Éléonore Cosmopol - „De la turnul Eiffel la Coloana lui Brâncuşi”

Mulţi dintre românii „care au ales libertatea” până în 1989 şi-au fixat ca destinaţie Franţa şi, în special, Parisul care, potrivit unui document din arhiva Legaţiei României de la Paris din 14 martie 1951, „juca rolul unei adevărate staţii de triaj. Aici soseau oameni politici, ziarişti, oameni de cultură, profesori, militari, foşti prizonieri de război, oameni de afaceri români”.

Pentru intelectualii românii din exil, Franţa era reperul tradiţiei şi culturii europene.

În urmă cu câteva zile am remarcat printre cărţile publicate nu demult şi pe cea a scriitoarei franco-române Éléonore Cosmopol - „De la turnul Eiffel la Coloana lui Brâncuşi” (Ed. Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2015) ce ne deschide prin metafora cuvintelor poetice acele plămădiri simbolistice culturale şi spirituale pe care unii dintre intelectualii exilului parizian le-au trăit, desăvârşindu-le.

De la primele file ale cărţii, emoţia „gândirilor rebele” ne descoperă, aşa cum afirmă Francis  Berthelot d’Azay, oportunitatea pentru cultură lăsându-ne convinşi că totul, „chiar şi obscuritatea unora, ne-ar putea lumina câteodată”. Sau, după Kant, cum ne sugerează poeta, „ceea ce contează în viaţă este intenţia. Aşadar, cei care ne vor binele, producându-ne involuntar un inconvenient, merită totuşi gratitudinea noastră”.

Politica ni se înfăţişează în scrierile Éléonorei Cosmopol „ca promisiuni de viitor ce dau speranţe celor creduli”. Iar exprimarea a devenit „o problemă de modă: cum şi ce trebuie spus sau nespus este mai important decât cum trebuie gândit, cum trebuie văzute lucrurile”.

În partea a doua a lucrării „Setea de adevăr” autoarea ne surprinde prin a „scrie pentru ceea ce n-ar trebuie să fie…” sau pentru o „conştiinţă târzie a prea-vanităţii…”.  Fabulosul plictis al lui Baudelaire e pentru Éléonorei Cosmopol: „descoperire păgână/Floare a Răului […]” deoarece „Plictisul nu vine de la Dumnezeu/Cum să ne plictisim/În imensitate?!”

Versurile sale străbat în idei nuanţate potrivit lui Michel Wattremez „o aventură spirituală sub dublul semn al revoltei şi al preocupării de armonie” care, dincolo de arta inspiraţiei literare a Éléonorei Cosmopol, ne înfăţişează o filosofie de viaţă, rezultat al unei simbioze culturale româno-franceze transformată într-o matrice culturală europeană.