Arte

articolul anterior articolul urmator

„WEEKEND ADEVĂRUL“ VĂ ADUCE OPERA ACASĂ: „Rigoletto“: urma lui Verdi peste secole

0
23 Mar 2013 20:54:25
Autor: Mihai Mincan
Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai iubiţi autori de operă din toate timpurile
Giuseppe Verdi, unul dintre cei mai iubiţi autori de operă din toate timpurile

Compusă în condiţii de cenzură agresivă şi cu o atmosferă de paranoia învăluind momentul premierei, opera compozitorului italian rămâne şi astăzi unul din standardele repertoriului internaţional de muzică clasică

În 1850, de Giuseppe Fortunino Francesco Verdi se auzise mai degrabă între graniţele ţării natale. Izolat pe o moşie situată lângă oraşul în care se născuse, Busseto, compozitorul italian scria obsesiv muzică, zi după zi, an după an, încercând să-şi construiască renumele şi să-şi ducă la îndeplinire visul pe care-l avea de când participase la prima reprezentaţie de operă.

În acel an, totul avea să se schimbe pentru Verdi. Proaspăt căsătorit cu o soprană aflată la finalul carierei, în ceea ce a fost un mare scandal în epocă, Verdi încerca să uite de moartea primei soţii şi a celor doi copii, aşternând note pe portativ. Când a descoperit textul ce avea să stea la baza operei „Rigoletto“, Verdi a ştiut ce urma să se întâmple: scandalul, uralele, celebritatea postumă.

Aceasta este povestea prescurtată a modului în care a luat naştere una dintre cele mai importante lucrări ale repertoriului de operă mondial. O lucrare de care vă veţi putea bucura, în 29 martie, alături de „Weekend Adevărul“, într-o colecţie ce încearcă să vă aducă mai aproape capodoperele muzicii de operă. 

Povestea nescrisă a operei „Rigoletto“ începea pe când Verdi, în vârstă de 20 de ani, ajungea la Milano, cu vise de celebritate în gând şi arzând de nevoia de a-şi perfecţiona tehnica. Ajuns în actuala „capitală a modei“, viitorul mare compozitor frecventează reprezentaţiile de operă din oraş,

luând, în paralel, lecţii în teoria contrapunctuală. La revenirea în oraşul natal, Busseto, devine profesorul de muzică local. Se bucură de entuziasmul şi ajutorul financiar al unui comerciant din zonă, Antonio Barezzi, cel care îl şi invită să-i devină profesor fiicei sale, Margherita. Tânărul muzician se îndrăgosteşte de noua sa elevă. Cei doi se căsătoresc şi au doi copii, Virginia Maria Luigia şi Icilio Romano. Avea să fie finalul perioadei naive şi fericite pentru Verdi. Ambii copii mor, încă din primii ani de viaţă, iar soţia îi urmează, după o criză de encefalită. Verdi este devastat.

„Anii de galeră“

Revine la Milano, unde pune în scenă prima operă, „Oberto“. Lucrarea este primită cu oarecare răceală de critica vremii, însă, în comparaţie cu cea de-a doua lucrare a compozitorului, „Un giorno di regno“, are totuşi ceva succes la public. Când următoarea lucrare a avut premiera, criticii l-au bombardat pe Verdi cu atacuri acide, făcându-l să se gândească serios să renunţe la a mai compune muzică.

Salvarea avea să vină, după cum recunoştea şi compozitorul în autobiografia sa, din versurile Psalmului 137, cel care avea să stea la baza celebrei arii „Va, pensiero“, din lucrarea „Nabucco“. Premiera, din martie 1842, avea să-l transforme pe Verdi în celebritate mondială peste noapte.

Verdi începe o relaţie amoroasă cu Giuseppina Strepponi, o soprană aflată la finalul carirei, aventura celor doi fiind privită ca scandaloasă în epocă. După căsătorie, Verdi se retrage lângă localitatea natală, unde începe ceea ce avea să rămână în istorie ca „anii de galeră“, perioadă în care compune fără încetare, pentru a onora toate comenzile. Din această perioadă datează lucrări precum „I Lombardi“ (1843), „Ernani“ (1844) şi „Macbeth“(1847). La finalul acestor ani, Verdi era pregătit pentru marea sa capodoperă.

Marea descoperire

În 1850, Verdi era angajat de către opera „La Fenice“ să compună o nouă lucrare. La acel moment, italianul devenise deja un compozitor cunoscut internaţional şi cu un mare grad de libertate în alegerea textelor pe care dorea să le pună pe muzică. Verdi l-a rugat pe colaboratorul său, Francesco Maria Piave, să analizeze potenţialul piesei „Kean“, de Alexandre Dumas, tatăl, însă, în curând, s-a arătat extrem de nemulţumit de lipsa de energie a textului. Printr-o întâmplare, ajunge să citească „Le roi s’amuse“, a lui Victor Hugo.

Ulterior, avea să-şi descrie reacţiile la prima lectură: „Subiectul este extraordinar, imens, iar personajul este una dintre cele mai mari creaţii de teatru din toate timpurile şi zonele lumii“. Subiectul era însă unul foarte controversat. Cum la vremea respectivă cea mai mare parte din zona de nord a Italiei se afla sub influenţa Austriei, textul pentru libretul operei a ajuns pe masa Comisiei de Cenzori de la Viena. Piesa lui Hugo descria un rege (Francisc I al Franţei) ca fiind nemuritor şi afemeiat, un concept neacceptabil pentru Perioada Metternich, aflată atunci la apogeu.

Apar primele dificultăţi

Riscurile la care Verdi se expunea alegând un astfel de text sunt extrem de vizibile privind una dintre scrisorile sale către colaboratorul său, Piave: „Fă rost de patru picioare şi ia-o la fugă prin oraş! Caută-mi pe cineva destul de influent încât să-mi dea permisiunea să fac textul acesta“. Chiar şi Guglielmo Brenna, secretarul „La Fenice“, cel care-i asigurase iniţial de tot ajutorul său şi de faptul că nimeni nu le va interzice preluarea textului, începuse să dea înapoi.

La începutul verii lui 1850 zvonurile ce dădeau ca sigur răspunsul negativ începuseră deja să circule. Circumspecţi, Verdi şi Piave decid să se retragă în oraşul natal al compozitorului, pentru a continua lucrul împreună, departe de ochii criticilor, dar şi pentru a pune la punct un plan de apărare. Cei doi redenumesc opera „La maledizione“ (n.r. – „Blestemul“), titlu neoficial ce avea să fie folosit şi de către cenzorul austriac De Gorzkowski, într-o scrisoare trimisă în decembrie 1850. Concluziile epistolei erau fără tăgadă: producţia era numită „un exemplu dezgustător de imoralitate şi obscenitate trivială“, iar „Rigoletto“ era interzisă. 

Fă rost de patru picioare şi ia-o la fugă prin oraş! Caută-mi pe cineva destul de influent încât să-mi dea permisiunea să fac textul acesta.

Giuseppe Verdi

 

Cenzura, premiera şi triumful timpului

Afişul din seara premierei absolute a operei „Rigoletto“

Pentru a nu pierde tot conţinutul lucrat până la acel moment, Piave a încercat să schimbe o parte din tematica lucrării, inspirându-se dintr-o altă operetă, „Il Duca di Vendome“, în care suveranul erau un duce, iar întreaga tematică a blestemului dispăruse. De cealaltă parte, Verdi se împotrivea total unei astfel de alterări a textului. În schimb, prefera să aibă discuţii individuale cu toţi cenzorii, pentru a-şi argumenta, punct cu punct, ideile desprinse din libret. În ajutor i-a sărit Brenna, secretarul operei, cel care le-a transmis austricilor nişte scrisori din care reieşea marea valoare culturală a lucrării.

În urma tratativelor, în ianuarie 1851, ambele părţi conveniseră că acţiunea trebuie mutată de la curtea regală franceză spre un ducat din Franţa sau Italia şi că numele tuturor personajelor urmau să fie schimbate. Noul duce, personaj principal al libretului, aparţinea familiei Gonzaga, dinastie dispărută la mijlocul secolului al XIX-lea.

Verdi a terminat procesul de compoziţie al operei pe 5 februarie 1851, cu o lună înaintea premierei. Primele părţi au fost trimise interpreţilor pe 7 februarie, însă mai mult de o treime din compoziţie a rămas la Verdi, cel care continua lucrul, în paralel. Pe 19 februarie, compozitorul ajungea la Veneţia, însă, chiar şi acum, spre final, Verdi continua modificările.

În rolurile principale au fost aleşi Felice Varesi („Rigoletto“), Raffaele Mirate („Ducele“)  şi Teresa Brambilla („Gilda“). Paranoia lui Verdi avea să atingă punctul culminant. Speriat că cineva ar putea să-i copieze opera înainte de premieră, i-a dat partiturile tânărului Mirate cu numai câteva zile înaintea premierei, obligându-l să jure că nu va cânta, nici măcar fluiera, linia melodică din celebra arie „La donna è mobile“, în afara orelor de repetiţie.

Incidentul din prima seară

Premiera operei a avut loc pe 11 martie 1851, într-o „La Fenice“ supraaglomerată. Toate biletele fuseseră vândute. Dirijor a fost Gaetano Mares, iar decorurile, considerate extrem de extravagante pentru epoca respectivă, au fost proiectate de Giuseppe Bertoja şi Francesco Bagnara. Premiera a fost un triumf absolut, cu punctul culminant în aria „La donna è mobile“, un fragment cu atât de mult lipici la public, încât, a doua zi, era fluierată deja pe străzi.

La câţiva ani de la premieră,  Giulia Cora Varesi, fiica lui Felice Varesi, primul „Rigoletto“, a povestit experienţele tatălui ei, în seara premierei. Se pare că, din cauză că fusese obligat să poarte o cocoaşă, Varesi, un interpret cu mare experienţă de altfel, era foarte nesigur pe el, în acea seară. Ba chiar, înaintea intrării pe scenă a făcut un atac de panică. Văzându-l în această stare, Verdi l-a împins pe scenă, în aşa fel încât totul să pară o stângăcie asumată de personaj.

Crezând că totul face parte din jocul interpreţilor, publicul a preluat incidentul ca pe o glumă, amuzându-se teribil. „Rigoletto“ a fost un veritabil succes comercial, pentru vremurile respective. A avut 13 reprezentaţii consecutive, fiind reluat, în anul următor, la Veneţia. În 1852, avusese premiera în toate oraşele mari ale Italiei. Au urmat locuri îndepărtate, precum Alexandria, Constantinopol, Montevideo, Havana, Londra sau New York. La finalul periplului prin marile opere ale lumii, Verdi ajunsese deja un soi de guru al muzicii clasice.

Operă reinterpretată

De-a lungul anilor, recunoaşterea acestuia a fost consolidată, an după an. În prezent, „Rigoletto“ figurează pe locul în 10 în baza de date „Operabase“, ce contabilizează reprezentaţiile din întreaga lume. Retrasată la coordonatele diverselor epoci, opera a suferit, nu de puţine ori, modificări structurale extrem de profunde. Regizorul Jonathan Miller a mutat lumea lui Rigoletto în mijlocul Mafiei din New York, Doris Dorrie pe „Planeta maimuţelor“, iar Michael Mayer în cazinourile din Las Vegas (unde „Ducele“ devine un soi de personaj desprins din cântăreţul Frank Sinatra). ;

 

În 2006, „Rigoletto“ a fost desemnat  cel mai des jucat spectacol de operă din ultimul secol

 

„Weekend Adevărul“ îţi aduce opera acasă

Începând de vineri, 29 martie, timp de patru săptămâni, „Weekend Adevărul“ vă conectează la lumea misterioasă şi selectă a operei mondiale. Alături de ziarul favorit, veţi putea achiziţiona, la preţul 9,99 lei (ziar şi carte), patru dintre lucrările fundamentale ale istoriei muzicii clasice, devenite adevărate puncte de reper, în reprezentaţiile de-a lungul anilor. Seria începe pe 29 martie cu „Rigoletto“, de Giuseppe Verdi, şi continuă cu „Lucia di Lamermoor“, de Gaetano Donizetti (5 aprilie), „Bărbierul din Sevilla“, de Gioachino Rossini (12 aprilie), şi „Otello“, de Giuseppe Verdi (19 aprilie).  Cumpăraţi numărul de săptămâna viitoare, pentru a intra în posesia primei lucrări din serie.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările