Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Aventurierii

4
2 Jul 2021 07:55:48
Doina Ruşti

Doi tipi se întâlnesc în Stambul, pe la anul 1792 şi constată cu plăcere că sunt amândoi de sânge valah, unul din Dâmboviţa, iar celălalt, născut în Giurgiu, ajuns la Stambul de mic, ca ajutor de bărbier, lucru care i-a folosit foarte mult.

Aşa a învăţat mai întâi plăcerile bărbăteşti, între care desfătarea cu lipitori, în pat de mătase, somnul scurt, cu ventuze pe spate, inhalaţiile şi altele, pe care un bărbier le scoate în faţa nevoilor unui om. 

Ca simplu ajutor, cu ochii cât cepele, acest tânăr, pe care-l chema Pavel, şi-a trăit adolescenţa în miezul faptelor, într-o mahala mărginaşă, e-adevărat, dar din cel mai important oraş al momentului, mai ales pentru un valah ca el. Iar aici trebuie spus că până s-ajungă în Stambul habar n-avea că se numeşte valah, însă n-a fost rău, că i-a plăcut să-şi capete nume, ba chiar în scurt timp a-nceput să se recomande Pavel Valahul, pentru că pe străzile marelui oraş valahii, fie ei megleniţi, ori aromâni ori alte neamuri valahe se bucurau de oarecare simpatie, fiind socotiţi hoţi buni şi pricepuţi la boli, mai ceva ca un doctor. Şi chiar aşa era, mai ales în ceea ce priveşte faima doftoricească. Dacă te-ai fi dus să-ţi faci frecţii precis era acolo vreun valah. Elixire, ceaiuri, săruri şi alte lucruri folositoare se găseau, tot aşa, prin mahalalele unde se aciuiseră (să nu mă puneţi să zic aciuaseră, că mor instant) babe fugite din Bucureşti, matracuci care cunoşteau plantele, de pe când băteau Bucegii la talpă, brăileni care ştiau să taie în carne, exact în locul în care se adună durerile şi chiar doctori, care făceau concurenţă arăbetului din Imperiu. Aşa l-a cunoscut pe Dănilă, un tip care-şi zicea Daniil, foarte meşter în prepararea alifiei de gălbenele, care se vindea foarte bine.

Viaţa lui Pavel mergea strălucit şi cu fiecare zi devenea tot mai sigur pe sine. Până într-o noapte când a fost nevoit să-şi ia lumea-n cap.

A fost un incident, un client a pierdut în frizerie un ceas, care cumva şi-a făcut loc în buzunarul lui Pavel. Scandalul a degenerat, clientul a revenit, împreună cu neamurile, înarmaţi cu bâte şi cu făclii, ameninţând să dea foc frizeriei. Şi cum Daniil se nimerise în vizită, au căşunat pe el, aşa explicându-se faptul că cei doi prieteni, care până în momentul ăla erau doar compatrioţi şi atât, au luat-o la picior împreună.

Multe săptămâni au rătăcit pe drumuri pustii, încârdăşindu-se periodic cu alţi valahi, fugari, ca şi ei.

După aproape un an de colindat, aceşti doi aventurieri care cunoşteau bine şi Istanbulul dar şi drumurile balcanice stăpânite de hoţi, după ce-au trecut prin multe întâmplări bune de uitat şi după ce şi-au dat seama încotro bătea vântul vieţii, evident, ca orice fiinţă stilată prin uz, - au luat drumul spre Bucureşti.

 Iar aici s-au întâlnit cu Isac Ralet, vă aduceţi aminte, inspector domnesc, observator profund şi scriitor neştiut, din a cărui însemnare am aflat şi eu povestea lui Pavel şi-a prietenului său Daniil.

Era după-amiază bucureşteană, la clipa de linişte, când pe la Cişmigiu se aude doar sforăitul subţire al unui manaf. Ralet a coborât din trăsură, înfăşurat într-o pânzică, tivită cu floret scump şi înnobilată cu-un şal de mătase. Era vară, aşa c-alesese o eşarfă limonie, înfăşurată pe frunte, în care strălucea un topaz, ceea ce atrăgea privirile orişicui. În plus avea şi-o atitudine care te punea la respect. În faţa casei lui Toma Camino, la ora aia om cu greutate în Bucureşti, se adunase lumea multă, iar din casă se auzea plânsetul unei familii îndurerate. Oamenii au făcut culoar, iar Isac Ralet, împuternicit al Palatului, a făcut paşi către Pavel şi prietenul său, Daniil, care, atinşi de emoţie, au scăpat din mână lădiţa pe care o purtaseră cu mândrie un an întreg. Iar, ca să înţelegem cu adevărat faptele, trebuie să vă spun povestea acestei lădiţe, o scatulcă, cu margini metalice.

 Istoria ei  creşte  (şi-acum, în momentul în care vă scriu despre ea), pe un drum pierdut în nori albi. Pavel şi prietenul lui se târau fără ţintă, când din ceaţa lăptoasă a apărut o trăsură. Mergea la pas, trasă de nişte cai obosiţi, care, probabil sperând să primească ceva, s-au oprit, privind lung. Doi bărbaţi ciufuliţi, doi cai plin de praf. Aşa a început totul. În trăsură nu era nimeni, iar caii, era clar, alergaseră de nebuni după ce vizitiul fusese împuşcat, iar călătorul tras din trăsură. Pe bancheta îmbrăcată în mătăsuri albastre se afla o scatulcă. Aceasta, despre care vorbim. Un cufăraş dichisit, dar uşor de deschis. Iar înăuntru, aliniate meseriaş, în alveole anume făcute, clipoceau sticluţe cu elixire, cutiuţe cu alifii şi pilule, un bisturiu cu prăsele de os, ace fine, bandaje şi alte lucruri, care se găseau pe vremea aia într-o geantă de doctor. A fost inspiraţia, a fost salvarea. Chiar în noaptea aia, ajungând la Silistra, au furat nişte haine şi-a doua zi erau instalaţi într-o căruţă, cu destinaţia Giurgiu şi mai apoi Bucureşti.

Au tras la un han bun, şi-au dat aere, au fluturat  cufăraşul pe sub nasul credulilor, iar în mai puţin de un ceas tot Bucureştiul ştia că c-au sosit în oraş doi doctori arabi.

Timp de o lună au dus-o bine, căpătându-şi stima bolnavilor şi pe-a rudelor lor. Şi-ar fi mers tot aşa mai departe, dacă n-ar fi murit fiul acestui Toma Camino, om cu pretenţii şi cu multe relaţii pe la Palat. Un pacient mort întotdeauna face vâlvă şi aduce necazuri. Gurile care n-au altă treabă au început să-i toace mărunt, indivizii botoşi, ştiţi din naştere sceptici, cu minta plină de dileme şi-atât, au început să  întrebe de atestate, diplome şi alte hârtii care fac din orice mahalagiu un doctor stimabil.

În această situaţie se aflau cei doi când au scăpat lada, în faţa lui Ralet, care venea spre ei cu ochi scrutători.

După obicei, şi după cum se vede din toate hârţoagele lui, păstrate în arhive până în zilele noastre, Isac a evaluat situaţia punând întrebări veninoase, iar în scurt timp a scris un raport către Vodă, arătând că Pavel şi Daniil era escroci şi meritau pedepsiţi exemplar.

Citind acest document n-am fost deloc mulţumită. Mă aşteptam ca Ralet, cu mintea lui brici şi fantezia enormă să înţeleagă aventura pe care o trăiau cei doi „doctori”. În fond, nu făcuseră decât să urmeze imboldul destinului, ducând mai departe un cufăr care venise la ei. Nu mă refer aici la pedeapsă - foarte bine, erau escroci, n-aveau decât să plătească! Dar din partea lui Ralet mă aşteptam la mai mult, având în vedere uriaşul talent de-a arăta părţile ascunse ale unei poveşti.

În sfârşit, atât l-a dus capul în acea amiază toridă.

Cât despre aventurieri, n-a fost totul chiar negru până la capăt. Pedeapsa pentru escroci nu era cine ştie ce: erau aruncaţi peste Dunăre, cu interdicţia de-a mai ajunge vreodată în Valahia. Şi nici nu s-au mai dat doctori, căci aducea ghinion. Dar le-a venit o idee mai bună: Nu mult după aceea, inspiraţi de o trupă din Praga, s-au întors la Bucureşti ca actori, cu nume nemţeşti.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Stanila Ion
2.07.2021, 13:10:42

Povestea merita sa fie continuata... Asteptam...

+3 (3 voturi)
Gica Paunescu
3.07.2021, 09:24:13

Intamplarile- repovestite de dna Rusti- sunt savuroase, iata ca asteptam si continuarea lor cu destinul actoricesc al celor doi, Pavel si Daniil. PS In randul al cincilea de la sfarsitul articolului apare...,, atat la dus capul in acea dupa amiaza torida'' ( de Ralet cred ca-i vorba). Evident ca se scrie despartit ,, l-a dus'', iar scaparea nu cred ca apartine autoarei. Servus,

+2 (2 voturi)
Tomescu Tom
3.07.2021, 20:23:01

Plăcut rău de tot .. ! Aștept continuarea ..

0 (2 voturi)
Mircea Nistor
5.07.2021, 13:29:29

" Ia-ți lădița și domnița,/Și treci iute Dîmbovița " ,pardon,Dunărea . Am și eu o nedumerire: de ce nu scoatem " la export " excrocii ?! La câți ( încă...) mai avem ,ne-am reechilibra rapid balanța comercială . Dacă se reîntorc ,le confiscăm roadele " muncii " și îi re-expulzăm , să-și " câștige " aiurea pâinea...

Modifică Setările