Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Anii raptului

1
19 Aug 2019 07:32:57
Mircea Morariu

Gabriel Liiceanu şi editura „Humanitas“ au avut lăudabila idee de a republica în excelente condiţii grafice una dintre cele mai importante cărţi de mărturii despre ceea ce au însemnat primii ani ai dictaturii comuniste în România. Este vorba despre fabuloasa „Timpul ce ni s-au dat“, carte masivă datorată lui Annie Bentoiu.

Cunoscută până în anul 2000, atunci când a apărut primul volum al mărturiilor sale, mai curând ca o prezenţă discretă în viaţa literară românească, îndeosebi în calitate de remarcabilă traducătoare de literatură franceză, ca şi în aceea de soţie a compozitorului Pascal Bentoiu, Annie Bentoiu ne-a lăsat o scriere cu totul aparte în ansamblul copleşitor atât valoric, cât şi din punct de vedere numeric al amintirilor, jurnalelor şi memoriilor care dau seama despre una dintre cele mai atroce perioade din istoria României. Aşa după cum aflăm dintr-un pasaj din partea finală a cărţii, Annie Bentoiu a intenţionat, într-o primă etapă, să scrie un amplu roman despre viaţa sub comunism. Nu şi-a cruţat timpul şi a întocmit pentru aceasta nenumărate fişe. A urmat o renunţare bruscă. Pe care azi, din perspectiva timpului şi a ceea ce a luat locul proiectatului roman, nu o putem socoti decât benefică. „La ce bun să inventezi personaje fictive când ştii că faptul brut, detaliul concret, decizia administrativă, hotărârea judecătorească şi viaţa politică reală ar alcătui, la un loc, cel mai exact şi mai halucinant tablou de societate. Fără îndoială, dacă nu s-ar fi petrecut miraculoasa schimbare din 1989, n-aş fi ajuns niciodată la informaţia necesară şi această carte de amintiri n-ar fi putut fi realizată. Dar schimbarea a avut loc şi, cel puţin, pot afirma –mândrie necesară pentru acest gen de scriere- că paginile ei nu cuprind nici un fapt inventat“.

Transferul auto-impus de la ficţiune la non-ficţiune a presupus, aşa după cum arăta în rândurile citate mai sus Annie Bentoiu, eforturi. Chiar anumite costuri. Care s-au metamorfozat în tot atâtea mărci de identificare ale cărţii. În caracteristici care fac ca Timpul ce ni s-a dat să fie o carte de mărturii substanţial altfel. Sigur, Annie Bentoiu şi-a scris mărturiile la persoana întâi. Numai că nu ea este personajul principal al cărţii. „Textul de faţă nu este, nu poate fi o istorie a vieţii mele. Viaţa mea, în sine, nu prezintă nici un fel de interes. Ceea ce încerc să realizez aici este povestirea a ceea ce am văzut: nu sunt decât un ochi. Iar acest ochi nu este atotvăzător, nu-şi poate depăşi condiţionarea, nici limitele propriului câmp - şi timp - de viziune. Interpretarea datelor primite este şi ea un proces de prea mare complexitate ca să poată fi integral stăpânit.“ Aşa se face că multe alte personaje sunt cele care contează cu adevărat în cartea lui Annie Bentoiu. De la părinţii semnatarei cărţii la soţul ei, Pascal Bentoiu, de la socrul ei, Aurelian Bentoiu, la Camil Petrescu,prieten devotat şi săritor la nevoie, de la amicele din adolescenţă la colegii de studenţie, de la Ion Ioanid, Dinu C. Giurescu, Vasile Cândea, Alexandru Duţu, Şerban Orescu, Cornelia Papacostea, Radu Popescu-Brediceni şi mulţi, mulţi alţii, la marile personalităţi ale istorie. Regele Mihai, Iuliu Maniu, Brătienii, oamenii de ştinţă, legendarii profesori ai Universităţii bucureştene interbelice, Universitatea însăşi, Academia, Ateneul, teatrele şi cinematografele bucureştene, Mihail Jora, Mihail Andricu, presa scrisă, presa vorbită. Într-un cuvânt, istoria. Care nu s-a desfăşurat, consumat, sub ochii datului, aşa cum deliberat înşelător ne spune titlul cărţii, ci sub acela al luatului. Al raptului pe care l-a comis cu consecvenţă şi duritate tot ceea ce a însemnat puterea comunistă. În anii dejismului, dar şi după aceea. În parşivul ei joc cu liberalizările şi strângerea şurubului. În experimentul uman ticălos şi devastator căruia i-a devenit cobai o naţiune, o ţară, un popor.

Timpul ce ni s-a dat, dar şi reeditarea ei în anul 2019 mi se par a fi cu atât mai importante cu cât memoriile lui Annie Bentoiu acoperă perioada 1944 (cu al său controversat 23 august) 1949. Despre care mai toţi, adică mai toţi cei care avem deja o anumită vârstă, ştim că a fost aceea a terorii, a arestărilor făcute în toiul nopţii, a dictaturii proletariatului, a gulagului, a Canalului, a naţionalizării şi stabilizărilor monetare repetate, a alungării Regelui şi a proclamării Republicii, a dosarului de cadre, a verificărilor, a nesiguranţei ca mod de existenţă şi de viaţă, a înlocuirii competenţelor şi a veritabilelor valori umane şi profesionale cu activiştii şi oamenii Securiităţii. Numai că uităm că perioada aceea a avut şi un tartor. Gheorghe Gheorghiu-Dej care pare a fi uitat şi iertat chiar mai abitir decât începe să fie astăzi succesorul său, Nicolae Ceauşescu.

Aşa după cum s-a putut lesne deduce şi doar din parcurgerea unuia dintre citatele pe care le-am reprodus în cuprinsul acestei recenzii, Annie Bentoiu a nutrit ambiţia ca mărturia ei să se plaseze sub semnul rigorii. Tocmai de aceea nu s-a bazat eminamente pe memorie, pe condiţia înşelătoare şi uneori chiar primejdioasă de martor. Annie Bentoiu a parcurs colecţiile ziarului Scânteia, uneori chiar şi aceea a României libere, a citit nenumărate alte cărţi de memorii, de istorie, de politologie care i-au stimulat reflecţia şi înclinaţia spre interpretare. Spre decodarea aspectelor mai puţin la vedere a faptelor. O calitate în plus care justifică deplin reeditarea cărţii şi îndemnul la lectură pe care vi-l adresează semnatarul acestei recenzii.

Annie Bentoiu – TIMPUL CE NI S-A DAT; MEMORII - 1944-1959; Editura Humanitas, Bucureşti, 2019

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Iliana Bruckner
19.08.2019, 22:08:47

"Timpul ce ni s-a dat"-o carte care m-a impresionat,care m-a urmarit,si din care am inteles(poate) de ce s-a tacut,prin familii... La fel cum,vizitand Memorialul victimelor comunismului din Sighetul Marmatiei,am inteles mai mult decat din tot ce am citit. (Revad celula in care s-a stins Iuliu Maniu si ma gandesc:Doamne.prin ce a trebuit sa treaca Romania si cat de fara vlaga a ramas.) Nu pot decat sa recomand cartea doamnei Anni Bentoiu,este incredibil-desi poate asa trebuia sa fie-sa scrii prima carte spre 8o de ani,sa-ti reuseasca o astfel de bijuterie literara si istorica. Respect.