Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Agenţia naţională de integritate critică

0
28 Apr 2012 21:00:00
Autor: adevarul
Titu Maiorescu (1840-1917), fondatorului criticii literare româneşti
Titu Maiorescu (1840-1917), fondatorului criticii literare româneşti

M-am hotărât să solicit guvernului să înfiinţeze o Agenţie naţională de integritate critică (ANIC).

Ideea îmi aparţine doar sub aspect administrativ. O reglementare juridică a domeniului de activitate a criticilor literari nu mi-ar fi trecut în vecii vecilor prin minte, dacă n-ar fi fost ancheta dintr-o eminentă revistă de cultură, care a adresat unor tineri critici întrebarea cu privire la compatibilităţile şi incompatibilităţile care survin în meseria noastră.

Ancheta a fost declanşată în luna martie 2012, când se împlinesc 150 de ani, zi cu zi, de la debutul fondatorului criticii literare româneşti în „Convorbiri literare", cu faimosul articol „O cercetare critică".

Bănuiesc că nu e o întâmplare, adică, o simplă coincidenţă, ci o nobilă intenţie simbolică. Cercetarea lui Titu Maiorescu n-are legătură, din păcate, cu tema anchetei. Vă daţi seama că, dacă ar fi avut, încărcătura simbolică ar fi fost incomparabil mai mare.

E regretabil că părintele nostru al tuturor criticilor nu s-a gândit la însemnătatea stabilirii unor reguli precise în materie de compatibilitate şi, mai ales, de incompatibilitate critică. Ne-am fi bucurat de o tradiţie respectabilă.

În ce mă priveşte, faptul că Titu Maiorescu, pe care l-am ales ca subiect al tezei mele de doctorat, în semn de suprem omagiu, n-a catadicsit să se aplece asupra temei mi-a calmat orgoliul de înaintestătător în critică. Toate la vremea lor, mi-am spus resemnat.

Şi, iată, o revistă condusă cu măiestrie de o mână de tineri critici şi publicişti îndrăzneşte, împotriva, oho, câtor tabuuri, să le ceară colaboratorilor, tineri critici şi ei, dar maturi deja, ca, de alt­fel, şi redactorii, să răspundă la o întrebare niciodată pusă în veacul şi jumătate care ne desparte de luminosul început de drum.

Îi felicit pe cei care au întrebat şi pe cei care au luat în serios răspunsul. Distincţia e necesară: au existat şi cârtitori. Aşa e la noi: seriozitatea e dusă în derizoriu, iar derizoriul luat în serios. M-am mirat să constat că unii tineri n-auînţeles valoarea teoretică şi practică a problemei. Pentru ei scriu aceste rânduri.

Conflictul de interese

În definitiv, despre ce e vorba? Foarte pe scurt, despre faptul dacă un critic se poate afla în conflict de interese când comentează în presă o carte publicată la editura la care lucrează (şi mai cu seamă dacă o laudă) sau dacă există o incompatibilitate între un critic care face un referat editorial şi apoi publică o cronică la aceeaşi carte.

Mă rog, situaţiile reale sunt mai numeroase şi mai complexe: cartea poate fi opera directorului revistei sau al editurii sau a unui prieten de familie, eventual, rudă de un grad mai mare sau mai mic. Mamă, ce te faci în astfel de situaţii?! Vedeţi ce implicaţii colosale de ordin moral pot apărea în viaţa unui critic literar?

Cum să nu fim recunoscători revistei care a avut inteligenţa şi onestitatea de a pune degetul pe o rană care sângerează de amar de vreme şi pe lângă care patru generaţii de critici români, ieşiţi din „Cercetarea" lui Titu Maiorescu, tot aşa cum au ieşit marii prozatori ruşi din „Mantaua" lui Gogol, au trecut nesimţitori.

E cazul să închei cu un accent autocritic mai puternic. Recunosc ruşinat că nu mi-a trecut prin cap că m-aş putea afla în incompatibilitate când scriu despre cărţi. Mărturisesc a nu mă fi întrebat niciodată ce funcţie de partid sau de stat are autorul despre care scriu.

Am păcătuit împotriva interesului prietenilor mei, când n-am fost plin de compasiune faţă de cărţile proaste pe care le-au publicat. N-am inclus în „Istoria critică" nici un apropiat, din orgoliul de a crede că nu merită.

N-am dat dovadă de bunătate creştinească, criticând cărţi ale unor oameni aflaţi, iartă-mă, Doamne!, în suferinţă. Am pus un preţ necumpătat pe talentul scriitorului în loc de a mă preocupa de caracterul omului. Am elogiat operele unor ticăloşi şi mi-am bătut joc de operele unora de treabă.

M-am aflat, vasăzică, într-o incompatibilitate permanentă din cauza lipsei de empatie faţă de semenii noştri care scriu cărţi.
Nu ştiu dacă nu e prea târziu, între Sfintele Paşte şi Înălţare, să pretind iertarea atâtor grele păcate. Ei, dacă ancheta cu pricina apărea mai devreme...

Tot ce pot să fac e să trag consecinţa regretabilei mele ignoranţe în materie de conflict de interese şi să încerc să obţin o jumătate de izbăvire solicitând guvernului înfiinţarea ANIC.

"Mărturisesc a nu mă fi întrebat niciodată ce funcţie de partid sau de stat are autorul despre care scriu."

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările