Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Ciptoreanca

0
8 Jan 2020 13:39:17
Doina Ruşti

Pare doar un nume exotic, iar cine a citit Homeric îl  poate crede ficţional, inventat de mine pentru a da culoare romanului. Totuşi, a existat o Ciptoreanca, demult, în misteriosul secol al 18-lea, pe unde adeseori îmi fac plimbările. Numele ei întreg era Casandra Ciptoreanca. Chiar pare născocit, nu-i aşa?!

Povestea vieţii ei se află într-un testament publicat de V.A. Urechia, despre care am mai scris cu nişte ani în urmă, în revista Vatra.

Fiică de boiernaş, cu ceva stare, Ciptoreanca s-a măritat cu Toma Pavel, aducându-i, pe lângă alte bunuri, şi trei sclavi de care era nedespărţită: o tânără pe nume Chiţa, Gheorghe, iubitul Chiţei, şi Neagu, frate mai mare al lui Gheorghe. Toţi cei trei sclavi sunt foarte importanţi pentru Ciptoreanca, pe care îi pomeneşte în toate documentele, ca fiind “ţiganii mei, moşteniţi de la părinţi”. 

Lucrurile nu merg tocmai bine în noua casă. În mod inexplicabil, proaspătul ginere, Toma, moare la scurt timp. Dar Ciptoreanca nu rămâne multă vreme văduvă. Împreună cu cei trei sclavi se mută în altă casă.

Cel de-al doilea soţ, pe nume Alecse, îi este foarte devotat. Nu după mult, în casa lor, Chiţa naşte o fată, pe care Ciptoreanca  o creşte ca pe copilul ei, iar, lucru rar,  Alecse este foarte încântat de această situaţie. Totuşi, acest copil va purta veşnic numele Voichiţa Chiţeasca, după mama ei, şi va avea statul de roabă.

Timpul trece, iar Ciptoreanca are o singură grijă: ca Vochiţa şi cei trei sclavi să aibă un rost şi să fie oameni liberi. Dar, fireşte, după moartea ei. Şi să nu credeţi că din răutate, ci pentru că dorea să-i protejeze. Lumea din afara casei nu era tocmai blândă cu sclavii eliberaţi.

Ciptoreanca întocmeşte un act de iertăciune, adică de eliberare a celor patru, cu multe precizări, cu mulţi martori, întărit de Alecse, despre care v-am spus că-i era devotat. Mai mult, dăruieşte Bisericii case şi prăvălii, cheltuie sume considerabile, ca să se asigure că nimeni nu va pune la îndoială acel document. Iar nu după mult timp, se stinge, lăsând în urmă nişte oameni fericiţi. Sau aproape. Căci Neagu moare cam în acelaşi timp cu Ciptoreanca, fără a mai apuca să se bucure de libertate.

Vochiţa primeşte o zestre bună, iar, la vârsta cuvenită, se mărită cu un om liber,  român prin naştere, după cum se spune ulterior în toate actele. Iar Chiţa şi Gheorghe duc o viaţă liniştită, timp de 8 ani.

Într-o zi, când lumea uitase de Ciptoreanca, rudele lui Toma Pavel, vă aduceţi aminte - mort cam repede - cer drept de stăpânire asupra Vochiţei şi a părinţilor ei.

Nu cunoaştem ce valoare aveau Gheorghe şi Chiţa, dar în epocă, un rob costa între 3 si 30 de taleri, la această din urmă sumă ajungând doar femeile tinere şi foarte frumoase, care erau vândute în Imperiu.  Iar ca să vă faceţi o idee, cu un taler puteai să cumperi un bou  sau doi curcani. În tot cazul, Vochiţa valora destul de mult: avea o moară şi o vie, plus casă în Bucureşti, iar în cazul în care îşi pierdea libertatea, rămânea şi fără aceste bunuri. Proprietarii unui sclav deveneau stăpânii tuturor valorilor deţinute de acel sclav. Şi nu doar atât: toată familia Vochiţei ar fi intrat în proprietatea rudelor lui Toma.

Dar Ciptoreanca fusese o femeie prevăzătoare. Procesul durează mult, mai bine de 7 ani. Totuşi, actul întocmit de ea nu poate fi contestat.

Întâmplările tinereţii rămân tulburi, ca şi legăturile dintre Ciptoreanca şi sclavii ei. Ca să nu mai vorbim de moartea timpurie a lui Toma. În tot cazul, în casa acestuia,   nu mult după nuntă, se petrecuseră lucruri de nepovestit, terminate cu o moarte şi cu o naştere.

Există cel puţin o enigmă: într-una dintre reclamaţii, Vochiţa e numită strănepoată a lui Toma, insinuându-se că ar fi existat o  legătură de sânge între răposatul Toma şi sclava sa, Chiţa. Deşi această afirmaţie nu poate fi dovedită, ceva adevăr trebuie să fie aici. Moartea inexplicabilă a lui Toma ar putea avea în spate o dramă, începută cu  cu un abuz şi urmată de uciderea lui. Ceva dureros s-a petrecut în acea casă, iar episodul a întărit legătura dintre Ciptoreanca şi sclavii ei. În viaţa plină de temperament a sfârşitului de secol al 18-lea, e posibil ca legăturile dintre Ciptoreanca si robi să aibă multe şi secrete faţete. Dacă ne luăm după tabloul lui Auguste Raffet, care înfăţişează o petrecere la Giurgiu (vezi mai sus), s-ar putea ca imaginaţia s-o ia pe cărările romantice ale unei poveşti de dragoste.  Poate că Voichiţa era un copil născut dintr-o iubire interzisă, de aici şi insistenţa Ciptorencei de a sublinia c-a fost crescută ca om liber.

Dacă e ceva de interes în biografia acestei femei, cu siguranţă se află la tinereţe, poate chiar înainte de măritiş. Prin urmare, Ciptorenca mea, din Homeric, e tânără şi e o vestită ghicitoare care învârte pe deget tot Bucureştiul. Dar în visele ei, nesăbuite de multe ori, se află viaţa viitoare, legată de un sclav care-a murit odată cu ea.

“Nu dormea fără Ciptoreanca, nu respira fără să‐i simtă carnea în preajmă. Era legat, era orb şi hotărât mai bine să se sinucidă decât s‐o piardă. Se zice că asta nu e iubire, ci doar pasiune, o legătură organică, unii îi spun de‐a dreptul kimie, un magnet de care nu scapi, decât luând-o la fugă. Dar, chiar şi‐aşa, tot parte a iubirii rămâne, care rupe carnea pe dinăuntru, ca uraganul, iar pe unde trece nu mai poate fi reparat.

Cum o astfel de poveste nu putea să aibă un sfârşit suportabil, grecul a dispărut. Într‐o dimineaţă de iarnă, ghicitoarea a găsit patul gol, a atins cu tălpile catifeaua podelei şi‐a descoperit lângă pat o grămăjoară de spumă, care era cămaşa fostului domn. ” (Homeric)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările