Cine mai ştie de Perpessicius? Evocare la 125 de ani de la naştere şi 45 de ani de la moarte

Perpessicius (1891-1971), „cel care suferă“

Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, organizează marţi, 29 martie 2016, la ora 13.30, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (Bucureşti, str. Dem I. Dobrescu, nr. 11), o evocare cu tema „Perpessicius (1891-1971)“.

La această întâlnire, care marchează 125 de ani de la naşterea şi 45 de ani de la moartea impunătorului critic şi istoric literar, editor al operei lui Eminescu şi fondator al Muzeului Literaturii Române (1957), participă: acad. Eugen Simion (directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Academia Română, Bucureşti), Valeriu Râpeanu (istoric literar, editorul cronicilor radiofonice semnate de Perpessicius), Viorel Coman (istoric literar), Zamfir Bălan (directorul-adjunct al Muzeului Brăilei „Carol I”), Lucian Chişu (istoric literar, prof. univ. dr., CS I – Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”), Bogdan Creţu (critic literar, conf. univ. dr. – directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Iaşi).

Moderator: conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul M.N.L.R.

Cu acelaşi prilej, va fi vernisată o expoziţie foto-documentară.

Cine-a fost Perpessicius?

Perpessicius (pseudonimul literar al lui Dimitrie S. Panaitescu) (21 octombrie 1891, Brăila – 29 martie 1971, Bucureşti) a fost poet, eseist, cercetător, editor, folclorist, critic şi istoric literar.

A absolvit cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti (1910-1914). A debutat în presă cu o proză scurtă: Omida. Din lumea celor care se târăsc, semnată Victor Pribeagu, în revista „Flori de câmp” (1911). Prima poezie, Reminiscenţă, îi apare în revista „Versuri şi proză” (1913). Foloseşte pseudonimul „Perpessicius” începând cu 1915, în revista „Cronica”. Combatant în Primul Război Mondial (în 1916), unde şi-a pierdut mâna dreaptă din antebraţ, a compus un volum de versuri – sub forma unui jurnal de campanie – intitulat Scut şi targă (1926). După 1918 colaborează la cele mai prestigioase publicaţii ale vremii: „Universul literar”, „Ideea europeană”, „Gândirea” şi „Revista Fundaţiilor Regale”. După al Doilea Război Mondial îl găsim în „Contemporanul”, „Viaţa românească”, „Steaua”, „Gazeta literară”, „România literară”.

Om devotat bibliotecii, a întreţinut bune legături cu majoritatea contemporanilor. S-a implicat în promovarea noilor talente, alcătuind, alături de Ion Pillat, Antologia poeţilor de azi, I-II, cu 70 de chipuri de Marcel Iancu (Bucureşti, 1925-1928). A susţinut o activitate laborioasă, redactând o mulţime de cronici literare adunate sub genericul Menţiuni critice (I-V, 1928-1946). Majoritatea acestora au fost publicate în ziarul Cuvântul. Multe dintre intervenţiile sale despre actualitatea culturală au fost citite la Radio România. A îngrijit prima ediţie filologică din literatura lui M. Eminescu, pornind de la manuscrisele poetului, aflate la Biblioteca Academiei Române (Opere, I-VI, 1939-1963).

Devine membru titular al Academiei Române (în 1955), fiind numit, Directorul Bibliotecii Academiei Române (1955-1971). Este patronul spiritual al Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, pe care l-a întemeiat şi l-a condus (1957-1971). De asemenea, a fondat prestigioasa revistă „Manuscriptum” (în 1970), inventându-i formatul, care, în linii generale, a rămas neschimbat până azi.

Dimitrie D. Panaitescu-Perpessicius, la casa memorială din Brăila