Cărţi

articolul anterior articolul urmator

Cum citim un roman

31
13 Jan 2017 11:14:43
Nicolae Manolescu

Să ne amintim de romanele care ne plăceau în adolescenţă, de fapt, de cele dintâi pe care le-am citit, şi ce anume ne plăcea în ele. Ne plăcea ceea ce aducea cu noi şi cu dorinţele noastre, mai mult sau mai puţin, secrete. Lectura era o formă de identificare.

Adolescentele generaţiei mele sau dinainte sau după citeau „La Medeleni“, fiindcă romanul lui Ionel Teodoreanu este o poveste de dragoste, poveste la fel cu acelea din visele lor, şi fiindcă în protagonistă se vedeau pe ele înseşi. Un motiv poate fi şi stilul cosmetic al scriitorului ieşean, în care simţeau un mod de exprimare plin de gingăşie, perfect rezonant cu sufletul lor feciorelnic.

N-am idee ce anume preferă tinerele de azi în materie de lectură, mult mai emancipate decât predecesoarele lor, şi sentimental, şi ca mod de exprimare, ca să nu mai vorbesc de cum se comportă şi se îmbracă. Dar sunt absolut sigur că tot de o lectură de identificare e vorba.

Să ne amintim de Tudor Şoimaru

Când eram adolescent eu însumi, îmi plăceau tinerii puternici şi curajoşi, ca Tudor Şoimaru al lui Sadoveanu, cărora le admiram onestitatea sufletească. Nu văd o deosebire esenţială între Tudor Şoimaru şi Harry Potter, copilul-minune care face deliciul ultimelor generaţii. Interesant de remarcat este faptul că acest fel de lectură nu se schimbă neapărat cu vârsta.

Fie că citesc romane, fie că se uită la filme, mulţi adulţi sunt interesaţi în primul rând de personaje şi de ce se întâmplă cu ele, emoţionându-se de câte ori acestea se află în situaţii dramatice, judecându-le conduita de câte ori o găsesc neconvenabilă moral, urmărindu-le pasionaţi destinul şi preferând „happy-endul. Serialele de televiziune, atât de iubite în zilele noastre, sunt urmaşele romanelor foileton (numite aşa fiindcă apăreau altădată în foiletonul gazetelor, de obicei în subsolul paginii, înainte de a fi tipărite în volum) şi satisfac aceleaşi aşteptări ale cititorului. Şi mai este ceva: adolescentul normal sau întârziat nu e decât rareori sensibil la caracterul fictiv al acţiunii şi personajelor din roman sau din film, ci la viaţa pe care o relatează atât romanul, cât şi filmul, considerând, într-un fel, povestea ca reală.

Principala preocupare a celei mai mari părţi a cititorilor de literatură constă în a privi conţinutul unui roman dintr-un alt unghi decât literaţii (nici aceştia, toţi!), şi anume dintr-un unghi nespecific artei literare.

Lectură prin prisma profesională

Al doilea fel de a citi un roman este al majorităţii celor care citesc literatură: şi anume, adoptând nu o perspectivă propriu-zis literară, ci una dirijată de profesia lor. Asta, spus în mare. Răsfoind recent o revistă franceză, am dat peste un interviu al unei juriste faimoase, fost ministru al Justiţiei, despre romanele preferate. În toate, doamna cu pricina remarca, înainte de orice, faptul că autorii povesteau istorii legate de lupta pentru drepturile omului, ca să nu mai spun că toate erau scrise de femei înclinate spre feminism, ca şi ea. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu afirm că, de exemplu, medicii, care sunt de când lumea mari cititori de literatură, caută doar romane în care e vorba de meseria lor, de bolnavi, de tratamente, de operaţii.
Nici gând. Afirm doar că principala preocupare a celei mai mari părţi a cititorilor de literatură constă în a privi conţinutul unui roman dintr-un alt unghi decât literaţii (nici aceştia, toţi!), şi anume dintr-un unghi nespecific artei literare.

Să explic faptul printr-un exemplu din pictură. De ce pictura nonfigurativă din secolul XX nu i-a „prins“ pe iubitorii artei la fel ca aceea din secolele anterioare, care, cel puţin de la o dată încoace, reprezenta „figura“ realităţii aşa cum o percem cu toţii? De ce, să zicem, Mondrian n-a avut de la început acelaşi succes ca predecesorii lui? Am în minte geometriile lui colorate. În afara specialiştilor, puţini consideră că aceste romburi, pătrate şi triunghiuri în culori sunt altceva decât imagini decorative. Tot aşa, un roman fără intrigă palpitantă (sau aproape fără nici o intrigă, precum „În căutarea timpului pierdut“ al lui Proust) sau unul care interverteşte momentele cronologice ale acţiunii (precum „Orb prin Gaza“ al lui Aldous Huxley) sunt greu de digerat. (În legătură cu „Orb prin Gaza“, apărut în traducere la Editura Univers în anii 1970, am mai povestit un lucru amuzant: un funcţionar din nu ştiu ce birou al primăriei le-a recomandat colegilor lui care au de gând să citească romanul o listă a capitolelor puse în ordinea firească, cronologică, adică, întocmită de el!).

Lectura criticilor literari

Al treilea fel de lectură este al profesioniştilor (nu, vai, şi al tuturor profesorilor de literatură): din perspectivă literară. Nu strict literară, dar singura din care specificul artistic trece înaintea tuturor celorlalte criterii. De obicei, se crede că un critic literar nu e interesat de temă, de conţinut, de criterii de evaluare morale sau sociale, ci, exclusiv, de „formă“, de stil sau de alte considerente legate de expresie. Nu e adevărat! Lectura criticului, a profesionistului, nu ignoră nici unul dintre aceste aspecte ale operei: ceea ce face lectura lui este să acorde prioritate artisticului, singurul care determină valoarea estetică a romanului. Odată stabilită aceasta, orice consideraţii privitoare la conţinut, la „formă“, la stil, la valori morale sau sociale sunt, nu doar binevenite, dar obligatorii.

(Dacă mai ştiţi şi un al patrulea fel de lectură, vă rog să-mi scrieţi.)

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

31 Comentarii

Andrei Popa
13.01.2017, 12:04:55

Mai exista un tip de lectura pe langa cele trei mentionate: pe tableta, sau pe telefonul mobil.

+1 (5 voturi)
DG Ontelus
13.01.2017, 13:06:46

Teoretic, este posibil și un al patrulea tip de lectură a ficțiunii romanești, respectiv o combinație mai mult sau mai puțin inspirată, valabilă, persuasivă a celor trei tipuri prezentate de către istoricul și criticul literar. Riscul real ar fi acela al unei hibridizări artificiale, indigeste, inadecvate, dar dacă pornim de la premisa unei minime compatibilități între cele trei tipuri, atunci posibilitatea pur teoretică devine probabilitate mai mult sau mai puțin izbutită. Este adevărat, totuși, că lectura specializată a istoricului și criticului literar ar trebui să prevaleze, măcar pentru faptul fundamental că literaritatea, constitutivă ori condițională, pentru a prelua termenii consacrați ai lui Gerard Genette, reprezintă elementul definitoriu al scrierilor literare. Așadar, o posibilă simbioză a celor trei tipuri ar fi un verbal-estetic care evoluează firesc între lectura inocentă, de plăcere, afectivă și lectura specializată, livrescă, intelectuală. Este doar un punct de vedere, subiectiv, pentru că în mod evident cele trei tipuri de lectură au o autonomie solidă, care face ca orice ingerință dintr-o altă zonă să pară mai degrabă corp străin decât să fie bine asimilată. Hermeneutul care ar practica acest al patrulea tip, sintetic, de lectură a romanului ar realiza, la rândul său, o metaliteratură coerentă și valabilă compozițional-stilistic.

+1 (3 voturi)
Andrei Popa
13.01.2017, 16:00:09

Ce ai scris aici e cumva o parodie, il iei la misto pe Manolescu, imitandu-i stilul pretentios si cuvintele pompoase?

+3 (5 voturi)
Mihai E. Popa
13.01.2017, 14:36:03

Cred că citirea în cheie ideologică a unei opere literare, fie că e vorba de un roman sau de o poezie, e un mod de lectură important care poate ar trebui menționat în sistematica propusă de Dvs. Amintesc dezastrele produse de modul de lectură marxist, ca să dau un exemplu mai recent, începând cu ideologi precum Lunacearski sau Jdanov, cu sinuciderile lui Esenin sau Maiakovski și terminând cu întreaga degringoladă culturală ulterioară, toate venite din același mod de lectură: în cheie ideologică. Mă întreb cum citeau și cum interpretau literatură cot la cot, în fața samovarului, Maxim Gorki și Genrik Iagoda sau cum dialogau tinerii cekiști cu scriitori ca Isaac Babel, în salonul tovarășei Ejova, în pauzele activităților lor de la Butyrka. Îmi aduc aminte de interpretările la fel de lovite de ideologie ale Baltagului, Neamului Șoimăreștilor și a multor alte scrieri predate în vremea liceului meu, în cheia luptei de clasă.

+7 (7 voturi)
Tagetes
13.01.2017, 15:42:40

@Mihai De cititul in cheie ideologica capitalista , cheia goanei dupa profit ce ziceti?...o fi mai bun decat cheia luptei de clasa? Din Neamul Soimarestilor eu am retinut ca "nasc si in Moldova oameni"...din Harry Potter ce-ati retinut? Cartile isi au rostul lor in educatie si cultura , dar nu orice carti. In lumea moderna, cartile intrate buluc pe usa senzationalului au ca efect oameni care nu mai sunt capabili sa gestioneze monotonia, viata simpla. Rezultatul : droguri si decadenta....o lume care pare a fi ratat sensul vietii, bucuria de a trai. Egoismul modern rezulta din combinarea confortului cu indiferenta. Revolutionarul, cel care are un sens in viata un ideal este mai fericit in fata plutonului de executie decat capitalistul in fata traiului confortabil.

-2 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (31)