Cum a fost receptat „Solenoid” de spanioli. Mircea Cărtărescu: „Degeaba eşti tradus în 100 de limbi, dacă eşti tradus prost”

Miercuri seară, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea ediţiei în spaniolă a romanului „Solenoid”, de Mircea Cărtărescu. Pe lângă scriitor, la eveniment au participat şi editorul spaniol Enrique Redel şi traducătoarea Marian Ochoa de Eribe care au povestit cum au ajuns să îl descopere pe Mircea Cărtărescu şi să facă cunoscut cititorilor spanioli romanul „Solenoid”.

În urmă cu o săptămână, scriitorul Mircea Cărtărescu era anunţat că a câştigat Premiul Formentor de las Letras 2018, în valoare de 50.000 de euro. Editorul său spaniol, Enrique Redel, este cel care i-a transmis vestea. Ulterior, acesta a venit la Bucureşti pentru lansarea ediţiei în spaniolă a Solenoid-ului, unde,alături de traducătoarea Marian Ochoa de Eribe, a explicat cât de importantă este opera lui Cărtărescu şi cum au perceput spaniolii „Solenoid”. 

Redel explică faptul că Mircea Cărtărescu este deja un fenomen, în Spania, fiind citit nu doar de cititori obişnuiţi, ci şi de mulţi oameni de litere, printre care şi un discipol al lui Borges. Mai mult, editura sa este cunoscută ca fiind a lui Mircea Cărtărescu, pentru că scriitorul este considerat unic în generaţia sa. 

În urmă cu mai muţi ani, traducătoarea Marian Ochoa de Eribe refuza două posturi în universităţi din Occident, alegând Constanţa. Nu a plecat pentru că, a spus ea, era deja bolnavă de „românism”.  La Constanţa, a luat contact pentru prima dată cu opera lui Cărtărescu pe care, ani mai târziu, avea s-o traducă la cererea lui Redel. 

Autorul Solenoid-ului este profund recunoscător că lucrează cu cei mai buni traducători şi editori. „Acolo unde nu există traducere, se produce, aproape inevitabil, exterminarea”, crede Cărtărescu. Din nefericire pentru literatura română, deşi toţi scriitorii vor să fie traduşi, există doar trei-patru traducători pentru fiecare ţară. „Cine va avea primul acces la ei?”

Cărtărescu, un autor unic al editurii Impedimenta 

Enrique Redel (foto: dreapta) este directorul editurii Impedimenta, cea care a publicat romanul lui Mircea Cărtărescu în Spania. În urmă cu opt ani, când înfiinţa editura, scriitorii spanioli foarte bine cotaţi erau deja sprijiniţi de edituri foarte puternice, precum Anagrama sau Destino, aşa că Redel s-a hotărât, dat fiind că era un cititor avid de traduceri, să se axeze asupra unor traduceri. „În prezent, chiar există o modă a recuperării cărţilor din alte literaturi”. 

Redel, în calitatea sa de editor, se consideră un mediator. În ceea ce priveşte receptarea operei lui Mircea Cărtărescu de către cititorii spanioli, s-a descurcat atât de bine încât Jorge Heralde, directorul editurii Anagrama, a definit Impedimenta spunând: asta este editura lui Mircea Cărtărescu şi a multor altor scriitori.

„Uneori se întâmplă să ai şansa de a beneficia în catalogul tău de autori, de nişte nume realmente excepţionale... unul sau doi care sunt unici în generaţiile lor... Şi eu, din fericire, beneficiez, în această listă de scriitori ai mei, de un nume foarte vizibil şi recunoscut”, a spus editorul.

„Adevărul e că atunci când se stabileşte o relaţie autentică între un scriitor şi un editor, se creează, de fapt, o relaţie de dependenţă reciprocă. Întotdeauna mă aştept din partea lui Mircea Cărtărescu să mă surprindă cu o nouă carte, tip revelaţie, care nu mă va dezamăgi”, a mai spus Enrique Redel. 

Sentimentul de curiozitate pentru „Solenoid” 

„Solenoid” îl fascinează. Redel cunoştea de dinainte operele scrise de autorul român, traduse în spaniolă, dar acest roman i-a trezit încă de la început un sentiment foarte mare de curiozitate. 

„În clipa în care am ajuns la capitolele opt-nouă, m-am simţiti de-a dreptul zguduit. Pe măsură ce avansam cu lectura, îmi dădeam seama că mă aflam în faţa unui advărat artefact literar, surprinzător, original, şi care se datora marii literaturi universale...”, a explicat editorul spaniol. 

Cititorii din Spania sunt de aceeaşi părere cu el. Un prieten scriitor i-a mărturisit că după ce a terminat de citit Soleoid, nu a mai putut scrie niciun cuvânt. Totuşi, efectul romanului lui Cărtărescu nu se simte doar la cititorilor obişnuiţi, ci şi la nivelul oamenilor de litere, a adăugat Redel. Printre aceştia se numără şi un discipol de-al lui Borges, Alberto Manguel, în prezent, director al bibliotecii naţionale din Argentina..

„Ceea ce în momentul de faţă este deja fenomenul Cărtărescu a făcut ca acesta să primească un premiu foarte important, Formentor”, a mai spus Redel. 

Traducătoarea lui Cărtărescu 

Marian Ochoa de Eribe (foto: dreapta), traducătoarea lui Mircea Cărtărescu în spaniolă, nu citeşte literatură spaniolă contemporană, curiozitatea sa literară, după cum spune chiar ea, depăşind limitele literaturii sale naţionale. Nu e interesată de literatura spaniolă contemporană, însă citeşte foarte multă literatură din Europa de Este, de la polonezi, la ruşi, până la cehi. 

Pe lângă spaniolă şi română, Marian Ochoa vorbeşte franceza, italiana, germana şi engleza. Îi pare rău că nu poate cunoaşte mai multe, pentru a citi în original cât mai multă literatură, aşa că este convinsă că „fără traduceri, aş trăi o viaţă mutilată, stropiată”. Ar vrea să citească în original literatură din Isreal, autori precum David Grossman sau Amos Oz. „...nu am cum, aşa că mă supun limitelor mele”.

De la Panait Istrati la Mircea Cărtărescu

Marian Ochoa a tradus şi scrieri de-ale lui Panait Istrati sau Mircea Eliade. Pe Cărtărescu a ajuns să îl citească în urmă cu mulţi ani, chiar pe teritoriul României. În noiembrie 1993, Ochoa ajungea la Constanţa, în calitate de lector. Îşi dorise să predea la o universitate din Răsărit, aşa că refuzase postul oferit de Universidad de Desuto, din Bilbao. În primele luni în Constanţa i-a fost extrem de dificil, după cum a mărturisit şi într-un interviu acordat Simonei Sora şi  lui Claudiu Constantinescu, în „România literară”. Era o sărăcie cruntă, nu ştia ce să mănânce şi lipseau şi mijloacele de învăţământ de la manuale, la calculatoare. În martie 1994 însă, era anunţată că a câştigat un post de lector la Linz, în Austria. A refuzat însă oferta. 

„Eram deja bolnavă de <<românism>> şi la fel de bolnavă am rămas. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru nebunia mea de a refuza două posturi în Occident ca să ajung şi să rămân la voi. Pentru mine a fost un adevărat miracol tot ce am trăit şi tot ce mai trăiesc în România”, declara Marian Ochoa în interviul pentru „România literară”, Lidia Bodea, director al editurii Humanitas, numind mai multe pasaje, o decaraţie de dragoste. 

Enrique Redel a fost cel care i l-a propus pe Cărtărescu. „A vrut să înceapă cu o carte mai mică, pentru a testa piaţa. Cartea a fost extrem de bine primită. M-a adoptat pe mine ca traducătoare şi aşa a început”, a mai spus traducătoarea. 

Mircea Cărtărescu: traducerea, o cunună de aur 

Alături de Blaga, Mircea Cărtrescu este de părere că fiecare scriitor este şi propriul său traducător, petru că traduce emoţii, senzaţii, afecte, amintiri, în cuvinte. „Această traducere în cuvinte a ceea ce simţi este traducerea fundametală. Fiecare dintre noi suntem traducătorii propriei noastre fiinţe într-un spaţiu al cuvintelor”.

De aici vin şi sentimentele scriitorului faţă de traducători: „un fel de veneraţie şi un fel de înfricoşare”. Traducătorii duc mai departe experienţa autorului individual şi traduc, nu cuvintele unei limbi în cuvintele unei alte limbi, ci culturi întregi. „Acolo unde nu există traducere, se produce, aproape inevitabil, exterminarea. Traducerea înseamnă o cunună de aur, o creangă de măslin”

Scriitorul are o imensă admiraţie pentru traducătorii buni pe care îi consideră mai nepreţuiţi decât aurul în acest moment. În literatura română e penurie, avem doar trei-patru traducători pentru fiecare ţară. 

„E o penurie cumplită. Toţi scriitorii vor să fie traduşi la un momnt dat, dar nu există decât trei-patru traducători. Cine va avea primul acces la ei? Cum se va întâmpla acest lucru? Să-ţi apropriezi cei mai buni traducători? Este o competiţie sufocantă”. 

Mircea Cărtărescu îşi mărturiseşte gratitudinea extraordinară pentru traducători. Este recunoscător nu pentru că este tradus în mai multe limbi, ci pentru că este tradus aşa cum trebuie. 

„Degeaba eşti tradus în 100 de limbi, dacă eşti tradus prost. Ţi se face un deserviciu. Ţi se pune o mască ce nu te reprezintă. Dar dacă eşti tradus bine, cartea este reinventată pur şi simplu într-o altă limbă. De aceea, sunt foarte fericit că lucrez cu cei mai buni traducători în acest moment, în cel puţin 10-15 limbi europene. Sunt absolut fericit din acest punct de vedere. De asemenea, sunt fericit că lucrez cu unii dintre cei mai buni editori”, a mai explicat Mircea Cărtărescu.