Astăzi, 8 aprilie, Emil Cioran ar fi împlinit 105 ani. Ediţia integrală a „Caietelor“ marelui gânditor poate fi acum achiziţionată într-un singur volum
0
Pe 8 aprilie 1911, în localitatea sibiană Răşinari, se năştea fiul de preot Emil Cioran, cel care avea să devină nu numai cel mai mare stilist al limbii franceze din secolul XX, în linia moraliştilor de secole XVII-XVIII, ci şi unul dintre marile spirite ale umanităţii, de sorginte gnostică, aflat într-o permanentă ceartă cu apostolul Pavel, cum spunea un prieten al său. Editura Humanitas îl omagiază azi prin publicarea unui volum special.
„La aproape două decenii de la întâia lor apariţie la Editura Gallimard, Humanitas propune o nouă ediţie a Caietelor lui Cioran. Am ales de această dată publicarea într-un singur volum, aşa cum de altfel procedase şi editorul francez, pentru a oferi cititorilor o versiune fără cezurile din ediţiile anterioare, care împărţiseră textul în trei volume. Am făcut-o cu convingerea că fluxul unic al gândirii lui Cioran are de câştigat astfel.
Am inclus în această ediţie şi textul Caietului de la Talamanca, jurnal pe care Cioran l-a ţinut între 31 iulie şi 25 august 1966. În cele peste trei săptămâni, Cioran s-a aflat în vacanţă la Ibiza, iar însemnările din corpul principal al caietelor lipsesc cu desăvârşire. Cum tonul celor din vacanţa spaniolă este apropiat până la identitate de acestea din urmă, am considerat că nu facem decât să redăm însemnările „rătăcite“ contextului lor originar.“ – EDITURA
„Operă de moralist? Literatură? Filozofie? Poate că cel mai corect ar fi să numim paginile Caietelor lui Cioran jurnalul condiţiei umane.
Nimeni n-a vorbit cu atâta sinceritate, cu atâta vervă şi har pentru fiecare dintre noi. Niciodată inteligenţa n-a fost mai destrăbălată ca în paginile acestui Cioran în pijama, decontractat, eliberat de rigorile şi eleganţa «marelui stil» din cărţile sale antume. Niciodată un necunoscut, punând pe hârtie doar pentru el cele mai necenzurate gânduri care i-au trecut prin cap, n-a reuşit să-ţi devină cel mai apropiat prieten.
Nu există o altă carte pe care s-o fi recitit de-atâtea ori. O ţin pe noptiera mea. Pentru că sunt convins că nimeni, în spaţiul laic al existenţei noastre, nu ne-a fost atât de aproape şi nu ne-a eliberat mai eficace, dinlăuntrul singurătăţilor şi spaimelor lui, de singurătăţile şi spaimele noastre. - Gabriel Liiceanu
Dacă ar fi ştiut – când îşi rumega în acest jurnal disperările, mefienţele, dezamăgirile, apetitul şi sila de glorie, tortura plictiselii, bucuria de a trăi şi scârba de semeni – ce mulţime nesfârşită de prieteni se aduna la porţile scrisului lui!“ (Gabriel Liiceanu)
Fragment din cuvântul înainte de Simone Boué
„Pe coperta caietelor I, II, IV, VIII, X, citim: «A se distruge». Pe primul caiet, Cioran a adăugat şi subliniat: «Toate aceste caiete vor fi distruse»; la fel pe caietele VIII şi X. Totuşi, le-a păstrat şi ordonat cu grijă… Caietele l-au ajutat să se răfuiască cu universul şi mai ales cu sine însuşi.
Zi de zi, el înşiră aici eşecuri, suferinţe, angoase, furii, umilinţe. Cioran diurnul – zeflemitor şi tonic, vesel şi capricios – păleşte în spatele acestei sfâşietoare spovedanii secrete. Dar n-a spus el în repetate rânduri că scrie doar atunci când îi vine să-şi «tragă un glonte în cap»?
Evenimentele pe care le relatează, scenele pe care le descrie (aceea, de pildă, când primeşte vestea morţii mamei sale) sunt scene la care-am asistat şi pe care mi le amintesc – o amintire ce uneori diferă sensibil de mărturia lui Cioran. Pentru că el le-a trăit şi simţit singur. Pentru că oriunde şi oricând Cioran este SINGUR.“
Fragment din Caiete
Sunt dimineţi când, trezit cu faţa la cearşaf, mahmur, mi se pare că-mi aud numele pronunţat de trecători, purtat de vânt. Azi, 28 noiembrie, la poşta din strada Vaugirard, o bătrânică telefona dintr- o cabină şi am auzit: Cioran… Până şi ea vorbea de mine. Este ridicol şi cumplit. Ce simptom!
Mai există oameni care mă cred „utilizabil“ – asta e prea de tot, nu izbutesc să-mi revin!
Nu am nebuni în familie; altfel, în ce spaimă aş mai trăi!
Un sceptic şi un pătimaş laolaltă…
Să rămâi la nesfârşit într-un echilibru instabil.
Am sentimentul neantului, dar nu cunosc smerenia. Sentimentul neantului e contrariul smereniei.
Nu e smerit acela care se urăşte.
[...]
Toate „scrierile“ mele sunt, în ultimă instanţă, doar exerciţii de anti-utopie.
Celui ce mă asigură că nu cunoaşte ranchiuna sunt mereu ispitit să-i dau o palmă, ca să-i demonstrez că se înşală.
Una peste alta, viaţa e un lucru extraordinar.
Nimic mai deprimant, mai fragil şi mai fals decât un spirit strălucit. Le prefer pe cele plicticoase: pentru că respectă banalitatea; ceea ce este veşnic în lucruri sau în idei.
(Copyright Editura Humanitas)
Info
Emil Cioran
Caiete
1957-1972
Ediţie de colecţie, Humanitas, 2016
Cuvânt înainte de Simone Boué
Traducere din franceză de Emanoil Marcu şi Vlad Russo
Se încarcă comentariile...
