Violonistul Remus Azoiţei, de la Londra la Bucureşti: „În orice recital din străinătate, cânt câte o lucrare de Enescu“

Solistul Remus Azoiţei, singurul român angajat vreodată de Academia Regală de Muzică din Londra, revine în fiecare an, în luna aprilie, să cânte pe scena Ateneului Român. Joi şi vineri, de la ora 19.00, artistul va interpreta alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Camil Marinescu, Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Veniţi în ultimii ani, în fiecare lună aprilie, să cântaţi la Ateneu. De ce alegeţi tocmai această lună pentru concertele dumneavoastră din România?

Remus Azoiţei: Simplu. La noi, este vacanţă de Paşte la Royal Academy of Music din Londra, unde sunt profesor. Deranjez mai puţin plecând în această perioadă şi vin cu bucurie, de fiecare dată, în România.

În recitalurile dumneavoastră internaţionale interpretaţi, de obicei, câte o lucrare de Enescu…

Da, în orice recital din străinătate am câte o lucrare de Enescu, întotdeauna cer asta: sporeşte calitatea recitalului. Alături de pianistul Eduard Stan, am putut arăta în lume cine este Enescu cu adevărat. Am cântat tot repertoriul Beethoven, Brahms, Strauss, însă o lucrare de Enescu întotdeauna a sporit implicarea noastră emoţională.

Aţi realizat, în 2007, un dublu CD cu prima integrală Enescu pe plan mondial, cu lucrările pentru vioară şi pian. V-aţi implicat foarte mult. De ce a fost atât de important pentru dumneavoastră acest proiect?

Da, a rămas o înregistrare de referinţă. A fost pentru prima dată când s-a făcut întreg repertoriul lui Enescu pentru vioară şi pian pe două CD-uri, cu multe lucrări înregistrate în premieră. Presa străină a scris că este un nou standard în interpretarea lui Enescu, iar când zic presa străină zic presa de cea mai înaltă clasă. Integrala Enescu pentru vioară şi pian a fost înregistrată la casa de discuri Hanssler din Germania. Pentru acest „monument discografic" am muncit enorm, cu o dăruire şi o implicare totale, fiind un fel de radiografie personală a parcursului meu profesional din ultimii ani, cu sacrificii şi cu amărăciuni, dar şi cu bucurii şi satisfacţii enorme. Pentru aceste înregistrări am cântat la celebra vioară Stradivari „Maurin" din 1718, care mi-a fost cedată pentru acest proiect de Academia de Muzică din Londra.

Aţi întâmpinat vreodată, în timpul concertelor, vreo anumită rezistenţă a publicului străin faţă de Enescu?

În ultimii ani au fost din ce în ce mai multe înregistrări Enescu, numai cu „Sonata nr.3" s-au făcut peste zeci de înregistrări. De la an la an apar altele noi. Am fost bucuroşi că am fost ierarhizaţi în fruntea înregistrărilor cu Enescu de critica de specialitate. Publicul reacţionează cu reticenţă la început, dar apoi se topeşte la lucrările lui Enescu, pentru că sunt de o calitate extraordinară, au un parfum de neegalat. Enescu rămâne cu adevărat un compozitor genial.

De ce rămâneţi ataşat de compozitorul român?                                    

Îmi plăcea foarte mult muzica lui Enescu de când eram copil. Eu m-am apucat de lucrările lui foarte târziu, de fapt. Amândouă lucrările mari, „Sonata nr. 3" şi „Impresii din copilărie", le-am învăţat după ce-am împlinit 30 de ani.  În tinereţe am interpretat lucrări mai mici ale lui Enescu. Mi-era temă de lucrările lui de maturitate, pentru că sunt foarte complexe modal, mi-a luat mulţi ani până le-am dat de cap. Şi nu cred că le-am dat de capăt...Muzica târzie a lui Enescu este ca un organism care respiră, practic nu poţi să cânţi de două ori la fel ceva, chiar dacă respecţi perfect partitura. Cum nu poţi trage la xerox un simţământ sau o stare de spirit, tot aşa e cu muzica lui.

Între România, pe care aţi părăsit-o în 1995, şi Marea Britanie, unde aveţi acum reşedinţa, nu vă simţiţi, totuşi, împărţit între două lumi?

Sunt înşurubat în Londra atât de bine, încât nu mai simt asta. Sunt de 11 ani în Londra. Casa mea e la Londra, chiar dacă sunt legat sufleteşte de România, iar părinţii şi prietenii mei sunt aici. Însă casa mea, copiii mei, studenţii mei pe care-i ador, prietenii de care sunt conectat acum sunt la Londra. Sâmburele tot românesc rămâne, s-au schimbat însă detaliile.

Aţi fost cel mai tânăr profesor angajat la Academia Regală din Londra. Cum aţi reuşit această performanţă?

Nu ştiu dacă, acum, mai sunt cel mai tânăr membru al instituţiei. Am senzaţia că Academia a mai angajat un alt tânăr între timp. Eu am fost angajat când aveam 30 de ani. Atunci, într-adevăr, eram cel mai tânăr cadru didactic din istoria Academiei - o instituţie foarte veche, de la 1728, de mare tradiţie şi greutate. Am ales Occidentul tocmai pentru că am prins această poziţie excepţională: să fii profesor la Royal Academy din Londra e o mare onoare şi pentru mine personal, şi pentru mine ca român.

Cum sunt tinerii muzicieni londonezi faţă de cei români?

La fel de tineri şi de înfometaţi ca ai noştri, în sensul bun al cuvântului, dornici de a învăţa. Tinerii muzicieni londonezi au sete de cunoaştere, sunt la fel de entuziaşti ca şi ai noştri. Şi la Conservator, lucrurile s-au schimbat mult de când eu am plecat. În pregătirea muzicală, detaliile contează. La Londra, la Royal Academy, studenţii au numai o oră pe săptămână de studiu, la Bucureşti sunt însă două ore dedicate fiecărui student. Pe de altă parte, o oră pe săptămână te face să te gândeşti şi să procesezi mai bine informaţia. Amândouă sistemele, şi cel românesc, şi cel britanic, au dus şi întors, avantaje şi dezavantaje. În România se face foarte multă muzică de cameră, mai multă decât oriunde în lume, şi asta e extraordinar.  În schimb, englezii au şapte ansambluri profesioniste numai la Londra, plus sute de alte formaţii excepţionale. Concurenţa e foarte mare şi îi stimulează pe muzicieni.

Citiţi interviul integral cu Remus Azoiţei pe site-ul Filarmonicii "George Enescu".

Numit de către revista britanică The Strad ca „un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoiţei a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi. După ce în 1995 a absolvit Conservatorul din Bucureşti la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiţei obţine o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde are şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de Master of Music. De-a lungul timpului el a beneficiat si de indrumarea violonistului Bujor Prelipcean.

Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall in New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând de asemeni în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander, între altele. A colaborat cu artisti renumiţi printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling, Adrian Brendel, sau cvartetul de coarde Voces, fiind de asemeni solist al unor ansambluri de prestigiu precum Berlin Kammer Orchestre la Berlin, Orchestre Nationale de Belgique la Bruxelles, sau Orchestre Philarmonique de Radio France la Bucureşti.  În 2005, el a interpretat Dublul concert de Bach alături de violonistul Nigel Kennedy în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, concert preluat de către 19 posturi de radio si televiziune din Europa, incluzând BBC, Arte şi Mezzo. Cu ocazia debutului său la celebra Wigmore Hall din Londra, ziarul Sunday Express scria că “a cântat un concert de neuitat în faţa unei săli Wigmore arhipline şi a ridicat publicul în picioare. Iată un muzician excepţional.”

Remus Azoitei a înregistrat în premieră mondială integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu alături de pianistul Eduard Stan, pentru casa de discuri Hanssler din Germania. Comentând pe marginea acestei realizari, revista britanică The Strad spune ca “Azoiţei are toate atuurile: sensibilitate marcantă, dulceaţă a sunetului (dar nu dulceag) şi o paletă coloristică şi dinamică imensă”, pe când publicaţia Gramophone descrie “Stilul rafinat si vibrant al lui Remus Azoiţei... un interpret distinct care combină temperament, măiestrie şi eleganţă a execuţiei într-un mod foarte special”. În 2009, el a susţinut un turneu de 15 concerte în jurul Europei, Washington DC şi NewYork alături de pianistul Eduard Stan. După debutul său în capitala americană, ziarul Washington Post notează: “Azoiţei cântă cu sensibilitate melodică fluentă şi tehnică strălucitoare.” În 2014, Remus a realizat un alt CD pentru Chandos, alături de grupul Schubert Ensemble, disc elogiat îndelung în presa internaţională.

În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind de asemeni cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei. În 2007, el a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul din membrii fondatori precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o ocupă în continuare. În 2005, el a fost decorat de către Presedintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013 Regele României Mihai l-a numit ofiţer al ordinului „Coroana Romaniei”. În 2016 el a fost ales câştigătorul Concursului National “Oamenii Timpului”, care celebrează anual personalităţi ale vieţii româneşti din ţară, cât şi din diaspora.

Remus Azoiţei cântă la o vioară Niccolo Gagliano, creata in 1740.