Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Cronică de întâmpinare. Ediţia a II-a a unei excepţionale cărţi consacrate istoriei Teatrului Naţional

0
24 Jun 2022 08:06:32
Dinu Săraru

La standul editurii Hoffman a fost expusă cea de-a II-a ediţie consacrată cărţii lui Ionuţ Niculescu intitulată „Directorii Teatrului Naţional din Bucureşti” (primii 44).

Managerul editurii, Andi Barcan, a publicat cartea la propunerea mea, cu asentimentul soţiei marelui istoric al Teatrului cel Mare, iar eu vă propun astăzi, felicitându-l pe domnul Andi Barcan, să citim din această carte portretul celui mai de seamă director al primei scene naţionale, marele scriitor Beiul de Samos – Prinţul Ion Ghica.

Iată, aşadar, acest portret, şi meritele pentru istoria teatrului românesc ale scriitorului Ion Ghica, cel  care, până la această demnitate, a fost prim-ministru al Ţării Române.

„La 23 martie 1877, Adunarea Deputaţilor promulga Legea pentru organizarea teatrelor din România, inspirată de legea dată de Napoleon Bonaparte în 1812, prin care Comedia Franceză a fost reorganizată pe baze moderne.

Beneficiarul imediat al noilor măsuri a fost Teatrul Naţional din Bucureşti, instituţie datând din 1834 (întâia generaţie profesionistă de actori), dar cu local propriu din 1852. Statul preia administrarea primei scene a ţării, concesionată până atunci.

La început de drum, directorul general al Teatrului Naţional, aşezământ de stat, a fost numit prin decret domnesc. De fapt, a fost reînvestit, în noul cadru legislativ, omul care elaborase legea împreună cu Petre Grădişteanu, prinţul Ion Ghica, scriitor şi om politic. Prestigiul marelui demnitar era imens în acel arc de timp hotărâtor pentru destinul României ca naţiune independentă şi suverană, anii 1877 şi 1878.

Prinţul, împreună cu comitetul de direcţie, desemnat tot de suveran, a aprobat componenţa Societăţii Dramatice a Teatrului Naţional, adică s-au organizat ierarhic ansamblul stabil (societari) şi cel auxiliar (gagişti şi elevi). S-a avut în vedere ca trupa să cuprindă actori în stare să ilustreze scenic toate speciile genului dramatic – privirile fiind şi de această dată îndreptate spre Comedia Franceză.

Societarii numiţi prin decret domnesc au fost în număr de opt: Eufrosina Popescu, Matei Millo, Costache Dimitriade, Maria Flechtenmacher, Maria Vasilescu, Ana Popescu, Ion Christescu, Ştefan Iulian. Apoi, prin vot secret, au mai fost admişi în Societatea Dramatică: Petre Vellescu, Ana Dănescu, Aristizza Romanescu, Teodora Pătraşcu, Mihail Mateescu, Aneta Florescu. Printre elevii angajaţi figurează Constantin Nottara, viitorul decan al actorilor români.

Patru stagiuni (1877-1881) s-a străduit Beiul de Samos să aşeze teatrul în rând cu instituţiile statului, ajutat de cei doi directori de scenă Matei Millo şi Mihail Pascaly. Comitetul de direcţie, format din intelectuali de mare valoare (printre ei, Titu Maiorescu, V. Alecsandri), controla calitatea literară a dramaturgiei reprezentate, Naţionalul devenind în scurtă vreme şi o şcoală de rostire românească cu marcată funcţie pedagogică.

....

Preocuparea pentru dramaturgia originală este a doua marcă de personalitate. Parte însemnată din repertoriu revenea piesei româneşti. De altfel, prin lege, Naţionalul avea obligaţia reprezentării dramaturgiei autohtone.

Acum ţin afişul V.A Ureche, G. Sion, D.R. Ventura, B.P.Haşdeu, V. Alecsandri sau Al Macedonski.

...

Haşdeu, Alecsandri şi Caragiale înnobilau primele stagiuni ale Naţionalului – teatru de stat –, reprezentativ de acum pentru cultura naţiunii.

...

Se prefigura primul clasicism al scenei naţionale cu apogeul la cumpăna dintre veacuri.” 

La premiera satirei „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, în loja regală, au asistat şi au aplaudat călduros spectacole Regele Carol I şi Regina Elisabeta!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările