111 poeme de dragoste, cadou de Dragobete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Eminescu rămâne campionul absolut al dragostei în literatura
română
Mihai Eminescu rămâne campionul absolut al dragostei în literatura română

Miercuri, 24 februarie, de Dragobete, Editura Nemira vă invită la o seară de poezie, cu texte care se întind de la 1785 până în 2015. De la ora 19.00, la cafeneaua Cărtureşti Verona, se lansează antologia „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română“, alături de coordonatorii Marius Chivu şi Radu Vancu. Seara continuă cu un maraton de lecturi.

În această seară, la cafeneaua Cărtureşti Verona, vor citi poeţii: T.O. Bobe, Svetlana Cârstean, Domnica Drumea, Teodor Dună, Bogdan Iancu, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Angela Marinescu, Marin Mălaicu Hondrari, Dan Stanciu, Iulian Tănase, Floarea Ţuţuianu, Miruna Vlada.

Cartea, în ediţie hardcover, cuprinde o diversitate a limbajului, a curentelor, formulelor poetice şi a tonurilor lirice întinse pe o durată de exact 230 de ani: cel mai vechi poem datează din anul 1785, cel mai nou din 2015.

„Cele 111 poeme de dragoste scrise de tot atâţia scriitori şi scriitoare acoperă nu mai puţin de 230 de ani de poezie românească. Cel mai vechi poem datează din anul 1785, iar cel mai nou, de anul trecut. Această antologie reflectă o întreagă literatură (poeţi clasici şi contemporani, celebri şi necunoscuţi, genii şi minori) şi totodată oferă nenumărate surprize.

Dat fiind conţinutul sentimental explicit, recomandăm lectura în intimitatea cuplului; iar pentru o viaţă publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe reţelele sociale!“ – Marius Chivu & Radu Vancu


Câţiva dintre autorii cuprinşi în antologie pe care îi amintim (în ordinea apariţiei în carte) sunt: Ana Blandiana, M. Blecher, Mircea Cărtărescu, Dan Coman, Mihai Eminescu, Şerban Foarţă, Gellu Naum, Tristan Tzara, Miruna Vlada, Emil Brumaru, Marin Sorescu, Dan Sociu sau Vasile Voiculescu.

dragoste
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite