Canadiana Margaret Atwood, considerată des favorită la Premiul Nobel pentru literatură, a câştigat un premiu pentru libertatea de exprimare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea Margaret Atwood a câştigat Pen Pinter Prize pe 2016, un trofeu ce recompensează personalităţi ale lumii literare care militează pentru libertatea de exprimare, informează bbc.com.

Scriitoarea şi poeta canadiană Margaret Atwood este cunoscută nu doar pentru operele sale literare, ci şi pentru implicarea ei în diverse cauze ecologiste.

English PEN, asociaţia care atribuie acest premiu, a lăudat activismul politic al scriitoarei Margaret Atwood, pe care o consideră ”un intelectual public exemplar”.

Margaret Atwood va primi trofeul cu ocazia unui eveniment ce va fi organizat pe 13 octombrie la British Library din Londra.

Pen Pinter Prize este un premiu ce a fost înfiinţat în 2009 în memoria dramaturgului Harold Pinter, laureat al premiului Nobel pentru literatură, la un an după decesul scriitorului.

Premiul este atribuit în fiecare an unui scriitor care demonstrează ”o determinare intelectuală de nezdruncinat în definirea adevărului real din vieţile noastre şi din societăţile noastre”, potrivit comitetului care decernează acest trofeu.

Câştigătorul Pen Pinter Prize decide, alături de un comitet de experţi, câştigătorul altui trofeu acordat de English PEN - Pinter International Writer of Courage Award -, acordat în fiecare an unui scriitor din afara Commonwealth-ului care a fost persecutat politic.

Margaret Atwood va anunţa numele scriitorului care va primi Pinter International Writer of Courage Award la gala din luna octombrie unde îi va fi înmânat Pen Pinter Prize pe 2016.

Margaret Eleanor Atwood, născută pe 18 noiembrie 1939, este o scriitoare canadiană, poetă şi critic literar de limbă engleză, autoare a numeroase volume de proză, eseuri şi poezie. A câştigat în anul 2000 premiul Booker cu romanul ”The Blind Assasin”, fiind nominalizată pentru acelaşi premiu şi cu alte volume, precum ”Cat's Eye” şi ”Alias Grace”. Unul dintre cele mai recente romane ale sale, ”Oryx and Crake”, a fost nominalizat atât pentru premiul Booker, cât şi pentru Orange Prize for Fiction. În 2008, scriitoarea canadiană a fost recompensată cu premiul Prinţul Asturiei pentru literatură.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite