Consiliul Naţional al Măgăriei
0După un strălucit doctorat în filosofie, susţinut în Germania, Ştefan Zeletin a scris în 1916 un mic volum de ficţiune. Numele său este astăzi aproape necunoscut publicului larg însă interesele sale din epocă l-au consacrat ca sociolog şi economist, prin câteva opere ce merită o lectură atentă, „Burghezia română“ (1925) şi „Neoliberalismul“ (1927).
Ştefan Zeletin este prea puţin citit ca teoretician al socialului. Mica evadare ficţională numită Din ţara măgarilor. Însemnări a trecut mai bine testul timpului şi se dovedeşte extrem de actuală.
În puţine cuvinte, „ţara măgarilor” trece drept un ingenios joc de oglinzi ca reflecţie a spiritului naţional. Autorul este nemilos, tuşele protretului sunt, de bună seamă, îngroşate. A-l expedia în registrul rebeliunii sterile este o eroare. La fel, a-l clasa ca intelectual inadaptat vremii este greşit. Sub pretextul unor note de călătorie într-o ţară imaginară, Ştefan Zeletin este necruţător. Patriotismul măgarilor, capitolul final din care am selectat rândurile de mai jos, este edificator:
„În ţară la urechiaţi foiesc patrioţii ca roiurile de albine. Ei mişună în toate unghiurile, păzesc toate potecile, toate intrările la hambarele obştei, aţin mai mulţi ca frunza pădurii, mai deşi ca nisipul mării. Căci neamul măgarilor a ştiut bine ce face: el şi-a brăzdat pământul în lung şi-n lat cu fierul tăios al minciunii şi al spoielei.”
Contemporanii lui Ştefan Zeletin nu s-au arătat deloc încântaţi – era firesc Temele majore ale epocii – politica, moravurile, justiţia şi patriotismului măgarilor – au fost tratate în acelaşi stil coroziv, expresie a lucidităţii exasperate însă lipsite de resemnare, câtă vreme îngăduie acidul satirei.
Ediţia republicată a fost splendid îngrijită de profesorul Cristian Preda, în colecţia editurii Nemira. Ea include, printre altele, semnalul publicat de Neamul românesc la scurt timp după apariţia cărţii lui Ştefan Zeletin: “Un domn Zeletin ne trimete o carte în care ne face măgari pe toţi”. Concis şi deloc măgulitor!
Fabula identitară a lui Şt. Zeletin a stârnit reacţii urzicate şi sentinţe pline de patos. Puţini l-au ascultat sau au avut curiozitatea să îl asculte. Nu i-au negat valoarea, nu i-au invalidat studiile încheiate strălucit, dar nu şi-au plecat defel urechea la spusele din parabola ticluită de autor. Aceeaşi publicaţie, Neamul românesc, a continuat în mai 1916 cu o recenzie mai extinsă – “„cartea“ dovedeşte că mai este încă mult element putred în generaţia cea nouă, care este chemată să mântuie România din braţele străinismului internaţional”.
Au trecut aproape o sută de ani de la “însemnările” autorului Din ţara măgarilor. Recitirea volumului surprinde prin relevanţa observaţiilor lui Ştefan Zeletin. În fiecare săptămână fluxul de ştiri ne aminteşte că măgarii şi măgariile au invadat spaţiul public, că au cucerit asiduu fiecare colţ al treburilor obşteşti, maculându-l. Un lip gros, adunat straturi după straturi, cine ştie de când.
Limbuţi măgari vorbesc toată ziua despre patrie, despre iubirea de ţară, despre valorile naţionale şi interesul naţional. Când trec la cele sfinte, primesc onoruri militare, aşa cum recent s-a putut constata cu funeraliile lui C.V. Tudor. Mai departe, hoţi măgari ajunşi în demnităţi publice îşi îndeasă, din fânaţul naţional, stivele de nutreţ, jurându-se cu mâna pe inimă că nu toată lumea este coruptă.
În domeniul educaţiei, simptomul cel mai strident al măgăriei se manifestă prin abundenţa titlurilor ştiinţifice nemuncite şi fuşerite. De vreo trei ani, cariere politice se frâng una după alta pentru că densitatea de măgari în şcolile doctorale a atins praguri nebănuite. Aşa cum Ştefan Zeletin identifica trei pături sociale măgăreşti în lumea oraşului, în educaţie se pot discerne aceleaşi categorii. Pe treapta cea mai de jos se află „măgăreii”, cei care aspiră la titluri ştiinţifice fără a deţine vreo abilitate potrivită. Măgarii propriu-zişi sunt cei care coordonează doctorate fără simţul echităţii şi fără vreo preocupare pentru meritul personal. Pe treapta cea mai înaltă se află cei pe care Ştefan Zeletin i-ar fi numit “măgăroii”.
An după an, măgăroii au devenit mai vocali, mai bine organizaţi şi mai lipsiţi de scrupule. Nimic nu le stăvileşte impostura şi deseori perorează în piaţa publică, având discursuri avântate despre etică, excelenţă în studii şi europenizare a şcolii româneşti. Atotprezenţi în comisii şi comitete, celebraţi cu fast de măgăreii din subordine, măgăroii educaţiei româneşti au pâinea şi cuţitul. Recunoaşterea statutului lor a devenit prilej de inovaţie instituţională. Astfel, într-un Consiliu, măgăroii educaţiei româneşti au decretat că negrul e alb, că vara e iarnă şi că Soarele se roteşte cuminte în jurul Pământului.
Toată lumea a tăcut complice, deşi chiar şi în lumea măgărească se ştie că aceste enormităţi nu pot fi decât rodul imaginaţiei măgăreşti.
E timpul să dăm cărţile pe faţă. În 2016, odată cu centenarul acestei mici opere a sociologului Ştefan Zeletin, va fi venit vremea ca al nostru Consiliu Naţional de Etică, după toate eforturile neprecupeţite de spălare a lipului academic asociat cu funcţiile de demnitate publică, să primească numele pe care îl merită – Consiliul Naţional al Măgăriei.