Cu submarinul cocoşat la asediul Sevastopolului

Într-o emisiune de la Realitatea TV despre Noul Război al Crimeii îmi amintesc pe neaşteptate de Cucerirea Crimeii de către Armata Română în Campania din Est, mai precis de cucerirea de către nemţi, care i-au lăsat şi pe ai noştri să se fălească un pic.

Pentru că vine vorba şi de Sevastopol, zic tare: „Asta-mi aminteşte de reportajul de front al lui Constatin Virgil Gheorghiu „Cu submarinul la asediul Sevastopolului“.

După emisiune, într-o nouă tentativă de a face ordine în cărţile din Bibliotecă, am găsit,  nu ştiu cum vârâtă între cărţile despre Mişcarea legionară, cartea lui Constantin Virgil Gheorghiu „Reportaje de război, titlu dat în 2008 volumului din 1942 (prefaţat de Tudor Arghezi) „Ard malurile Nistrului“.

Sunt trei reportaje: Ard malurile Nistrului, Am luptat în Crimeea şi Cu submarinul «Delfinul» la asediul Sevastopolului.

Aşadar, am greşit în emisiune. Titlul cuprinde şi numele submarinului pe care se îmbarcă reporterul pentru a porni la asediul Sevastopolului. A doua zi, dimineaţa, iau cartea cu mine la Bibliotecă, hotărât să citesc fie Am luptat în Crimeea, fie reportajul cu submarinul.

Optez în cele din urmă pentru submarin, deoarece titlul mi se pare mai expresiv decât Am luptat în Crimeea. Nu pot decât să pufnesc în râs dând, la scurt timp de la debutul bucăţii „Cu Submarniul «Delfinul» la asediul Sevastopolului“, peste această neaşteptată precizare:

„Spre deosebire de celelalte submarine, «Delfinul» este cocoşat. Nu e nici o figură de stil: el e singurul submarin cocoşat de pe lume. Cînd a fost scos din şantier «Delfinul» avea pupa – adică partea din spate – mai uşoară. Ca să o aducă la aceeaşi greutate cu restul trupului, submarinului nostru i s-a pus deasupra o cocoaşă metalică pe care el o poartă de atunci în spate. Cocoaşa este un «cheson etanş» – aşa i se spune acestei infirmităţi în limbajul tehnic. Cocoaşa «Delfinului» este, în fond, un lucru bun. E drept că nu e prea frumoasă, dar,  ca toate cocoaşele, poartă noroc. În existenţa lui de peste 15 ani (şi la 15 ani un submarin este bătrîn chiar foarte bătrîn), în această lungă existenţă şi mai ales în cursul războiului actual, submarinul «Delfinul» a dovedit că este cum nu se poate mai norocos. Deşi uneori îi mai scîrţîie fierăriile şi maşinile, cum îi scîrţîie oricărui bătrîn încheieturile, cu submarinul «Delfinul» pleci fără nici o teamă. Sau, mai bine zis, pleci cu o teamă mai mică, decît cu celelalte submarine, fiindcă el e cocoşat şi cocoşaţii sînt norocoşi“.

La finele acestui pasaj,  nu m-am putut stăpâni să nu izbucnesc în râs.
Până aici, reporterul Constantin Virgil Gheorghiu s-a străduit să ne convingă că însoţea, ca reporter de front, echipajul submarinului într-o „crucieră“ (acţiune de luptă pe căile de comunicaţie ale inamicului, pentru dezorganizarea transporturilor acestuia n.n) „la asediul naval al Sevastopolului“.

„Asediu naval“ sună spectaculos. Numai că la acest „asediu naval“ noi, românii, trimiteam un submarin, şi ăla vechi şi cocoşat.

Devenit brusc serios, m-am grăbit spre raftul de Bibliotecă unde ţin cărţile despre Campania noastră din Est.

Asediul Sevastopolului, desfăşurat exclusiv terestru, a avut loc în două etape:
– noiembrie-decembrie 1941
– iunie-iulie 1942.

Primul asediu a fost un eşec. Al doilea a fost victorios, însă cu mari pierderi pentru nemţi şi români. Din reportajul lui C.V. Gheorghiu, înţeleg că submarinul n-a făcut nici o scofală:
„Suntem trişti în inima noastră, că nu am întîlnit nici un vapor bolşevic. Totuşi avem bucuria că ne-am împlinit misiunea, fără să dăm un pas înapoi, fără să cedăm o clipă, oricît de intens a fost atacul aviaţiei sovietice.”

Finalul reportajului, dar şi faptul că reportajul a fost scris şi publicat ne arată că submarinul  cocoşat a purtat noroc din nou echipajului.

Cum s-a mai întâmplat în Istoria noastră, norocul a ţinut loc de înzestrare materială.