100 de personalităţi ale României au scris despre ţară în „Români de Centenar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Albumul „Români de Centenar”                                                                      FOTO: romanidecentenar.ro
Albumul „Români de Centenar”                                                                      FOTO: romanidecentenar.ro

100 de personalităţi ale României au răspuns invitaţiei jurnalistei Floriana Jucan de a scrie despre ţară, într-un proiect realizat de Q Magazine, dedicat împlinirii unui secol de la Marea Unire. „Români de Centenar” este un album care ilustrează, după cum spune iniţiatoarea proiectului, nu doar frumuseţile ei naturale, ci şi pe cele umane.

„Români de Centenar” stă mărturie faptului că România are un trecut istoric, politic şi cultural pe care îşi poate sprijini viitorul, misiunea celor care se ocupă de proiect fiind aceea de a participa la construirea acestui viitor, după cum scrie pe site-ul dedicat proiectului. 

Deviza de la care Jucan a pornit este că o viaţă are valoare doar dacă ai o ţară, iar printre cei care au scris despre România se numără personalităţi din toate domeniile, precum istoricul şi filosoful Neagu Djuvara, Patriarhul Daniel, scriitoarele Ileana Vulpescu şi Gabriela Adameşteanu, muzicianul Gheorghe Zamfir, gimnastele Nadia Comăneci şi Cătălina Ponor, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu,  teologul Teodor Baconschi, politicienii Dacian Cioloş şi Traian Băsescu, medicul Leon Dănăilă, avocatul Marian Nazat, actorul Marius Manole sau balerina Alina Cojocaru. 

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Floriana Jucan a explicat că regretă absenţa unor personalităţi precum Preşedintele Klaus Iohannis, Andrei Plesu, Unofficial: Gabriel Liiceanu, Maia Morgestern, Alina Mungiu Pippidi şi a altora ale căror mesaje despre Romania ar fi vrut să ajungă la ceilalţi. De asemenea, aceasta a povestit cât de dificil a fost în unele cazuri să prindă persoanele reprezentative pentru domeniul lor de activitate într-un moment de răgaz, dar şi să obţină semnătura pentru Acordul de publicare. 

image

Albumul este ilustrat cu fotografii reprezentative pentru România, precum invenţii, peisaje, obiective turistice, tradiţii sau momente istorice, fiecare dintre acestea fiind însoţită de o legendă foto care descrie date tehnice, istorice, culturale despre ceea ce reflectă fotografia. Nu este un album turistic, cu peisaje, ci un album cu realizările României, cu atributele şi superlativele acesteia, după cum scrie pe acelaşi site. Albumul are 240 de pagini, este tipărit atât într-o versiune bilingvă româno-engleză, cât şi într-o versiune româno-franceză, şi este aşezat într-o cutie de aceeaşi culoare ca şi coperta, pe care este logoul oficial al Centenarului. Acest album continuă seria iniţiată de Q Magazine în 2014, când a fost tipărit albumul dedicat domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Albumul poate fi comandat online de aici.

„În aceşti 100 de ani, am avut două mari personalităţi care au făcut cunoscută România universal: Brâncuşi şi George Enescu. N-avem nevoie de nimeni altcineva! Ceea ce mă izbeşte astăzi cel mai mult este faptul că patriotismul nu mai este posibil. Nu mai este meritoriu să fii bun român, ci bun european, şi ştim acum că persistenţa Europei independente depinde de America. Prin urmare, viitorul nostru depinde de SUA. Sub umbrela lor suntem liniştiţi”- Neagu Djuvara 

Români de centenar

„Marea Unire a românilor din 1918 a fost posibilă prin multe sacrificii, voinţă politică şi consens naţional. În cei 100 de ani după Marea Unire, România a cunoscut demnitate, bucurie şi întristare. Demnitate, prin realizarea statului român unitar. Bucurie, prin afirmarea românilor ca naţiune dinamică şi creatoare. Întristare, prin pierderea unor teritorii naţionale faţă de cele din 1918 şi prin îngrădirea libertăţilor în timpul dictaturii comuniste. Starea actuală este marcată în acelaşi timp de incertitudine şi speranţă. Incertitudine provocată de nesiguranţa socială privind nivelul de trai şi problema demografică. Speranţă pentru construirea unui viitor mai bun prin unirea libertăţii cu responsabilitatea şi solidaritatea, pe baza credinţei în Dumnezeu şi a iubirii faţă de oameni. La mulţi şi binecuvântaţi ani, România!”- Patriarhul Daniel

„De la 9 ani lumea baletului, cu generozitate, mi-a deschis uşi şi posibilităţi spre oameni şi ţări din întreaga lume. M-am reîntors la 35 de ani, cu inima deschisă, cu speranţă şi pasiune, dedicată să împart cu artişti din lumea baletului şi cu publicul din ţara mea tot ceea ce sunt. Sub conducerea unui om deosebit, un străin care s-a îndrăgostit de România, am fost martora unei transformări la un nivel nemaivăzut. Realitate sau vis – creaţie şi dezvoltare care se regăsesc în orice teatru din lume. După numai doi ani, alungaţi cu batjocură, minciuni şi ură, am realizat că a fost numai un vis. Cuvintele nu pot exprima ceea ce inima simte când este plină de dragoste şi visele se împlinesc, la fel, nu există cuvinte care să descrie ce simte inima când este ruptă şi călcată în picioare. Istoria ne spune că nu este prima dată. Oare ce este nevoie să se întâmple ca să nu ne repetăm greşelile? Oare România se va deştepta vreodată? O ţară care trăieşte cu multă durere, cu oameni trecând prin viaţă orbi şi uitaţi… Cu speranţa că într-o zi mai mulţi o vor iubi şi o vor preţui aşa cum am iubit-o noi, doi străini, Alina şi Johan”- Alina Cojocaru

„Români de Centenar”
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite