Costin Petrescu, omul din spatele frescei de la Ateneul Român şi a ceremonialului încoronării de la Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Costin Petrescu, pictorul care a realizat celebra frescă a neamului din sala mare a Ateneului Român, a lăsat ca moştenire generaţiilor de după el, nu doar picturi, ci şi însemnări din perioada 1916-1917, în care descrie imaginea patriei de la acea vreme. Mai mult, tehnica sa de frescă era atât de bună încât a fost invitat să predea la mai multe şcoli de artă din Europa.

În anii ’30 ai secolului trecut, pictorul Costin Petrescu înainta proiectul său pentru fresca neamului românesc, din Ateneu, care urma să fie compusă din 25 de momente importante din istoria românilor. Pentru că timpul de execuţie avea să fie mai scurt decât cel presupus de celelalte proiecte şi pentru că şi costurile erau mai mici, proiectul lui Petrescu a fost acceptat. Scenele istoriei românilor aveau să fie realizate „al fresco”, tehnică în care pictorul devenise as. Avantajul său îşi avea originile în familie, tatăl şi bunicul lui Petrescu fiind, de asemenea, pictori, de biserică. 

„S-a mai întâmplat că acest pictor era fiul unui vestit meşter din generaţia celor cari mai păstrau încă taina vechilor zugrăveli pe verde, adică pe tencuială proaspătă, cu care sunt împodobite atâtea biserici şi mânăstiri în ţara noastră, învingând prin trăinicia lor vitregia veacurilor”, declara Gheorghe Adamescu, vicepreşedintele Ateneului, în sprijinul pictorului, conform Historia. 

Costin Petrescu se năştea pe 10 mai 1972, la Piteşti, într-o familie de pictori de biserică. Tatăl său, Ilie, fusese pictor de biserici în zona Argeşului, urmându-i şi el tatălui, Petre, cunoscut ca „zugravul”, după cum a povestit la evenimentul de lansare al jurnalului lui Petrescu, Virginia Barbu, istoric şi critic de artă. Petrescu avea să ajungă la Bucureşti după moartea tatălui său, în 1888. A decis să îşi continue studiile de artă, alegând recent înfiinţata şcoală de arhitectură.

„A fost o alegere înţeleaptă, dacă ne gândim la legătura dintre pictura murală şi construcţia unui edificiu, dar poate că a fost îndemnat de nevoile familiei pe care trebuia s-o întreţină. S-a gândit că va fi o ocupaţie bănoasă”, a explicat Virginia Barbu.

„Designerul” momentului încoronării din 1922

A continuat să picteze, expunând în cadrul expoziţiilor colective dintre 1894-1895, deschise la Ateneul Român. Avea să se pregătească alături de profesorul George Sterian care, împreună cu directorul şcolii de Belle Arte, hotărâseră înfiinţarea unei secţii de artă decorativă la Şcoala de artă. Doi ani mai târziu, în 1908, Costin Petrescu absolvea cursurile de pictură şi câştiga concursul de ocupare a catedrei dedicate noii secţii. Va deţine catedra timp de aproape 30 de ani. 

Imagine indisponibilă

Costin Petrescu nu s-a oprit însă la pictură, de-a lungul timpului continuând, conform lui Barbu, să participe la restaurarea bisericilor, să sculpteze, ocupându-se chiar de desgin de costume. El este cel care a stat în spatele momentului încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria, la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922 (foto: sus). Petrescu a realizat mantiile de ceremonie, baldachinul sub care au fost încoronaţi, sceptrul regelui şi rochia reginei. Până acolo, tot el a fost cel care s-a ocupat de coregrafia şi costumele cortegiilor istorice, la 1904, când se sărbătoreau patru secole de la naşterea lui Ştefan cel Mare. 

„A făcut şi alte activităţi, de sculptor, de tâmplar...a realizat catapeteasma unora dintre biserici, ramele unor icoane din biserici. A fost unul dintre primii artişti de la noi care s-au ocupat şi de design-ul de costum, de vestimentaţie”, a mai povestit Virginia Barbu.

Scutit de la război

În 1916, odată cu izbucnirea războiului pe teritoriul românesc, Costin Petrescu primea certificat de scutire de la serviciul militar. A plecat, totuşi, într-o misiune spre Focşani: momentul în care, sub impresia celor trăite, avea să decidă că era vremea scrierii unui jurnal. 

„Avusese şi alte tentative de scriitor, înainte de 1900...a scris câteva cronici, articole mai mult teoretice, de artă, dar elegante şi într-un exerciţiu care s-a dovedit apoi folositor”, a mai spus Barbu.

„Însemnările unui pictor refugiat La Iaşi, în timpul războiului, 1916–1917” este împărţit în două părţi, a mai explicat aceasta. Prima parte descrie peripeţiile pictorului în drumul său înapoi spre Bucureşti, când întâlneşte convoiul care se retrăgea spre Iaşi. Era săptămâna în care Puterile Centrale ocupau sudul ţării. Cea de-a doua parte a jurnalului ţine de refugiul la Iaşi, însemnările oprindu-se la 1 decembrie 1917, cu notaţia următoarei date, ianuarie 1918, „ceea ce ne lasă să sperăm că ar exista şi mărturii din următorul an, dar nu sunt, cel puţin nu le-am găsit”.

Petrescu nota în jurnal tot ceea ce vedea în jurul său, de la chinurile refugiaţilor morţi de foame, la situaţia de supraaglomerare din timpul războiului şi până la chestiuni care îl preocupau în mod direct, cum ar fi regretul că nu a făcut parte din grupul pictorilor mobilizaţi de generalul Prezan la Iaşi, din iulie 1917, când aceştia fuseseră chemaţi să realizeze schiţe cu tema războiului, care aveau să devină un fond de lucrări prin care să se pună bazele unui viitor muzeu militar. „El n-a făcut parte, deşi îşi dorea, aşa notează în jurnal, probabil că nu i-au convenit condiţiile”, a mai povestit Virginia Barbu la Humanitas Cişmigiu. 

Imagine indisponibilă

La Iaşi avea să stea în gazdă, fiind ajutat constant de doctorul Nicolae Leon (foto: dreapta), biolog, profesor la universitatea de medicină, care îi oferea de la ustenile până la personaje pentru portrete. Şederea la Iaşi i-a fost benefică datorită lui Leon care, conform istoricuclui Adrian-Silvan Ionescu, i-a dat impulsul să lucreze iar, căci „era cuprins de silă pentru ceea ce se întâmpla în jurul lui şi nu se mai atinsese de penel de multă vreme”. 

„A fost un singuratic toată viaţa, a mers pe calea lui fără să se uite în stânga sau în dreapta lui”, a mai spus istoricul. 

Fresca de la Ateneul Român

Istoricul Adrian-Silvan Ionescu a explicat la evenimentul de lansare a jurnalului că Petrescu a fost un artist care a fost dat uitării pe nedrept, în ciuda activităţii sale prodigioase. Ionescu a punctat faptul că cunoştiinţa sa profundă a tehnicii de frescă a determinat prestigioase universităţi din Europa să îl invite să susţină cursuri.

Lucrările la fresca din Ateneu, începeau pe 11 septembrie 1933, la aproape 50 de ani de la inaugurarea Sălii Mari a edificiului. Deşi momentul era oportun, căci România se afla într-o perioadă prielnică de dezvoltare, începând cu 1940, deci odată cu abdicarea lui Carol al II-lea şi odată cu ascensiunea mareşalului Ion Antonescu, lucrurile aveau să se schimbe radical.

Detaliu de pe fresca Ateneului Român, înfăţişându-i pe regele Ferdinand şi regina Maria (Foto: fge.org.ro)

Imagine indisponibilă
„Îl convinge, îl forţează de fapt, pe Costin Petrescu să schimbe ultima scenă (n.r.- din frescă), aceea în care apărea regele Carol cu voievodul Mihai, aşa că toată compoziţia este modificată. După care, la nici 10 ani după aceste modificări, trebuia să dispară această frescă la venirea comuniştilor. Eu, copil fiind, ţin minte Ateneul Român cu o draperie de catifea roşie care ascundea această capodoperă de artă”, a explicat Adrian-Silvan Ionescu. 

-Fragment din jurnal- 

„Prin podurile caselor se grămădeau nenorociţi fugari fără adăpost, se înghesuiau unul într-altul, luptând cu foamea şi gerul cumplit până ce moartea se îndura să le curme suferinţele lor. Prin gura podului se scotea cu anevoinţă stârvul îngheţat şi ţeapăn al nefericitului refugiat. Şi se duceau... unul după altul. S-au văzut căruţe supraîncărcate de soldaţi degeraţi, aruncaţi unul peste altul ca nişte buşteni de lemne. În lada cu gunoi din str. Păcurari colţ cu str. Carol s-a găsit vârât în gunoi cadavrul unui colonel rus asasinat de-ai lui şi căruia-i luaseră doar încălţămintea din picioare. Se ştie cine şi cum l-a asasinat, dar îndrăzneală nimeni n-a avut să-i urmărească de când sovietele soldăţeşti terorizează pe şefii lor. Şi câte de astea… Dezgustul te coprinde şi parcă nu se cade nici măcar să-ţi mai treci vremea analizând faptele sălbatice ale acestor brute ce nu ştiu decât să mănânce şi să ucidă” (Copyright: Editura Humanitas)

                                                                                                 Costin Petrescu, autoportret

La evenimentul de lansare a jurnalului lui Costin Petrescu, de la librăria Humanitas Cişmigiu, au vorbit Virginia Barbu, istoric şi critic de artă, îngrijitoarea ediţiei, Adrian-Silvan Ionescu, istoric şi criticul de artă, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” şi Daniel Cain, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite