Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Ce cărţi punem vara asta în bagaj? (I)

4
20 Jul 2021 17:52:30
Luminita Corneanu
Foto de Link Hoang pe Unsplash
Foto de Link Hoang pe Unsplash

Acum doi ani, pe o plajă micuţă dintr-un sat italian, am numărat vreo cincisprezece oameni din douăzeci care citeau cărţi. M-am gândit că aşa e-n Occident...

 

Pentru aceia dintre dumneavoastră care vor să pună în bagaj o carte, dar nu sunt hotărâţi ce, încep azi această listă de sugestii.

Am început rubrica de faţă anul trecut, propunându-mi să vorbesc aici despre cele mai bune cărţi pentru copii de pe piaţa românească şi despre importanţa cititului, a educaţiei pentru lectură. 

Subiectul de azi se leagă însă cu tema mare pe care o am în vedere într-un punct major: dacă sunteţi părinte, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteţi face pentru a vă încuraja copiii să citească este să citiţi în prezenţa lor. Nu să le citiţi lor; să citiţi pentru dumneavoastră. 

 

Nonfiction

 

Vasile Ernu - Sălbaticii copii dingo. Cartea adolescenţei

Editura Polirom, 2021

Vasile Ernu este un excepţional autor de nonficţiune. Cărţile lui sunt un melanj de memorialistică, proză şi document de epocă foarte aparte. „Trilogia marginalilor” (care include cele trei cărţi ale lui anterioare, Sectanţii, Bandiţii şi Izgoniţii) cuprinde nu doar fresce sociale care nu sunt la îndemâna oricui, dar şi o galerie de personaje memorabile, desprinse parcă din romane.  

Ultima apariţie editorială a lui Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, vorbeşte despre adolescenţa lui în Moldova sovietică. 

Ce faci dacă eşti un copil de la ţară care iubeşte cartea şi ajungi singur într-un Chişinău necunoscut, în plin comunism? Ce citeşti, ce prieteni ai, ce muzică asculţi, ce filme vezi şi mai ales unde? Cum te distrezi? Dar dacă brusc ajungi într-un cartier periculos, în care pumnul face legea? 

„Eram convins că fericirea se află într-un player mic, un walkman. Când a apărut, m-am gândit că nu există nimic pe lume care să mă facă mai fericit decât acest aparat care se prindea la curea şi în care încăpea o casetă. Doamne, cât am visat să am walkmanul meu!”

De la fuga din Chişinău, cu gaşca, pentru a merge la mare în Crimeea, la amorul platonic cu Sonia, fata-gopnic, care-l apără în mediul macho al cartierului muncitoresc din Chişinău, până la experienţa de muncitor la fabrica de frigidere, toate amintirile sunt învăluite în nostalgie, culoare şi parfum de epocă. 

„Dar pe atunci nu ştiam că sîntem fericiţi”.

Dincolo de poveşti, multe savuroase, şi dincolo de valoarea documentară, frapează în cartea lui Ernu un aspect de care în România de azi ne-am dezobişnuit: dragostea de carte, dragostea de cultură, dorinţa de a citi, de a şti şi de a înţelege. Volumul acestea musteşte de referinţe literare şi generic culturale - autorii pe care-i citea adolescentul Vasile Ernu - care mă tem că unui adolescent de azi i-ar da dureri de cap. 

 

Mark Galeotti - Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înţelege Occidentul

Humanitas, 2021

Un om este atât de puternic pe cât cred ceilalţi că este - aceasta este, într-o frază, concepţia lui Mark Galeotti despre Putin, pe care o dezvoltă într-un volum uşor de citit, scris pe un ton foarte relaxat, chiar cu umor pe alocuri. 

Mark Galeotti este expert în istoria modernă, securitatea şi politica Rusiei, profesor onorific la University College London şi autor a numeroase cărţi despre Rusia. 

Teoria lui Galeotti este că Occidentul tinde să-l blameze excesiv pe Putin pentru diverse rele, mai exact să-i atribuie mai mult din vină decât contribuţia rusească reală la probleme precum dezinformarea pe internet, Brexit sau alegerile prezidenţiale americane din 2016. 

Cele 11 titluri de capitole ale cărţii constituie o sinteză foarte bună - citez câteva dintre ele: Putin este judocan, nu jucător de şah; Putin nu vrea să aducă la viaţă URSS şi de fapt nici ţarismul; Putin nu citeşte filozofie, iar Rusia nu e Mordor; Duşmanii lui Putin nu mor întotdeauna; Vrea Putin să se retragă? 

Citind cartea cu ochi de român, nu poţi să-ţi reprimi gândul că, dacă Occidentul poate îl ia prea în serios pe Putin, Galeotti pare că-l ia prea în uşor. Cel puţin două evenimente petrecute de la apariţia cărţii îi contrazic măcar parţial ipotezele lui Galeotti - tentativa de asasinat asupra lui Navalnîi şi extinderea numărului de mandate prezidenţiale astfel încât Putin să poată rămâne la putere până în 2036. 

 

Jonathan Haidt - Ipoteza fericirii. Armonia dintre ştiinţa modernă şi vechea înţelepciune 

Humanitas, 2020

 

 

Jonathan Haidt este unul dintre cei mai citaţi psihologi pe Google Scholar, cu o carieră profesională de top de peste 3 decenii. Dincolo de asta, când şi-a propus să scrie pentru marele public, a dat best-seller-uri.

În afară de „Ipoteza fericirii”, în româneşte mai este tradusă la Humanitas „Gândirea moralistă. De ce ne dezbină politica şi religia”, o carte care explică, folosind instrumentele psihologiei, diferenţele dintre raportarea la lume a unui liberal şi a unui conservator, încercând să împace, cumva, capra cu varza. 

Chiar dacă nu este prima ediţie în limba română (a mai apărut, în 2008, sub titlul „Teoria fericirii” la editura Amaltea, într-o altă traducere), cartea aceasta a avut surprinzător de puţin ecou, din punctul meu de vedere. 

Haidt nu este un autor de motivaţionale, ci un cercetător serios, cu zeci de ani de cercetări de teren în spate, care a citit biblioteci întregi şi care este capabil să realizeze sinteze pe înţelesul tuturor despre chestiuni fundamentale. În cazul acesta, despre fericire. 

Există o formulă a fericirii? Pe urmele fondatorilor psihologiei pozitive, pe care îi citează cu reverenţă (Martin Seligman, Mihaly Csikszentmihaly), şi cu concursul multor specialişti, la ale căror cercetări face trimtere, Jonathan Haidt ne spune că da: 

Fericirea egal bagajul genetic plus condiţii plus activităţi voluntare. 

„Am pornit de la zece idei antice şi de la o mare varietate de cercetări moderne pentru a spune cea mai bună poveste despre dezvoltarea morală a omenirii şi despre obstacolele pe care ni le aşezăm în calea propriei fericiri”. 

Care este sensul vieţii? Ce ne face fericiţi? Iubirea? Familia? Cercul social? Munca? Trecând prin concepţiile anticilor despre fericire, de la Platon şi Buddha, corelate cu ultimele cercetări din domeniul psihologiei, capitol după capitol, Haidt testează diverse variante ale ipotezei sale despre fericire până ce ajunge la o variantă finală. 

„Ipoteza fericirii”, despre care revista Nature scria în 2006 că este „într-o anume măsură, cartea cea mai substanţială din punct de vedere intelectual produsă de mişcarea psihologiei pozitive”, este o lectură la îndemâna cititorului obişnuit, nespecializat.

Haidt scrie aşa cum scriu amercianii: ca şi cum ar fi în faţa ta şi ţi-ar povesti. 

 

(Va urma)

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

MV R.
22.07.2021, 10:42:52

Fiind vacanță,de ce am citi chestii așa de „adânci”? Romanele polițiste sau alea sentimentale nu ar fi mai potrivite?

+6 (6 voturi)
Luminita Corneanu
22.07.2021, 12:35:26

Pe alea le găsiți și singuri pe orice tarabă :)

+1 (1 vot)
Davide Isa revine
23.07.2021, 06:53:33

As adauga cartea lui David Icke, "The Answer". O carte despre iluziile care ne controleaza viata.

-2 (4 voturi)
Tagetes
23.07.2021, 15:43:08

"Cei mai buni cai ies din cei mai salbatici manzi daca sunt educati si calariti cum se cuvine." E plina tara si lumea de salbatici ....lipsesc cartile bune , scoala de calitate si un sistem social bazat pe morala. Puterea unei tari si bunastarea unui popor depind de corecta educare a copiilor. De la Bruxel curge un suvoi de mizerii...(barbatii pot sa nasca).... Mai este posibila educarea corecta?

-5 (5 voturi)
Modifică Setările