Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Întâlnire fatală

3
15 Jan 2020 12:11:53
Doina Ruşti

Pentru că e ziua lui Eminescu, îi dedic un vechi basm, menţionat în mai multe cărţi de folclor, pe aceeaşi temă atât de dragă lui, a întâlnirilor imposibile.

Se spune că un şarpe tocmai ieşise campion în întrecerile anuale. În noaptea de Sânziene, de regulă, au loc lupte, evident, sportive, în timpul cărora, sub scânteierea miilor de ochi vrăjiţi ai şerpilor-luptători, ia naştere piatra verde. E un bob, cât mazărea, visat de tot neamul şerpesc, căci dacă un şarpe înghite această piatră, capătă pe neaşteptate aripi şi puteri magice, transformându-se în zburător.

Aşa s-a întâmplat şi cu Axinte, un şarpe tânăr şi plin de speranţe. A câştigat campionatul şi-a primit piatra. In acea noapte i-au şi crescut aripi,  aurii, ca razele lunii, iar coada i s-a despicat în zece fire zornăitoare.

Descumpănit, în prima clipă nu ştia ce să facă. Era un fluture uriaş şi avea impresia că toată lumea îl priveşte, deşi, bineînţeles, nu putea fi văzut de nimeni.

Rătăcind încolo şi încoace, a trecut printre crengile unui cireş pârguit şi a ajuns în mahalaua Gorgani. O fată visa pe verandă, aşezată cu graţie pe perna de mătase. Uluit de frumuseţea, dar mai ales atras de ochii ei pironiţi spre bolta cerească, Axinte a zburat mai aproape. Nu avea nicio intenţie. Voia doar să fie lângă această fiinţă, care părea că pluteşte.

În jurul fetei se răspândea parfumul de vară, ceea ce l-a făcut să-i atingă ceafa, mai întâi cu prudenţă, apoi, căpătând un curaj, şi-a întins aripioarele peste urechile ei.

Şi abia atunci a început adevărata lui viaţă de zburător.

Axinte se hrănea cu mintea acestei fete, din care ieşeau visele în fuioare, îi lua gândurile, partea miezoasă a vieţii, cu o bucurie imensă.

Bineînţeles, pentru ea, Axinte era un prinţ, în pelerină de stele.

Pe măsură ce trecea timpul, fata îşi pierdea pofta de viaţă, în timp ce pentru zburător ea devenise un drog, care îl făcea să se înalţe spre cer şi să aibă încredere în sine. Îşi petrecea ziua lipit de un dud, dedesubtul căruia îşi avusese casa pe vreme când era şarpe, aşteptând cu tremurare să se însereze ca să plutească spre mahalaua Gorgani.

Dar, ca orice vis şi acesta trebuia să se sfârşească într-un fel. Părinţii fetei au prins  de veste că era posomorâtă şi fără vlagă. Pe la sfârşitul lui iulie, toţi ai casei erau convinşi că este este vorba despre un zburător.

Popa a făcut o slujbă, stropind cu aghiazmă cerdacul, iar babele au descântat  casa, umplând-o cu odolean şi pelin. Şi cum nimic nu s-a schimbat, au chemat-o pe Tranca, o femeie înaltă, care trăia, în mlaştină, peste Dâmboviţa.

Aceasta, înţelegând că zilele fetei erau numărate, a fiert ierburi şi seminţe de mac,  pe care le-a turnat în albia fetei, şi scăldând-o a descântat-o, iar seara, când a apărut zburătorul, prin câteva vrăji a-nceput să-l momească să între în apă.

Axinte auzea şoaptele şi i se părea că ceva miraculos se întâmplă. Fiecare cuvânt îl făcea să se înmoaie şi să alunece în mrejele apei, fără să ştie că fusese păcălit pur şi simplu.

Când a terminat, Tranca a scurs apa din albie într-un vas şi-a alergat la Obor, în răscruce, unde se zice c-ar fi plin de morminte de zburători.

Sufletul plăpând al lui Axinte a alunecat în pulberea drumului. Iar viaţa lui scurtă s-ar fi stins după câteva ceasuri, dacă n-ar fi răsărit luna. Redevenit un biet şarpe, s-a târât spre vechea lui locuinţă.

Reuşise să atingă cea mai înaltă condiţie la care a visat neamul lui, dar o pierduse într-un mod absolut prostesc, lăsându-se dezmierdat de nişte cuvinte viclene.

Tot restul vieţii lui de şarpe n-a făcut decât să viseze aripioarele aurii, pe care le pierduse după numai o lună. Nu-l putem învinovăţi pentru asta! Axinte n-a comis niciun delict, n-a încălcat vreo regulă a speciei lui. Ci pur şi simplu a avut ghinionul s-o întâlnească pe Tranca, o vrăjitoare din Bucureşti.

PS. Cât despre fată, mai bine nu citiţi mai departe. După cum zice Candrea, a murit, pentru că nicio fată atinsă de zburător nu are scăpare.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

CipsiDale
15.01.2020, 12:22:43

Frumos...si deosebit !

+1 (1 vot)
Lucifer
15.01.2020, 12:25:26

Frumos, deşi tema "zburătorilor" este veche. Poveştile trebuie să existe chiar şi în aceste timpuri când unii vor să le omoare....

eu doar constat
15.01.2020, 18:30:23

Pe tema Luceafarului poti face mii de variante, toate infinit mai putin valoroase, chiar daca nu sunt de lepadat. Dan Desliu a raspuns unor studenti la intrebarea, cine e poet mai mare - Eminescu sau Arghezi? -Maestrul Arghezi este un mare poet, dar cum sa va spun?.... Elefantul e ceva mare, fara indoiala, dar nu se poate compara cu pamantul...

+1 (1 vot)
Modifică Setările