Copile-femei despre dezrădăcinare, violenţă şi solidaritate

Editura Polirom a publicat, în traducerea Biancăi Alecu, volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea“, de Malala Yousafzai, laureata Premiului Nobel pentru Pace 2014.

Suntem dezrădăcinate este o carte ţesută din confesiunile Malalei şi ale altor copile din variate zone ale lumii (Siria, Yemen, Iraq, Columbia, Guatemala, Uganda, Myanmar, Congo) despre experienţa celor strămutaţi, refugiaţi, înstrăinaţi, dezrădăcinaţi. Este adevărat că ne confruntăm cu o realitate socio-politică gravă: din 2017 sunt 68,5 milioane de persoane strămutate sau refugiate; transpus în tragedii cotidiene – aproximativ 44000 de oameni sunt strămutaţi în fiecare zi, majoritatea fiind copii şi femei. Mult prea adesea însă aceste statistici aride sunt intens politizate şi manipulate într-o retorică dezumanizatoare a alterităţii ameninţătoare, a străinului transformat în pericol social. Istoriile Malalei şi ale celorlalte fete merită citite tocmai pentru că reumanizează ceea ce astăzi este atât de caricaturizat: străinul, în general, omul de o altă rasă, de o altă religie, omul aparţinând unor culturi catalogate a fi drept marginale, omul din lumea a treia, oferindu-i un chip, o voce şi o identitate. Acest om nu mai este redus la o abstracţiune, la un simbol al unei religii sau culturi receptate de obicei ca fiind într-o opoziţie de esenţă, ireconciliabilă cu propria noastră cultură, nu mai este încărcat cu supoziţiile noastre proiectate asupra lui, ci dezvăluit firesc cu propriile sale interese, aşteptări, valori, experienţe, tribulaţii, fericiri adesea incomprehensibile nouă. Din această perspectivă, cartea ne sileşte pe nesimţite să aruncăm o privire nouă, fenomenologică asupra privilegiilor pe care le avem, discutând experienţele unor fete pentru care normalitatea noastră este o reuşită excepţională, fete care resemnifică obligaţiile (noastre) mărunte, cotidiene, plictisitoare în oportunităţi radicale înspre bine. De asemenea, suntem ajutaţi să înţelegem complexitatea emoţiilor conflictuale, adesea contradictorii dinlăuntrul celor care au plecat, situarea lor existenţială într-un paradox, aşa cum ne explică Malala: acela de a fi recunoscători pentru noua viaţă şi de a fi în doliu pentru cea pierdută.

Lecturând volumul, observăm că toate confesiunile copilelor sunt unite prin trei experienţe fundamentale. În primul rând prin fuga din faţa violenţei, indiferent că aceasta ia forma terorismului, a războiului, a conflictelor civile interne, a violenţei organizate, sau, inevitabil, ca în orice carte care ia în considerare experienţele femeilor, a violenţei domestice, a discriminării femeilor din cauza simplului fapt de a fi femei, de către oamenii pe care acestea îi iubesc cel mai mult, de către familie, de către tată, frate. Suntem dezrădăcinate este şi o istorie a unor fete care şi-au apărat dreptul de a-şi continua educaţia în pofida taţilor sau a familiei care le impuseseră căsătoria drept destin major al femeilor. Absenţa alegerii este un alt leitmotiv al confesiunilor: nu este o alegere dezrădăcinarea atunci când alternativa este doar moartea, ne spun toate aceste fete şi femei. Este doar supravieţuire. Dezumanizarea, care îmbracă forme dintre cele mai diverse, este o altă experienţă fundamentală a celor care au fost silite să-şi asume un risc major, adesea letal, în fuga lor de moarte. Istoriile personale ale povestitoarelor gravitează implacabil şi sumbru în jurul acestor cuvinte: “ am fost trataţi ca nişte animale”.

Pe de altă parte, Suntem dezrădăcinate este simultan o carte eliberatoare, emancipatoare şi restauratoare, pentru că prezintă un text al autoreprezentării celor adesea tratate doar ca obiecte de studiu, doar ca victime. Este un text al autoreprezentării celor tăcute, a celor despre care se vorbeşte excesiv, şi încă marcat condescendent, a celor private de autonomie şi credibilitate, inclusiv discursivă. Confesiunile din Suntem dezrădăcinate reprezintă mărturii directe, emoţionante ale experienţelor, gândurilor şi aşteptărilor minoritarului din perspectivă de gen, culturală şi politică, mărturii ale unor copile, ale unor persoane minore, aparţinând unor culturi ierarhic alocate Sudului Global, faţă de care tindem să ne raportăm schizoid, apelând la o retorică a salvării, dar simultan şi dispreţuitor, temător. În acelaşi timp cartea este şi feministă deoarece redă vocea celor asupra cărora se proiectează intensiv, a celor cărora le spunem noi mereu ce gândesc şi ce ar trebui să gândească. Ele, tăcutele, prind acum un chip, devin povestitoare şi îşi asumă un discurs. Neîntâmplător, istorisirile vibrează de realism şi autenticitate.

Nu în ultimul rând, important din perspectiv de gen, Suntem dezrădăcinate este o carte a solidarităţii şi a puterii feminine, o carte a speranţei, a încrederii în posibilitatea existenţei schimbării. Povestirile sunt luminate de solidaritatea dintre Malala şi celelalte povestitoare, solidaritatea dintre povestitoare şi femeile, fetele din jurul lor. Sunt povestiri despre speranţă, putere, rezistenţă de a continua, despre recuperare, nu doar despre durere şi pierdere. Fiecare copilă insistă să-şi urmeze propriul drum şi să îşi manifeste propria putere în pofida violenţei şi oprimării. Ele sunt deja puternice, chiar şi în acele situaţii extreme de viaţă, ne spune Malala. Povestitoarele sfidează stereotipurile despre femeile culturilor aşa zis marginale, minoritare. Sunt fete şi femei care nu sunt nici pasive, nici indolent influenţabile, nici servile, nici tâmp supuse.  Dimpotrivă, sunt copile puternice, combative, asertive care îşi creează singure destinul, eroine care nu aşteaptă să fie salvate, ci încearcă să se salveze singure şi devin şi ele salvatoare la rândul lor. Sunt fete şi femei pe care nu le înspăimântă atât moartea fizică, cât aceea simbolică, aceea care le anihilează spiritul, cunoaşterea, libertatea, alegerile, sentimentele, identitatea.

Povestirile Malalei, Najlei, Analisei, Mariei, ale lui Muzoon, Zainab, Sabreen, Marie Claire sunt scrise onest, intim, simplu, nepretenţios, într-un limbaj afectiv şi emoţionant. Lecturarea cărţii este resimţită ca o participare la o şezătoare, la o serie de confesiuni între prietene, confesiuni care sunt primite însă cu lacrimi, cu şerveţelele lângă tine. În acelaşi timp, Suntem dezrădăcinate este o carte care se explică transparent şi lin pe sine, care te forţează să o citeşti ca un om deplin, rotund, nu doar cu mintea, socio-politic, deşi prezintă simultan şi o iniţiere în marile conflicte din perioada contemporană, ci mai ales cu inima, empatic. Miza citirii volumului nu este aceea a cunoaşterii reci elucidante, ci aceea a interacţiunii directe, a povestirilor care pot avea un impact mai mare decât teoria, dizolvând barierele stereotipurilor, proiecţiilor şi abstractizării.