Cum se leagă totul la Visky András

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am citit „Cel ce vede glasul- Márti Sipos de vorbă cu András Visky“ înainte ca scrierea în cauză să devină carte în lege.

Paginată, copertată, indexată. Textul volumului mi-a fost trimis pe mail cu încuviinţarea, ba chiar la solicitarea editorului (Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ şi revista Teatrul azi cărora li s-a alăturat editura Cheiron) pentru ca atunci când cartea va exista cu adevărat să o prezint cu ocazia lansării programate în spaţiul Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj.

Parcurgând pagina de gardă, am observat că viitoarea carte e plănuită să apară în colecţia Eseuri, cronici, însemnări teatrale. După primele pagini, am început să mă întreb dacă nu cumva editorul a comis o greşeală de încadrare. Dacă nu era cumva mai portivit ca Cel ce vede glasul ... să fi apărut într-o altă colecţie a editurii, Eu, tu, el, ea şi istoria. Şi aceasta fiindcă protagonistul volumului, András Visky, a cunoscut cu asupra de măsură ceea ce înseamnă să te confrunţi cu istoria şi cu vicisitudinile acesteia. Nu avea decât doi ani, când regimul comunist, teroarea stalinistă sub formă dejistă a ordonat, în 1958, un nou val de arestări şi deportări. A făcut-o din două motive. Mai întâi, spre a arăta că celebrul 1956 maghiar nu va avea niciun fel de efect pozitiv asupra dictaturii din România, nu o va slăbi, nu îi va da nici cel mai mic aer de umanitate, ba chiar că şurubul va fi strâns încă şi mai tare şi teroarea va rămâne pe mai departe o certitudine a cotidianului. În al doilea rând, spre a-i încredinţa pe sovieticii ce tocmai şi-au retras trupele din voinţă proprie şi nu datorită imaginarei diplomaţii dejiste, că în România totul e „sub control“.

Printre cei arestaţi şi deportaţi în Lăteştii Bărăganului s-au numărat şi Visky András, şi mama lui, şi cei şase fraţi mai mari. Asta în vreme ce capul familiei, pastor protestant, era deja în închisoare.

Cartea mi se părea a fi povestea unei vieţi în luptă cu o istorie potrivnică. Odată depăşite primele pagini, am realizat însă că nu e nici o greşeală. Că, fără a fi ceea ce se cheamă o carte de, de fapt despre teatru în lege, Cel ce vede glasul....e una în care Visky András povesteşte cum a ajuns să se opună unui destin ostil prin credinţă şi cum a fost condus de credinţă înspre teatru.

În dimineaţa lansării, am intrat, în sfârşit, în posesia volumului. Pe coperta a patra, am zărit câteva cuvinte datorate lui George Banu. Ele încep cu propoziţia „La Visky, toate se leagă. Opera şi fapta îi sunt unite sub semnul aceleiaşi exigenţe“. George Banu are încă o dată dreptate. Da, „la Visky, toate se leagă“. Iar această însuşire face ca Cel ce vede glasul să fie, într-o primă instanţă, cartea credinţei în Dumnezeu, un Dumnezeu care, ne spune intervievatul, nu e considerat laş, ci ezitant. Cel ce vede glasul e, fără doar şi poate, cartea unei relaţii speciale, afective, tumultuoase, vii, personale, asumate dar, mai cu seamă, profunde cu Dumnezeu. Credinţa, biserica sunt cele ce l-au condus pe viitorul dramaturg, pe cel ce în scrierile sale a surprins ezitările lui Dumnezeu, spre teatru. Iar existenţa teatrului ‒ ne spune Visky András, nu poate fi înţeleasă fără teologie, prin teologie înţelegându-se actul intim al statului de vorbă cu Cel de Sus.

Mai departe, trebuie spus că Cel ce vede glasul- Márti Sipos de vorbă cu András Visky este o carte despre probleme esenţiale. Despre viaţă şi moarte, despre credinţă şi necredinţă, despre libertate şi universuri concentraţionare, despre libertate şi claustrare, despre claustrare şi depăşirea acesteia. Despre felul în care toate acestea şi multe altele s-au concentrat, esenţializat, exprimat în scrisul pentru scenă al lui Visky András, s-au coagulat în conceptul de teatru de baracă. Mai e volumul despre care scriu unul despre neputinţă, despre relaţia de colaborare cu regizorul Tompa Gábor, cel ce a montat nu doar în România piesele dramaturgului clujean. Despre repetiţii şi despre teama de eşec ca şi despre riscul asumat pe care îl presupune fiecare lansare la public a unui nou text. Despre lucrul cu studenţii şi continuele provocări presupuse de confruntarea cu noile generaţii ce au avut şansa de a nu cunoaşte pe propria piele nici comunismul, nici represiunea şi care poate tocmai din acest motiv se cuvine să fie şi mai mult învăţate să preţuiască şi să onoreze ideea de libertate.

În fine, Cel ce vede glasul... reprezintă o carte, un eseu vorbit despre fericire şi despre felul în care înveţi să fii fericit.

CEL CE VEDE GLASUL – Márti Sipos de vorbă cu András Visky; Traducerea: Alexandru Skultéty; Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ & Revista „Teatrul azi“ prin editura Cheiron, Bucureşti, 2013

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite