Cel mai cinstit şi mai cult guvern

Biblioteca Pedagogică Naţională va deveni o secţie a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti. Adică, mai pe scurt, va dispărea. Aşa a hotărât Guvernul printr-o ordonanţă de urgenţă publicată pe 30 decembrie.

Povestea e însă mai veche. Imobilul în care îşi are sediul BPN a fost restituit fostului proprietar încă din 2006. De atunci, conducerea bibliotecii a tot solicitat Ministerului Educaţiei (căruia îi este subordonată) găsirea unui nou sediu. A primit tot felul de răspunsuri: că nu există spaţii disponibile, că ar trebui să se adreseze Primăriei, că ministerul îşi va construi în 7 ani un sediu nou şi îi va rezerva acolo un etaj (!). (Citiţi aici un reportaj din 2008 despre situaţia bibliotecii).

Aşadar, toate guvernele şi toţi miniştrii Educaţiei din 2006 încoace ştiau că e o problemă şi nu au făcut nimic. Acum, Guvernul cel mai cinstit al ţării a “rezolvat-o” în stilul propriu, ca un guvern iubitor de cultură ce se află: prin centralizare. La fel a încercat şi cu Muzeul Ţăranului Român (care ar fi urmat să fie comasat cu Muzeul Satului), la fel a făcut şi cu alte instituţii. Iubirea de cultură a executivului nostru e atât de mare încât o “strânge în braţe” până o sufocă. Iar “viziunea” sa culturală e strict imobiliară: instituţiile culturale înseamnă nişte sedii. Atât. Dacă nu sunt sedii suficiente, le înghesuim sub acelaşi acoperiş şi gata. Aşa hotărâm “noi”, căci de-aia avem puterea, nu? În cazul de faţă, nu e clar dacă BCU are spaţii de depozitare suficiente pentru cele aproape 500.000 de volume şi documente din colecţiile Bibliotecii Pedagogice Naţionale. Specialiştii în domeniu spun că n-are. Şi mai spun că funcţiile specifice ale bibliotecii se vor pierde prin această “absorbţie”. Ministrul Educaţiei, dl Remus Pricopie, spune că nu şi promite că directorul BPN va fi director-adjunct al BCU, iar salariaţii vor fi păstraţi. Om vedea.

Dincolo de promisiunile că “va fi bine”, rămâne de discutat o problemă serioasă. BPN are rol de îndrumare pentru bibliotecile corpului didactic şi pentru bibliotecile şcolare. La acest capitol, stăm prost. Conform Asociaţiilor de bibliotecari din România (care au protestat împotriva desfiinţării BPN), zeci de biblioteci şcolare au fost desfiinţate, iar cele rămase n-au primit de cinci ani finanţare pentru achiziţii de cărţi noi. În mod normal, o instituţie precum Biblioteca Pedagogică Naţională (veche de 133 de ani) ar fi trebuit dezvoltată şi stimulată să creeze programe speciale pentru îmbunătăţirea accesului la lectură în şcoli şi licee. În fiecare an au loc interminabile discuţii despre rezultatele proaste la bac şi se bate apa-n piuă pe tema camerelor de supraveghere în sălile de examen. Dar pentru un sediu de bibliotecă ori pentru cumpărarea de cărţi destinate elevilor nu şi-a bătut nimeni gura. Nu sunt bani? Păi să ne gândim câţi bani s-au cheltuit aiurea în România din 2006 încoace: din ei s-ar fi putut cumpăra şi sediu, şi cărţi. Acum, pe cât de cinstit, pe atât de iubitor de cultură, Guvernul mai desfiinţează o bibliotecă. În ritmul ăsta, peste câţiva ani o să economisim banii de camere video de supraveghere la bac. Nu va mai fi nevoie de ele: elevii vor fi aşa de slab pregătiţi, că nici să copieze nu vor mai fi în stare.