Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Cronică de întâmpinare. O rară şi fermecătoare poezie filosofică

0
28 Feb 2020 07:21:07
Dinu Săraru

Sub titlul „În cercul marelui balans”, Nicolae Croitoru se înfăţisează la editura Niculescu în condiţii grafice de excepţie cu cea de-a treia carte, cu adevărat rară, şi fermecătoare metaforic, o exigentă selecţie de poezie filosofică, ilustrată fericit de Done Stan, coperta aparţinându-i lui Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române.

Între copertele acestei cărţi, veţi întâlni un tulburător zbucium în căutarea şi aflarea inspirată filosofic a Eului, dar şi la fel de inspirată aflare a identităţii literare care îl aşază printre poeţii, debutanţi la senectute, în descendenţa „Cuvintelor Potrivite” ale lui Tudor Arghezi şi a sintezei versurilor lui Barbilian.

Întâmpinarea mea entuziastă se opreşte aici, invitându-vă să descoperiţi în spaţiul acestei tablete Biografia sentimentală a poetului, imagine unică a universului ţărănesc, pecete identitară, cred eu, în literatura consacrată, cum zicea Eugen Barbu, „unui individ ce nu poate dispărea din literatură”: ţăranul.

Biografie sentimentală

Eu n-am cunoscut-o pe bunica.
O privighetoare mi-a şoptit în seara
unei zile de vară
că ea nu există şi nici n-a fost
vreodată.
Ea a fost doar un zefir cald
care trecea prin rariştea luminii
să se odihnească lângă un răzor de busuoic
sau să culeagă
un buchet de soare pe care
să mi-l pună pe frunte când
eram răcit.
Nici pe bunicul nu l-am cunoscut vreodată.
Era, se zice, un bărbat înalt, cu ochi
De vultur, care însă
Într-o noapte de aprilie s-a spânzurat de cer,
Într-o mână ţinând deznădejdea
Şi în alta sărăcia.
Pe mama însă o ştiu bine.
Era ca o răzură caldă fără spini sau
o crenguţă de mesteacăn cu motocei
albi şi lipicioşi de sufletul meu
ca să mă apere în zilele fierbinţi ale verii,
de asaltul ţânţarilor
în timp ce mă legăna în copaia
scoasă la soare să prind şi eu
puţină culoare.
Sau poate era ca o furnică
Cu desaga mereu plină de grijile
zilei de mâine, avea mâinile albe
şi mereu însemnate de ţărâna
vremurilor nelimpezi.
Pe mama am iubit-o mult
Şi o ţin minte mereu îmbrăcată
într-o ie albă, cu şorţ vărgat
când îmi aducea
o azimă abia atunci scoasă de sub ţestul
vremurilor sărace.
Tata era stâlpul familiei, era sobru
şi măreţ
peste lucrurile mărunte
ale copilăriei mele.
Nu râdea aproape niciodată şi
atunci când era supărat se
răstignea în ogradă şi începea
să cânte câte o frântură
de doină sau de blestem turbat.
Nu-mi amintesc să mă fi sărutat
vreodată. Nici el, nici mama.
O făceau noaptea pe furiş,
ca să nu creştem răsfăţaţi.
Fratele mai mare, Costică, era cuminte
şi ascultător. Era mai frumos decât mine,
şi mai alintat de părinţi
ceea ce mă făcea gelos
şi să mă simt uneori singur.
Însă noi am rămas mereu apropiaţi
pe viroaga mersului nostru
prin viaţă.
Despre mine nu pot să agăţ în cui 
vreo icoană.
N-am fost niciodată prea frumos,
nici prea deştept şi în niciun caz
răsfăţat de soartă.
Tăria am dobândit-o din sărăcie şi
greutăţile vieţii.
Adevărul este cel care-mi tăia răsuflarea,
era cumpăna vieţii mele,
munca era izvorâtă
din înţelepciunea dăruită de bunii
şi străbunii mei.
Despre Dumnezeu pot spune
că nu m-a ajutat cu nimic,
dar nici nu m-a încurcat,
şi de aceea cred că nu există.
Pentru mine credinţa este în Om,
El este Dumnezeul meu
capabil să încalece pe valul biruinţei
şi dacă va reuşi va fi neîndoios
mândru şi pe deplin stăpân pe sine.”

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii