Cărţi

articolul anterior articolul urmator

60 de ani cu „Moromeţii“

7
28 Aug 2015 17:59:26
Daniel Cristea-Enache
După 60 de ani de la apariţia romanului „Moromeţii”, încă se mai pot spune lucruri noi despre capodoper, consideră criticul Daniel Cristea-Enache
După 60 de ani de la apariţia romanului „Moromeţii”, încă se mai pot spune lucruri noi despre capodoper, consideră criticul Daniel Cristea-Enache

S-au făcut 60 de ani de la apariţia unui roman în plin deceniu al realismului socialist şi care a rezistat, în sistemul de valori literare, tuturor schimbărilor de marcaje ideologice.

E vorba de volumul întâi din „Moromeţii“ (al doilea, apărut în 1967, avea să exploateze timida liberalizare de la finele epocii Dej şi începutul epocii Ceauşescu), care l-a transformat pe Marin Preda într-un romancier de prim-plan, disputându-şi întâietatea cu Petru Dumitriu, „starul“ regimului, şi Eugen Barbu. Cei trei aveau nu numai conştiinţa propriei valori, ci şi sentimentul unei strânse concurenţe, citindu-se şi urmărindu-se reciproc, cu invidie profesională şi orgoliu scriitoricesc. Norocul ţăranului Preda a fost că starul regimului a „defectat“, fugind în Occident în 1960, iar Barbu i-a luat locul în anii lui Ceauşescu, devenind, cu „Săptămîna“ lui, una dintre cele mai detestate figuri din lumea noastră literară. Marin Preda a însemnat, atunci, nu numai o alternativă prozastică la Eugen Barbu, ci şi una etică. În jurul lui s-a coagulat o tabără a rezistenţilor, opusă celei a colaboraţioniştilor, iar urmele bătăliilor dintre „cosmopoliţi“ şi ceauşişti se mai văd şi azi. Unora nu le vine încă să creadă că Nicolae Ceauşescu nu mai e, în timp ce alţii suspină după el.

Am încercat, într-o comunicare prezentată la un colocviu la Putna având ca temă-cadru „Etica memoriei“, să răspund la această întrebare (deloc simplă): după mii de pagini dedicate marelui roman al lui Preda, se mai poate spune ceva nou despre această carte? Eu zic că da, mai întâi fiindcă o capodoperă generează de la sine lecturi diferite, iar apoi, fiindcă însăşi epoca lecturii s-a schimbat.

Viclenia unui mare prozator

Când a apărut „Moromeţii“, I, scena era dominată de scriitorii „pe linie“ şi de criticii marxişti care vegheau asupra purităţii ideologice a literaturii, fie ea epică sau lirică. O carte trebuia să aibă un mesaj, iar mesajul, în cărţile cu tematică şi problematică ţărănească, era că transformarea satului românesc prin colectivizare este neînchipuit de frumoasă. S-a minţit cu atâta sârguinţă şi s-a tăcut cu atâta frică în acei ani, încât dramele şi tragediile colectivizării (personale, familiale, comunitare, sociale) au fost „ascunse“ îndărătul aceluiaşi mesaj propagandistic livrat, iar şi iar, de fiecare roman scris în spiritul luptei de clasă. Deşi volumul I din „Moromeţii“ n-are nicio legătură cu lupta de clasă, iar colectivizarea încă nu apare, fiindcă romanul se încheie în pragul celui de-Al Doilea Război, criticii marxişti l-au interpretat în sensul unui faliment istoric al lumii ţărăneşti vechi, jubilând pe seama inevitabilei schimbări. Lumea lui Ilie Moromete trebuie să moară, întrucât mica proprietate ţărănească era un anacronism, în orizontul minunatei Colectivizări ce avea să schimbe pentru totdeauna satul românesc. Asocierea lui Ilie Moromete cu lumea veche şi a lui Niculae, mezinul său, cu cea nouă, comunistă, va fi de altfel speculată simbolic de Preda însuşi, care însă, cu viclenia lui de mare prozator, va schimba termenii scadenţei.

Astfel, după ultima pagină din „Moromeţii“, I, e incert dacă lumea aceasta ţărănească este în faliment istoric. În schimb, după ultima pagină din „Moromeţii“, II, e limpede că falimentul va fi al înseşi noii orânduiri.

Poiana lui Iocan şi falimentul comunismului

După un deceniu de la apariţia primului volum, critica marxistă făcută romanului s-a văzut concurată şi, treptat, împinsă în ridicol de o critică estetică. Pentru a evita cu totul discuţiile în termeni ideologici, imposibil de purtat în mod liber în anii cenzurii, criticii „şaizecişti“ au citit romanul ca pe un roman şi l-au interpretat în regim de ficţiune. Important era personajul Ilie Moromete, semnificativ era felul în care acesta observa o comedie a existenţei rurale, amestecându-se în ea. „Moromeţii“ nu mai reprezenta romanul unei clase sociale condamnate la dispariţie, ci o proză în care un extraordinar protagonist se reliefa, schimbându-ne chiar modul de a privi şi a înţelege personajele rurale şi lumea lor. Capul familiei Moromeţilor era al doilea mare ţăran după Ion al lui Rebreanu – şi un personaj profund diferit de al Glanetaşului. El stă, contemplativ, şi urmăreşte spectacolul cotidian, ca un filozof al lumii rurale şi un ironist de clasă (nu socială). Timpul va avea mereu răbdare cu un asemenea protagonist, în durata lungă a artei, nu în cea sincopată şi convulsionată a istoriei.

Dacă privim cu atenţie excepţionala fotografie de pe coperta volumului „Convorbiri cu Marin Preda“ de Florin Mugur (Editura Albatros, 1973, copertă de Andrei Olsufiev), vom vedea un tânăr prozator nu doar mândru, ci literalmente fascinat de tatăl său. „Moromeţii“, I, este în fond o carte a Tatălui, scrisă deopotrivă cu iubire şi cu realism, cu jubilaţia filiaţiei şi cu o nesecată curiozitate pentru lumea ţărănescă pe care, în felul său unic, Ilie Moromete o exprimă.

Căci lumea noastră ţărănească nu este cea a colectivizării, a activiştilor, miliţienilor şi securiştilor din „Moromeţii“, II, ci lumea secerişului şi a discuţiilor din poiana lui Iocan, din „Moromeţii“, I. Preda n-a mai apucat să vadă falimentul comunismului, pe care miza, dar ar fi fost mândru de spiritul întreprinzător al ţăranilor lui după 1990 şi de modul în care, până la urmă, ei au supravieţuit comunismului – şi nu invers.

60 de ani cu un roman ca „Moromeţii“ pare mult, dar eu cred că e abia începutul.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Stefanescu Marian
28.08.2015, 19:38:01

Frumos!Numai că așa zisa ”civilizație țărănească” va rămâne doar în cărțile de istorie și de literatură.Așa ca o amintire de felul:au fost odată ca niciodată...niște țărani.

+4 (4 voturi)
catalin toader
28.08.2015, 19:39:05

Acum sesizez ca desi a fost scrisa intr-o perioada nu tocmai liberala, "Morometii" I a fost cel mai putin politizat dintre marile romane ale lui Preda. De asta si depaseste cadrul epocii in care a fost scrisa . Urias talent Marin Preda, chiar si asa, cu "Delirul" neterminat.

+3 (3 voturi)
Marin Neacsu
28.08.2015, 20:25:38

Dle Enache, doresc sa-ti multumesc ptr. aceasta clara si frumoasa analiza.Eram copil , in scoala. Imi placea sa citesc. Nu citeam absolut nimic despre scriitorii autohtoni ai zilei.Uram propaganda zilei camuflata ca Literatura.NU ca eram vreun geniu si puteam discerne, tentativa de a re scrie Istoria si de a inflori mizeria si opresiunea zilei sub Epoca de Aur, din Romania anilor'70.CEva adanc dinnauntru ma facea sa nu citesc Literatura contemporana a zilei. Citeam Eminescu, Creanga, Cosbuc si alti scriitori pre comunisti.Curiculum scolar o cerea,frumusetea versurilor si prozei lui Eminescu, Cranga si Cosbuc imi placeau, un fel de datorie si consttinta nationala de asemnea ma impingea sa deschid aceste carti si sa le citesc.Dar de obicei citeam carti scrise de autori straini. Gandul meu nu era in Romania Epocii de Aur.Adesea eu traiam pe un yacht prim Pacificul Central, sau prin jungla Americii de sud, sau prin tinuturile inghetate ale Canadei si Alaskai. Singurul roman care mi-a placut si m-a impresionat , scris de autorii zilei sau contemporani din Romania, a fost : Morometii. Adesea ma intrebam(in sine):cum aceasta nuvela nu a fost cenzurata de sistem?...Ilie Moromete a avut o asa de adanc impresie asupra mintii mele de copil, ca pana si astazi, cand in vine in minte taranul romanesc,intotdeuna imi inchipui flizoful satului, Ilie Moromete.Pe mine personal, intotdeuna m-a intrigat viata satului.Am fost nascut la oras, am facut scoala la oras, dar toate(cu cateva expeptii) vacantele le petreceam la bunici, la rude ,la tara. Cele mai adanci si frumoase amintiri provin de acolo...Din nou: Multumesc dle Enache...

+2 (4 voturi)
Utilizator Adevărul
29.08.2015, 00:19:01

Comentariu considerat abuziv.

Tagetes
29.08.2015, 10:00:20

Ziceti ca Eugen Barbu a fost cel mai detestat ...o fi fost pe anumite strazi...pe strada mea n-a fost ...l-am citit cu placere.

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările