Aurora Liiceanu despre cartea „Ea şi El. Biografia unei relaţii“, la Humanitas Cişmigiu VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurora Liiceanu                                                               FOTO: Eduard Enea
Aurora Liiceanu                                                               FOTO: Eduard Enea

Luni, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigi, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de apariţia celui mai recent volum al său la Editura Polirom: Ea şi El. Biografia unei relaţii. Volumul a fost publicat în seria de autor dedicată Aurorei Liiceanu şi este disponibil şi în ediţie digitală.

Luni, 27 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Elisabeta nr. 38, Bucureşti), va avea loc o întîlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de apariţia celui mai recent volum al său la Editura Polirom: Ea şi El. Biografia unei relaţii. Volumul a fost publicat în seria de autor dedicată Aurorei Liiceanu şi este disponibil şi în ediţie digitală.

Participă, alături de autoare: Virginia Costeschi, Alina Purcaru, Eli Bădică.

Ea e o femeie trecută de prima tinereţe. El e un bărbat care a lăsat la rîndul lui în spate anii tinereţii, căsătorit, cu copii. La prima vedere, nimic nu anunţă dragostea plină de pasiune care îi va lega mai bine de zece ani. La capătul acestor ani însă El o părăseşte pe Ea, pentru a se întoarce la soţia lui. Aurora Liiceanu analizează relaţia celor doi, încercînd să explice ce s-a întîmplat cu fiecare. Dacă Ea îşi spune direct povestea, El este prezent doar prin scrisorile trimise – scrisori lungi, aproape pagini de jurnal –, care dezvăluie ce făcea, ce simţea şi ce gîndea cînd era singur sau cu Ea. Autoarea reconstituie astfel lumea lui ca să înţeleagă lumea ei, iar Ea va putea limpezi ceva din multiplele ei euri, în timp ce El va fi folosit, amintit, discutat. Fără să ştie.

image

Din cuprins: Fugind de toamnă, ca păsările călătoare ne-am lăsat duşi de vînt • Există euri paralele; cînd sîntem noi singuri şi noi cu cineva iubit? • Nu toate fetele frumoase ştiu că sînt frumoase • Gîndurile pot trece pîrleazuri • Timpul şi visele • Despre misterul cîrligelor • Ea, cea îndrăgită • Fantasme şi duplicitate: El

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015) şi Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015).

Aurora Liiceanu, despre fantasme şi duplicitate

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite