Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Camelia Pantazi Tudor - „Misterul Eşarfei Roşii“

1
5 Feb 2020 17:44:39
Mihaela Toader

Deseori, noi, oamenii, preferăm să scriem despre sentimente şi iubire şi mai puţin să trăim iubirea. Nu puţine, sunt cărţile dedicate iubirii şi întregului de sentimente umane. Şi, totuşi, sunt scrieri care dau viaţă iubirii şi o încununează cu multitudinea de emoţii şi mistere ca un adevăr trăit sau relevat iar una dintre aceste lucrări literare, semnată de Camelia Pantazi Tudor, este „Misterul Eşarfei Roşii”, Editura ASTRALIS, Bucureşti, 2019.

Romanul scriitoarei Camelia Pantazi Tudor reflectă, pe de o parte, o poveste scrisă pe mai multe planuri şi nivele de înţelegere a cititorului, şi, anume, de la mesajul simplu până la mesaje subtile sau accesibile doar celor iniţiaţi în tainele misterelor sau a evoluţiei conştiinţei. Pe de altă parte, scriitura poate fi interpretată ca un vis al cuiva sau/şi ca o poveste de dragoste complexă distribuită cu tact personajelor, cum ar fi celor două femei tinere Ioana Vlad şi Celia Ioanid.

Pentru un cititor avizat volumul scriitoarei nu este doar un roman de dragoste ci unul care tratează prin intermediul personajelor viaţa cu multiplele ei valenţe şi spaţii temporale sau atemporale şi, care, învăluie şi codifică în mister destine sau predestinări în existenţă. Imaginaţia indusă sau trăită alături de personajele romanului este liantul expres care captează cititorul în lumea picturală desenată de ideile ce se nasc din trăirea sau speranţa personajelor.

Image result for misterul esarfei rosii camelia panatazi tudor"

Ioana Vlad este profesoara de liceu care îşi trăieşte intens viaţa între amintirile trecutului şi frământările prezentului ce îi acaparează aproape în totalitate mentalul gândirii profunde: „Se aşternuse liniştea. Acum se putea scufunda în gândurile ei. Spera să nu vadă pe cineva copiind. Ar fi fost nevoită să părăsească nostalgia tinereţii pentru a se avânta într-o enervare care nu putea să-i facă decât rău la primele ore ale noii săptămâni. […] Când dispăruseră anii, zilele, pe drumul firesc, din păcate, al timpului?”

Exigenţa Ioanei faţă de elevi, mai ales pentru notele mici atrage după sine nemulţumirea directorului şcolii, Ciprian Dănciulescu. Dialogul dintre Ioana Vlad şi Ciprian Dănciulescu e unul plin de suspans ca dealtfel întregul episod dintre cei doi îl menţine pe cititor în diferite stări de nelinişte, emoţie, bucurie, tristeţe, iubire, patimă şi neobişnuitul final prin frângerea vieţii directorului şcolii ce nu rămâne fără urmări pentru profesoara îndragostită. „Există un răgaz prea scurt între timpul în care suntem prea tineri şi timpul în care suntem prea bătrâni”, îşi amintea Ioana Vlad în momentele când realiza că tinereţea trece lasând în urmă „doar amintirile estompate”.

În acelaşi timp, Celia Ioanid, prietena Ioanei Vlad, trăia idila unei iubiri extraconjugale cu Andrei, tatăl unuia dintre elevii săi de la şcoală. Celia intrase în acel joc al iubirii cu Andrei fiind convinsă că a iubi înseamnă a trăi cu adevărat, a dărui, a împrăştia raze de bunătate în jur”.

Romanul Cameliei Pantazi Tudor induce nu numai stări de dorinţă şi empatie cu personalitatea celor două femei, care sunt şi prietene, în căutarea sensurilor vieţii prin iubire ci şi de mister prin apariţia unui bărbat îmbracat în negru cu o eşarfă roşie la gât ce surpinde cititorul în captivitatea de a dezlega enigma sau lăsându-se sedus de taina necunoscutului. „Îmbrăcat în negru, cu o eşarfă roşie în jurul gâtului, tuns scurt, cu obrajii încadraţi de perciuni lungi care se uneau cu barba îngrijită, bărbatul stătea picior peste picior, cu mâinile, purtând mănuşi negre, aşezate pe genunchi. Pe buzele foarte subţiri persista un zâmbet satisfăcut. O fixa cu o privire rece şi neagră”.

Plecarea Celiei Ioanid la Marsilia deschide cititorilor punţi imaginare între artă, istorie, atracţie, dorinţă şi farmecul călătoriilor. Întâlnirea Celiei cu Victor Constantinescu ne poartă din nou către alte subtile capcane ale misterului: „apariţia unui bărbat în negru, cu perciuni lungi, cu barbă şi o eşarfă roşie în jurul gâtului într-un tablou în care nu avea ce să caute, apoi orele petrecute cu un bărbat necunoscut, apărut la fel de surprinzător, care îi povestise despre artă şi despre preocupările lui la Paris, unde locuia de zece ani, o uluiseră”.

Scriitoarea Camelia Pantazi Tudor reuşeşte de la începutul romanului, graţie talentului său literar, să capteze atenţie prin viaţa plină de suspans a celor două personaje feminine, eliminând orice posibilitate de final intuit/dedus. Printre multele mesaje de reflecţie pe care le transmite autoarea unul ar fi acela că există posibilitatea să alegem suferinţa pentru o iubire sau deschiderea inimii către aventura vieţii şi a iubirii în bucurie. Totul depinde de alegere. „Avalanşa emoţiilor i-a unit într-o singură fiinţă descătuşată de orice inhibiţie, o fiinţă care trecea peste trecut, uita de viitor şi se dăruia cu totul prezentului”.

Recomand romanul scriitoarei Camelia Pantazi Tudor celor interesaţi de emoţie şi suspans dublat de misterul care rămâne nedestănuit de autoare lăsând cititorul să îşi decodifice propriul mister din lectura cărţii. O carte care trezeşte conştiinţa prezentului, pasiune, iubire şi determinare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Scorilo
7.02.2020, 10:47:09

Tare de tot "titulatura"... Originala !

+1 (1 vot)