Cărţi

articolul anterior

Şotron

0
5 Sep 2016 16:27:23
Dalia Puşcă

Din când în când mai scriu cu creta pe asfalt./ Le pun alăturat/ Desenul vorbelor,/ Desenul faptelor/ Şi le topesc în poezii.

Apoi arunc şi nimeresc cifrele-nalte,

Mă concentrez pe forme şi modele,

Pe linia conturului şi oglindirea stelelor.

Citesc toata povestea lumii

În golurile din pământ

Şi colorez destine, 

Ca şi cum aş colora destinul meu

De sfânt.

 

Câteodată, mai scriu şi cu creionul pe hârtie.

Curgerea gândurilor se prelungeşte

În dinamica degetelor care descrie

Tuşe vagi

Şi se coboară-n fraze lungi

Cu litere ce scormonesc din mine

Cuvinte-adânci

Despre iluzii şi daruri divine,

Despre zbucium şi desăvârşire,

Despre mine

Sau despre tine.

 

Uneori mai compun cu privirea

Scenarii despe dimensiuni îndepărtate.

Şi le întrepătrund cu zgomote vibrante

Ca talgerele lovite

În simfonii delirante.

Le descriu drumurile

Cu ochii nevazuţi ai minţii

Şi notele înalte le ating delicat

Cu vocea suavă de cap a fiinţei.

 

Mai nou şi des, lovesc cu mâinile

Butoane de maşinării inteligente.

Din plex până-n neant

Şi inapoi în palme

Şi-n rădăcinile desprinse din picioare,

Privesc simţind şi simt scriind

Iubiri născute din energii creatoare.

Le prefac uşor-uşor

În pagini verzi, înşirate naiv pe pereţi.

Le transform mai apoi în caldă acceptare

Şi le trimit pentru purificare

Către soare.

 

Probabil nu ating perfecţiunea,

Nici pacea sau dulcea eliberare,

Dar sigur vor afla despre modelul nemuririi,

Purtat de razele solare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările