Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Cea mai bună dintre toate lumile posibile

13
4 Oct 2014 13:06:22
Adrian Niţă

La recent încheiatul simpozion dedicat tricentenarului Monadologiei, organizat de Societatea Leibniz din România la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, am avut discuţii interesante (şi) despre celebra sintagmă a lui Leibniz după care lumea actuală (lumea în care trăim) este cea mai bună dintre toate lumile posibile.

Un spirit pesimist ar putea spune că lumea noastră e cât se poate de rea, dacă nu cumva cea mai rea dintre toate lumile posibile. Ca argumente, filosoful pesimist ar putea invoca cele 20 de milioane de morţi provocate de Stalin, victimele şi dezastrele provocate de ideologia nazistă a lui Hitler, nenorocirile suportate de compatrioţii noştri sub Ceauşescu etc.

            Revenind mai spre zilele noastre, pesimistul ar susţine că trebuie să existe o lume posibilă în care Ion Iliescu să nu fi fost niciodată preşedintele României, sau una în care Emil Constantinescu să se fi ţinut de cuvânt  şi să fi instaurat monarhia, sau una în care Traian Băsescu nu a afirmat că abdicarea de pe tronul României a Regelui Mihai a fost un act de trădare. Mai mult, e posibil (ba chiar probabil) să existe o lume în care Victor Ponta să nu mintă absolut deloc.

            Răspunsul lui Leibniz la toate aceste argumente factuale ar fi că dacă acele situaţii enumerate mai sus ar fi fost actualizate, lumea respectivă nu ar fi fost lumea actuală, deci faptele respective nu s-ar fi petrecut în lumea noastră, ci în altă lume dar în care cantitatea totală de bine nu e deloc mai mare, ci este mai mică. Pentru a-şi susţine afirmaţia, autorul Monadologiei ne cere să ne imaginăm ansamblul lumilor posibile ca pe o piramidă cu vârful în sus şi cu baza în jos, la infinit. Pe măsură ce ne apropiem de vârf, lumile posibile devin tot mai bune şi tot mai puţin rele, astfel încât lumea plasată în vârful piramidei este cea mai bună şi simultan cea mai puţin rea dintre toate. Vedem astfel că imaginea sugerată de Leibniz arată faptul că fiecare lume posibilă conţine şi bine şi rău; nu este deloc posibil să fie vreuna lipsită complet de bine sau lipsită complet de rău. Din acest punct de vedere, Leibniz afirmă, oricât de optimist ni se va părea, că lumea plasată în vârful piramidei este cea mai bună; nu poate exista alta mai bună decât ea (şi deci nici alta care să aibă mai puţin rău).

            Să luăm spre exemplificare cazul lumii cu minciunile lui Ponta şi să ne imaginăm că avem notate toate propoziţiile valabile într-o lume posibilă. Printre aceste propoziţii se află şi enunţurile mincinoase ale lui Ponta. Ca să aducă o lume în existenţă (adică pentru a o crea), Dumnezeu parcurge cu ajutorul intelectului său toate lumile, le cântăreşte la fiecare cantitatea de bine şi de rău, apoi o alege pe care care este cea mai bună. Creatorul ascultă şi el de un temei când face alegerea, şi anume se supune principiului raţiunii suficiente, nu o alege la întâmplare. În fine, după intervenţia intelectului şi voinţei, survine puterea prin care creatorul face ca lumea posibilă aleasă să fie actualizată.

            Vedem deci că într-un sens Dumnezeu putea alege o lume în care Ponta să nu mintă (să o notăm cu L2), căci el este atotputernic. Dar în alt sens, care este mult mai puternic, nu putea, căci e nevoie să existe un acord între intelect, voinţă şi putere. Dacă se constată că lumea L2 este cea mai bună, atunci el o aduce în existenţă tocmai pe aceea. Dar câtă vreme nu a făcut-o înseamnă că lumea L2 nu este lumea cea mai bună, căci conţine alte fapte care sunt mult mai rele în raport cu lipsa de minciuni a lui Ponta. De exemplu, Ponta, deşi nu minte, sau tocmai de aceea, ajunge preşedintele României şi face tot felul de ilegalităţi şi ticăloşii ce vor conduce la manifestaţii uriaşe, greve şi în cele din urmă la eliminarea României din Uniunea Europeană.

            Înclin să cred că viziunea optimistă a lui Leibniz ne poate ajuta să înfăptuim împreună o lume mai bună, mai dreaptă şi mai frumoasă: lumea noastră, căci alta nu avem şi nici vom avea vreodată; adică o lume care, deşi este cea mai bună dintre toate lumile posibile, nu exclude efortul, străduinţa, devotamentul pentru a o îmbunătăţi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Radu Mircea
4.10.2014, 13:41:15

Daca ma iau dupa ce spun popii exista deja o lume perfecta . Lumea de apoi . Cam indoielnica si conditionata de o supunere oarba in fata biserici , care nu asa , este comisia de examinare pentru admiterea in lumea de apoi . Si asta nu este decit primul examen pentru ca odata ajuns acolo ai toate sansele ca la viitoarea restructurare (citeste judecata de apoi) sa te trezesti la baza piramidei lui Leibniz , adica drept in iad . Mai bine ma duc la o bere pe lumea asta strimba decit sa astept sampania lumi de apoi .

+1 (1 vot)
GD Toma
4.10.2014, 17:37:05

... textuleţul ăsta reprezintă scrierea cea mai şububeaţă pe care am citit-o în ultima vreme. Ha!, ha!, ha! - iată, nu reuşesc să-mi potolesc hohotele de râs în chiar momentele acestea în care scriu comentariul. Ha!, ha!, ha!, ce glumicios, omu'! E tare de tot, să moară Virgil!!! Şi, sigur, e exiomatic să fie fie aşa, devreme ce e şi mare. În titluri. Adică, doctor... Văleleu!... Ce groază groasă am eu de doctori, şi, totuşi, râd de mă tăvălesc pe burtă. Ha!, ha!, ha!... Ultima oară când am fost la doctor, aveam gâlci, şi era, omu', să mă bucătăţălească. Aşa, brusc. S-a uitat scurt la mine, i-am văzut mâna încleştându-i-se pe cuţitaş... La dracu'!, gânditu-m-am. Acu' i-acu'! Ş-am fugit de parcă aş fi fost personajul principal pe care-l vâna robotu' cel rău din filmul Terminator 2. Ha!, ha!, ha! N-am râs deloc la pricina avută cu doctoru' despre care am vorbit. Acum, însă, am noroc. Doctoru' din pagina de aici, dimpotrivă, se arată cu mult mai bun pentru sănătate. Că râsul îngraşă. Ştim cu toţii chestia asta. Da', stai! Stai aşa că nu-i aşa"... Frească idolu', ce greşeală mare făcut-am, că, uite, avem de a face, în realitate, cu un alt fel de doctor. Pfu!... În ce belea era să intru! Auz'! Să nu observ io că este vorba de un doctoraş din ăsta, cum e moda în zilele noastre, pe la noi... În filosofeală. Îhî! Chiar aşa! Cu specializări şi abilitări în ceea ce priveşte metafizicu'. 'Xtraordinar! Trebuie să recunoaştem, o dată pentru totdeauna, că neamu' deosebit rămâne, pe bune, geniulos. Vă daţi seama că istoria toată a omenirii conţine un număr de filosofi destul de mic. În timp ce prezentul nostru, mioritic, bineînţeles, ehei!... Precum inestimabilul domn 'hhhAdrian-aici-de-faţă, adică: rar, cam sunt o gloată - vivat patria glorioasă cu kilu'! Acuma, sigur, dincolo de subiectivismul propriu care este normal să se manifeste atât de entuziast faţă de măreţia epocală a excelenţei ce se exhibă la greu din sânul naţiei mele, consider că trebuie să fim oleacă şi critici. Eu, de exemplu, aş observa că lipseşte elementul fundamental pereche de la nivelul raportului pesimism - optimism (sau optimism - pesimism). La argumentele pesimistului, de care se prevalează sfios ca o fată mare autorul postăciei din pagina prezentă, nu prea merg micile contraargumente de soiul că o lume posibil mai bună ar fi însemnat virtualitatea unei situaţii în care ăla n-ar fi fost niciodată preşedintele României. Nenorocirea celor 20 de milioane de morţi provocate nu neapărat de Stalin, cât, mai degrabă, provocate de realitatea că sistemul a fost (şi a rămas) de aşa manieră că a cauzat/poate oricând să mai cauzeze Abuzuri - complexul de efecte considerate/considerabile negative de tipul oarecare, aşadar, cred că ar trebui să-l raportăm inclusiv idealurilor în măsură să lase vederii şi înţelegerii Cauza mulţumită căreia, în locul unor lucruri rele, se întâmplă lucruri bune (considerate/considerabile bune). Faptul că Emil Constantinescu s-ar fi ţinut de cuvânt, şi-ar fi reinstaurat monarhia, de exemplu, este neglijabil, devreme ce până şi un copil discerne că ruinarea României nu este legată de persoana, vrednică sau nevrednică, pusă în fruntea Statului. Ci este legată, în primul rând, de configuraţia claselor sociale, care nu are nevoie neapărat de un rege, spre a fi reformată, modernizată. Doar o revoluţie reală, în baza a principii şi deziderate juste, bine gândite, şi corect aplicate, mai putând să salveze România de la dispariţia ei iminentă. Un optimism cu probabilitate de a se întâmpla, aproape de valoarea zero, şi asta dintr-un motiv foarte simplu, foarte lesne de ghicit, anume: România poate să aibă un preşedinte sau un rege capabil să meargă pe pereţi, unde, sigur, ne putem gândi să punem în fruntea Statului un alde Spider-man, Hulk, Batman, X-men, Captain America, Superman... Aceste opţiuni nu vor diminua absolut nici cu o virgulă Cauzele Adevărate ce vor conduce la dispariţia României. România fiind în prezent o ţară ocupată de structuri mafiote, şi clase parazitare. Forţa ocupantă însemnând aşazişi slujitori ai zeilor, aşazişi oameni de cultură, aşazis învăţământ superior şi răssuperior, birocraţie şi partidocraţie, ONG-uri gârlă, turism, mass-media etc., etc. - iată un bun exemplu de asistenţă socială de lux, prin care s-a alterat total şi definitiv principiul de existenţă a domeniului "Cercetare" la nivelul unei ţări, anume: persoana X, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Dacă plângerile de mila României taman că vin strict din partea ocupanţilor, şi vin strict în maniera că variantele optimiste ale lumii sunt gândite în termeni alienaţi de sindroamele care produc şi dezvoltă prezenta stare a lumii de evaluat, fără niciun dubiu, pesimist; ba, încă, variantele optimiste ale lumii sunt gândite în general şi în felul că forţa ocupantă doreşte să-şi mărească numărul de membri, şi tinde inclusiv spre o creştere a puterilor membrilor ei - la situaţiile acestea, prin urmare, nu ne mai rămâne decât să descoperim că Leibniz, cu acele cuvinte de care se face atâta caz, este de văzut în postura unuia/oricăruia ce a vorbit/vorbeşte şi el cam de gloabă. Oricât de relative am gândi noi că sunt lucrurile, şi chiar şi în situaţia în care am evalua lumea (ca fiind dintre cele mai bune posibil) din poziţia de rege sau mai ştiu eu ce înalt statut social (asta presupunând o experienţă de viaţă foarte limitată) doar o neobrăzare crasă, bolnavă, macabră, ne-ar lăsa definitiv cu ideea că lumea - indiferent de locul şi timpul pe care le-am lua spre analiză - este/poate fi considerată/considerabilă ca fiind după spusele lui Leibniz. O dovedeşte inclusiv istoria în ansamblul ei, dacă e să vedem că de la Leibniz, până în prezent, lumea a devenit, oricum, mai bună. Lucru ce nu ar fi trebui să se verifice, dacă spusa aceluiaşi Leibniz ar fi fost serioasă. Şi sper că lumea va deveni încă şi mai bună, chiar şi dacă opresorii aşazişilor români, de exemplu - tirani pe care i-am indicat fugar ceva mai devreme - iată, depun mari eforturi în a o face tot mai rea, prin parazitismul infam şi, gradual, tot mai apăsător, pe care-l exercită. La urma urmei, faptul că România va dispare de pe harta ţărilor lumii - lucru pe care structurile mafiote, şi clasele parazitare, îl vor cauza nealternativ - faptul dat, aşadar, nu presupune în mod indispensabil şi faptul că lumea (populaţiilor stigmatizate în prezent cu pecetea românismului) n-ar putea deveni mai bună - o demonstrează dispariţia imperiului Austro-Ungar, de exemplu, care nu s-a soldat cu o lume mai rea pentru austrieci, nici măcar pentru unguri...

+3 (3 voturi)
Tagetes
4.10.2014, 18:11:46

Una e sa crezi intr-un ideal si alta este sa te folosesti de credinta intr-un ideal.Pentru oamenii rationali un lucru este limpede : idealul nu inseamna bani asa cum nici banii nu pot fi un ideal. Cei care dupa revolutie au primit despagubiri in bani pentru ca au fost persecutati, nu au crezut intr-un ideal, s-au folosit de credinta intr-un ideal pentru a primi bani.Dorinta de a duce o viata buna pana la limita decenta a bunastarii materiale nu este un ideal este o necesitate . Constientizarea faptului ca poti fi fericit doar daca traiesti intr-o societate in care majoritatea membrilor ei sunt fericiti adica fericirea lor este si fericirea ta , asta poate fi un ideal. La baza unei lumi , cea mai buna dintre lumile posibile,nu trebuie sa se afle nazuinta spre fericirea personala ci nazuinta spre fericirea tuturor, a umanitatii. Aceasta nazuinta nu are nimic comun cu individul si egoismul, dimpotriva ea presupune intotdeauna un grad mai mare sau mai mic de sacrificiu, pentru ca un lucru este cert : oricata bunastare ai avea, nu poti fi fericit de unul singur.

+2 (2 voturi)
Paun Al
5.10.2014, 00:00:13

Cine sunt eu sa-l contrazic pe Leibniz ? Dar judecand inginereste si considerand lumea ca un sistem in care realitatea cosmica , fizica , realitatea lumii nevii si vii ....si legile ei dupa care "functioneaza " in acest moment dat , ca oamenii au o mentalitate data ,au conditioari religioase , culturale , politice , etc ...in acest moment ... rezulta ca accesta este rezultatul pe care-l da acest sistem complex ....acum si este cel mai bun rezultat ...posibil pentru ca altul nu ar putea fi..... pentru aceste conditii date , in acest moment . Orice alta lume ...ar presupune , asa cum si dv faceti ...schimbarea infima a cel putin unei conditii ( efectul de fluture ...zborul unui fluture in curentii ascendenti de la Ecuator poate genera un uragan) Ca sa simplific daca avem un torent de apa si o forma de relief data ...apa va avea in fiecare moment traseul , calea, forma , starea ... care-i confera energia potentiala minima .. si va tinde in continuare spre alte stari , de energie potentiala minima . Si in fiecare moment va avea configuratia , starea optima si singura posibila in sistemul : torent de apa cu proprietaile ei , relief cu proprietatile lui , conditia de energie potentiala minima .

0 (2 voturi)
Utilizator Adevărul
5.10.2014, 07:54:08

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (13)

Modifică Setările