A murit Elisabeta Lăsconi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elisabeta Lăsconi s-a stins la fel de discret cum a trăit, la vârsta de
59 de ani
Elisabeta Lăsconi s-a stins la fel de discret cum a trăit, la vârsta de 59 de ani

Elisabeta Lăsconi, cunoscut şi apreciat critic literar, afirmat ca recenzent de literatură contemporană şi traduceri din literatura universală, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 59 de ani. S-a stins la fel de discret cum a trăit, secerată de o boală necruţătoare. Lumea literară se află în doliu.

Elisabeta Lăsconi, autoare de eseuri, cronici şi articole de critică literară, profesoară şi autoare de manuale de limba şi literatura română pentru colegiu, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 59 de ani.

Cea care a anunţat trista veste, duminică seară, a fost Denisa Comănescu, directorul general al editurii Humanitas Fiction. „A trecut în nefiinţă prietena mea Elisabeta. Cunoscută sub semnătura Elisabeta Lăsconi ca autoare de eseuri, cronici şi articole de critică literară, sub numele de Elisabeta Roşca ca emerită profesoară de literatura română la Colegiul Goethe din Bucureşti şi drept Elisabeta Lăsconi Roşca pe copertele unor manuale de limba şi literatura română pentru colegiu. Luna trecută i-a apărut a treia carte la Editura Meronia, o culegere de 40 de eseuri comparatiste cum nu a făcut nimeni până la ea, “Cărţi pereche în literatura română şi universală”.

A trăit în literatură şi pentru literatură: cu efervescenţă, cu pasiune nesfârşită. A fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut şi de care m-a legat o lungă şi profundă prietenie.

Cu o rară decenţă a luptat cu boala cea necruţătoare până în ultimele clipe. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Elisabeta!“, a spus Denisa Comănescu, care a precizat că Elisabeta Lăsconi a murit la un spital din Bucureşti.

Trupul va fi depus luni, 29 februarie, după ora 13.00, la Biserica Precupetii Noi din strada Ernest Broşteanu, unde se vor citi Stâlpii seara, la ora 19. Slujba de înmormântare va avea loc marţi, la ora 12.00, la Biserica Precupetii Noi, iar înmormântarea va fi marţi, la ora 13.30, în incinta cimitirului Bisericii Evanghelice Luterane, Şoseaua Giurgiului, nr. 4, sector 4.

Elisabeta Lăsconi s-a născut pe 2 februarie 1957, la Densuş. A urmat Facultatea de Limba şi literatura română, pe care a absolvit-o în 1980, secţia română-franceză. A fost doctor în litere. A susţinut doctoratul în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Editura Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Editura Univers, 2000).

În ceea ce priveşte publicistica literară, Elisabeta Lăsconi a avut colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic (serii de articole -"Mito/s/critice", "Cărţi pereche" şi interviuri cu traducători - "Cei fără nume pe copertă"), Caiete Critice, România literară, Viaţa Românească (seria "Cărţi paralele"), Ziarul de duminică (rubrica "Ficţiune la feminin"), Observator cultural şi Cultura.
Într-un interviu acordat în anul 2011 scriitorului Stelian Ţurlea şi publicat în Ziarul de duminică, Elisabeta Lăsconi spunea că are o calitate esenţială, aceea de cititor.

"Cred că sunt doar un pasionat cititor, de aici vine şi impresia (pură impresie!) că ştiu tot ce se întâmplă pe piaţa editorială, în zona traducerilor", spunea Elisabeta Lăsconi.

Aceasta a predat la licee renumite din Bucureşti, la Colegiul Goethe, dar şi la Facultatea de Litere din Capitală. De asemenea, Elisabeta Lăsconi a cosemnat seria de manuale alternative de limba şi literatura română pentru colegiu, de la Editura Art.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite