuturor acestor aspecte materiale. Este clar că acum, gândindu-mă retrospectiv, îmi dau seama că este ceva total anormal ca un popor să nu aibă parte de un minim material necesar. Dincolo de aspectele materiale, partea pozitivă de care eu am beneficiat foarte mult a fost educaţia pe care am primit-o. În momentul în care am început să mă formez profesional, am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care aveau simţul valorilor, de părinţii mei şi de profesorii mei de la Liceul de Muzică. Am beneficiat, incontestabil, de acest sistem de educaţie care exista atunci. Iar, acum, întorcându-mă cu gândul spre trecut, mă întreb: dacă posibilităţile ar fi fost nelimitate, oare aş fi fost atât de focusată pe parcursul meu muzical?

Credeţi că libertatea de care se bucură azi tinerii le afectează studiul?

Depinde de la caz la caz. Cei care sunt conştienţi şi au deja un ţel foarte concret ştiu că trebuie să se perfecţioneze tot timpul…Pot fi tentaţii  care pot să îi distragă de la responsabilitatea care ar trebui să fie prioritatea lor numărul unu. Sunt convinsă de faptul că atâtea posibilităţi pot influenţa pe undeva negativ profesionalismului.

Cât timp trebuie să aloce un elev studiului muzical?

În această meserie de muzician, există anumite principii relativ rigide, cum ar fi: disciplina, dorinţa de a învăţa tot timpul, trebuie să ai o anumită ambiţie sănătoasă, nu exagerată, să vrei să fii cât mai bun şi cât mai aproape de partitură. Acestea sunt o parte din atributele pe care trebuie să le aibă un muzician.

Cât de multe ore alocaţi dumneavoastră studiului?

Depinde, când eram în timpul studiului sau până să am o familie, clar, repetam foarte mult. Studiam zilnic. Niciodată nu am studiat însă mai mult de patru-cinci ore pe zi, consider că sunt suficiente şi trei ore. Acum nu mai am această regularitate. Sunt implicată în foarte multe proiecte şi îmi împart programul de lucru într-un mod mai flexibil.

Aţi lăsat familia în România când aţi plecat în Germania?

Când am plecat, mama mea a rămas aici, dar a fost posibil după scurt timp să o iau cu mine în Germania. Nu mai am rude în România, ci doar prieteni.

Vă rămâne timp şi pentru familie?

Eu cred că capacitatea umană poate fi extinsă destul de mult. Băiatul meu are 28 de ani. Am avut mare noroc că mama mea era cu mine şi putea să-l supravegheze când eu plecam, deşi până la vârsta şcolară l-am luat cu mine peste tot unde plecam. Omul reuşeşte multe.

Fiul vă moşteneşte talentul?

El cântă la vioară, dar este pilot. Are 28 de ani.

Cântaţi la o vioară Guadagnini din 1748, pe care o aveţi de peste 20 de ani. Ce fel de legătură s-a creat între dumneavoastră şi acest instrument?

Este un instrument care a devenit, pe undeva, ca o persoană foarte apropiată, pentru că îl cunosc foarte bine. Este un instrument care are foarte mare potenţial, în momentul când sunt într-o formă foarte bună. Când nu sunt în formă foarte bună trebuie să-l fac să reacţioneze la cântatul meu într-un anumit fel. Ne simţim şi ne ajutăm reciproc…

Cântaţi de multă vreme alături de Christian Badea şi de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“. Cum îi regăsiţi acum?

Da, este o o bucurie să-l reîntâlnesc pe Christian Badea. Am cântat de multe ori împreună, maestrul Badea e un dirijor care pune foarte multă valoare pe precizia stilistică, pe acurateţe, sub direcţia lui, totul trebuie să aibă, muzical, o logică. Este într-adevăr o colaborare foarte plăcută. Şi cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ este o regăsire foarte plăcută.


Aţi mai fost pe scena Ateneului în diverse alte proiecte. Ce înseamnă a face muzică în acest spaţiu?

Ateneul e sala de concert care îmi este cel mai aproape de suflet, pentru că la vârsta de 12 ani mi-am făcut debutul aici cu orchestra Liceului de Muzică, unde studiam în aceea vreme. Am cântat Concertul de Mendelssohn şi ţin minte faptul că mă aflam pe această scenă, când atât de mulţi artişti mari veneau şi cântau aici. Este o scenă de o mare tradiţie. Mi-a amintesc cât de mult m-a marcat acest sentiment atunci…Astfel, de-a lungul anilor am cântat, întotdeauna, cu emoţie, pe scena Ateneului.

Pentru mine este o fericire şi o onoare să fiu din nou pe această scenă. Întotdeauna, simt şi din partea publicului o anumită căldură, care nu poate decât să mă bucure.

Deci nu simţiţi că trebuie să vă cuceriţi publicul românesc…

Şi această cucerire este o… recucerire. Tot timpul ceea ce transmit trebuie să găsească o anumită rezonanţă în audienţă. Da, simt că publicul din România mă aşteaptă. Aici este ţara mea, unde m-am născut, unde am fost educată, unde am crescut. Simt aceste legături, rădăcini…Întotdeauna vor exista. Sunt de necomparat şi de neînlocuit, simt asta cu toată fiinţa mea.

Ce proiecte aveţi acum ?

Săptămâna viitoare am un masterclass la  Kronberg, voi avea un recital. După care am un concert în cadrul Festivalului de la Colmar din Franţa pe 20 mai. După care la începutul lunii iunie particip la Festivalul de Muzică de la Naantali din Finlanda. Ulterior, voi pleca trei săptămâni în SUA, pentru masterclass-uri şi concerte, la Ravinia, care este reşedinţa de vară a Orchestrei Simfonice din Chicago, şi la Boston. Am trei proiecte în America în luna iulie. După care, în luna august, voi fi din nou în Franţa.  Voi participa şi la festivalul muzică de cameră care este la Lorenz. În România, voi reveni pentru festivalul SoNoRo, la sfârşitul lui octombrie pentru două sau trei concerte.

Cu cvartetul Michelangelo ce proiecte aveţi?

Cu cvartetul, avem un turneu în Asia, Coreea şi Japonia, în toamnă şi mai avem diverse festivaluri la care participăm.

Unde e acasă acum pentru dumenavoastră?

Este greu de spus. Poţi să te gândeşti că sunt mai multe feluri de acasă.

Este clar pentru mine că un sentiment foarte puternic de acasă a devenit în momentul în care băiatul meu s-a născut în Germania. Acasă este unde este copilul meu.

Când vin în România este, evident, că sunt foarte multe amintiri, cunosc mentalitatea oamenilor de aici. Este, de asemenea, un sentiment foarte familiar, mă simt acasă. 

Care este nivelul muzical al tinerilor care studiază în România?

Ce pot să spun este că anul trecut, când am fost în juriu la Concursul Enescu, am fost surprinsă că nu sunt mulţi violonişti români, asta îmi arată că ceva deja nu mai este la acel nivel competitiv, profesional, cum a fost în anii când eu am studiat.

Care ar fi motivele absenţei violoniştilor români?

Asta nu pot să spun. Nu cunosc sistemul de învăţământ, clar eu îi cunosc pe cei care predau la Conservator, îmi sunt colegi, foşti colegi, prieteni, dar eu nu-i cunosc pe ei în postura de profesori, deci nu ma pot exprima în postura acestor lucruri. Nici sistemul de educaţie nu-l cunosc, singurul lucru pe care îl observ sunt rezultatele, iar ele clar nu sunt îmbucurătoare. Ce ar trebui făcut, bănuiesc că nu este foarte puţin de făcut. Cred că este un sistem întreg. Şi familiile au un rol foarte important în a-i motiva pe copiii lor. Plus că nu trebuie să existe această mentalitate că, dacă pleci din România este totul mai bine, nu nu este aşa. Concurenţa este foarte mare. Nu înseamnă că, dacă nu reuşeşti să faci ceva bine aici, pleci în străinătate şi faci ceva bine acolo.

V-a fost greu să vă impuneţi în străinătate?

Nu, nu mi-a fost greu, pentru că eu deja avem anumite concerte, aveam un impresariat. Când am plecat, am plecat în străinătate cu o anumită siguranţă profesională. Am plecat la 28 de ani. Nu a trebuit să lupt undeva să mă impun.  Lupţi pe urmă să te menţii, acolo e de fapt greul.

Au existat prejudecăţi ale străinilor pentru că sunteţi româncă?

Nu, niciodată.

 

Program

Ateneul Român

Joi, 4 mai 2017, ora 19:00

Vineri, 5 mai 2017, ora 19:00

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor: Christian Badea

Solistă: Mihaela Martin

Program:

Antonin Dvorak
Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 53

Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67

Biografie Mihaela Martin

Violonista Mihaela Martin se numără printre marii virtuozi ai generaţiei sale. A început studiul viorii la vârsta de cinci ani sub îndrumarea tatălui său; a urmat apoi studiul cu unul dintre discipolii lui George Enescu şi David Oistrah, profesorul Ştefan Gheorghiu.
La vârsta de 19 ani se lansează în cariera internaţională prin obţinerea premiului al doilea la prestigiosul Concurs „Ceaikovski” de la Moscova; seria distincţiilor a continuat cu premiile I la Montréal, Sion, Bruxelles; premiul I la Concursul internaţional de la Indianapolis i-a oferit o dată în plus confirmarea pe plan internaţional. Mihaela Martin este în prezent o solistă cu un repertoriu foarte bogat care evoluează alături de orchestre de renume cum sunt: BBC, Royal Philharmonic, Montréal, Mozarteum din Salzburg, Gewandhaus din Leipzig, Holywood Bowl, sub conducerea unor dirijori ca Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur, Charles Dutoit, Neeme Järvi. Deosebit de apreciată pentru calităţile sale de muzician complex, este invitată la festivaluri de muzică de cameră pretutindeni în lume, avându-i ca parteneri pe Marta Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja, Nobuko Imai, Leon Fleischer, Menahem Pressler, pentru a aminti numai câteva nume.
A făcut înregistrări pentru societăţi de radio, de televiziune şi case de discuri. În compact discul numit Impressions..., lansat de BIS, prezintă muzică de George Enescu, acompaniată de pianistul Roland Pöntinen. Mihaela Martin a susţinut concerte cu Orchestra Filarmonicii din Liverpool, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti şi Filarmonica „George Enescu”; a participat la festivaluri de muzică de cameră la Sarasota, Verbier, Naantali, Korsholm şi a întreprins recent un turneu australian.
Violonista a concertat cu Orchestra Naţională a Ucrainei, cu Orchestra Boulder din Colorado, Orchestra de cameră din Praga şi cea a Filarmonicii bucureştene şi cu Orchestra Beethovenhalle; de asemenea, evoluează în recitaluri de muzică de cameră la Paris, Tokyo, Townsville, New York, Naantali, Prades. Mihaela Martin a fondat Cvartetul „Michelangelo”, împreună cu Alexander Kerr, Nobuko Imai şi Frans Helmerson. Este profesoară de vioară la Musikhochschule din Köln.
Mihaela Martin cântă pe o vioară G. B. Guadagnini din 1748.

 

Interviu publicat pe site-ul Filarmonicii "George Enescu".

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

dorin valeriu domuta
6.05.2017, 15:08:58

Minunata artista ! Ma bucur sa mai aud despre ea, mi-a fost dor... Numai bine !

Modifică Setările