Contabilitate
0
Sfîrşit de an, unii îşi fac bilanţuri pentru ce a fost, alţii planuri, unii îşi văd în tihnă de mîncat, se pupă sub vîsc, umblă după artificii sau după varză murată, îşi aruncă bradul pe geam fix în faţa blocului, ori se (pre) fac că merg la serviciu. Iar alţii au mici bucurii.
Micul meu moment de euforie, de mîndrie chiar, de ce nu?
Peste 1500 de afişări, de vizitatori unici pentru un text al meu şi un vremelnic loc cinci în topul bloggerilor de la Adevărul. Pentru cîteva amintiri, cu şi fără Crăciun. Adică. Sigur, acest rezultat este foarte departe de vreun record, de cele aproape 10000, a fost un motiv special, atunci ne-am despărţit de Simona. Simona Catrina. Chiar şi aşa, dacă numărul de vizualizări ar fi putut fi echivalat cu tirajul unei cărţi, exceptînd manualele şcolare, ei bine, acesta ar fi chiar unul onorabil pentru ce se tipăreşte azi în România.
Unii spun că ne-a cam dat Eurostat şi indicatorii lui cu realitatea în cap. Şi că după ce că sîntem primii la analfabetism funcţional (44%), acum ocupăm confortabil şi ultimul lor la consumul de carte (6,5%). Cică din cei vreo 19 de milioane de români, 93,5% nu cumpără nici măcar o carte pe an.
Iar dacă prin absurd, sau măcar în joacă şi la limita congruenţei, eu aş fi o echipă de fotbal, C.S. Cezar Cluj-Napoca de exemplu, în echipament alb-vişiniu desigur, şi aş activa în Liga 1, adică prima divizie a campionatului naţional, al cărui proprietar este băieţaşului ăla care nu le prea ştie, Burleanu, al lui Iorgulescu, fost Mitică, sau cine mai ştie al cui o mai fi în realitate, din punct de vedere al mediei numărului de spectatori care asistă la meciurile de acasă, pe teren propriu adică, aş fi deasupra liniei retrogradării, pe un confortabil loc 11. Din 15. Undeva între Gaz Metan Mediaş şi campioana de acum cîţiva ani, Astra, echipa miliardarului Nicolae. Şi asta fără a avea bugetul unei echipe de fotbal. Totuşi, ţinînd cont că o formaţie este alcătuită dintr-un lot de vreo 30 de jucători, cu staff, masor, magaziner, chestii, personal administrativ şi îngrijitor care stropeşte de trei ori pe zi gazonul, fiecare îşi aduce contribuţia în vreun fel, iar rezultatul este unul al efortului comun. Se poate divaga, ţinînd cont că printre cei prezenţi prin tribune sînt iubitele apetisante ale celor de pe teren şi micul cerc de prieteni al fotbaliştilor. Ducînd mai departe logica, dacă numărul de spectatori din tribune ar fi împărţit la numărul de jucători, rezultatele individuale obţinute nu i-ar avantaja, n-ar ieşi nicicum peste 1500 pe cap de jucător supraevaluat. Oricît de analfabet, funcţional sau ba, ar fi cel care calculează... Pe cînd eu, singur, un bujetar veros şi lefegiu patetic. Şi apatic.
Vă mulţumesc, prieteni! La mulţi ani!
„Nu sîntem, deci, o naţiune de inculţi în cap. Ce-i drept, nu sîntem nici copiii lui Einstein. Sîntem fix atît cît putem să fim de mişto după 50 de ani de spălare bolşevică pe creier, după 30 de ani de politicieni hoţi şi proşti si afacerişti veroşi pînă la fraudă. Iar dacă vrem să fim mai mulţi oameni mişto, trebuie să mai facem şi cîte ceva în plus.” (Bogdan Stoica)
Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.
Se încarcă comentariile...
