Cum au salvat SRI serviciile secrete occidentale

Monografia SRI. 25 de ani“, scoasă mai întâi ca document intern, a fost lansată sâmbătă, 23 mai 2015, în variantă editorială la Rao.

Ca jurnalist care am citit şi chiar am scris despre varianta de uz intern, pot garanta că, excepţie făcând adăugarea unor fotografii acolo unde documentul intern nu permitea asta din punct de vedere tipografic, volumul tipărit e identic cu Monografia de uz intern.

 CIA şi-a făcut un obicei (bun, după părerea mea) de a întocmi istorii de uz intern ale Agenţiei în general sau ale unei perioade directorale în special. Caracterul secretizat e impus de descrierea unor operaţiuni în care au fost implicaţi ofiţeri încă activi. Deconspirarea lor ar risca mari pericole, inclusiv cel de moarte.

În 23 decembrie 1975, Richard Skeffington Welch, şeful Staţiei CIA din Grecia, a fost asasinat de organizaţia teroristă de tip marxist „17 noiembrie“, după ce i-a apărut numele în revista „Counter-Spy“, care, de altfel, şi-a încetat apariţia după asasinat. Ulterior însă, documentul e desecretizat şi poate fi dat publicităţii.

„Monografia SRI 25 de ani“ nu e un astfel de gen de istorie, despre care nu ştiu să se fi realizat pe plan intern la noi. Cu toate acestea, prin multe date publicate întâia oară după 1990 despre SRI, volumul e şi un excelent document de istorie.

Despre primii ani de după înfiinţarea SRI, monografia se referă pe larg într-un capitol intitulat „Managementul resurselor umane“. Perioada 1997-2000 stă sub semnul sintagmei „Vremea căpitanilor“.

Volumul o explică astfel:

„Din perspectiva managamentului resurselor umane, anii 1997-2000 au fost caracterizaţi drept «vremea căpitanilor». Motivul ţine de decizia conducerii SRI de la acea vreme de a permite şi tinerilor ofiţeri (inclusiv căpitanilor) să participe la concursurile de ocupare a funcţiilor de conducere - care până atunci erau rezervate celor cu grade superioare“.

Cum s-a ajuns la această formulă? Istoria SRI e poate, dintre toate istoriile instituţiilor din România postdecembristă, cea mai semnificativă pentru ruperea de trecut a vechilor instituţii de forţă şi nu numai de forţă. Spun şi nu numai de forţă, pentru că nu numai Miliţia, jandarmeria, Armata, Procuratura, SRI au fost nevoite să se lupte cu imaginea anterioară asupra instituţiilor dintr-un stat, dar şi Parlamentul, Partidele politice, Presa, Justiţia.

SRI a avut însă cea mai grea misiune prin raportare la fosta Securitate:

1. Un timp în cadrul Serviciului au lucrat foşti ofiţeri de Securitate. Uşor de susţinut o campanie potrivit căreia SRI e tot Securitatea de pe vremuri.

2. Securitatea s-a definit prin secretoşenie absolută. Prin urmare, SRI, care a trebuit să lucreze şi cu note definitoriei oricărui serviciu secret, a fost suspectat că duce mai departe practicile vechii Securităţi.

3. Fosta Securitate a avut, printre mijloacele fundamentale de acţiune, supraliticitarea Puterii sale asupra cetăţeanului, prin crearea imaginii de Forţă ocultă, înspăimântătoare, care ştie tot. Inevitabil, opinia publică a aşteptat de la SRI aceeaşi imagine de infailibil, de maşinărie care supraveghează tot ce mişcă pe teritoriul românesc şi nu numai. Pe de o parte asta a însemnat suspiciunea că şi SRI e tot un fel de Securitate, pe de alta, nedumerirea publică faţă de ratări din partea Serviciului.

De la înfiinţare SRI se confruntă cu această imagine cumplită pentru o instituţie care se voia altfel decât fosta Securitate. Toate eforturile SRI n-au avut însă rezultatul scontat. Nici măcar cel intitulat „Vremea căpitanilor“. Serviciul a fost salvat de această problemă de integrarea României în NATO.

Pe acest fond, au devenit credibile informaţiile despre colaborarea SRI cu serviciile secrete din Vest.

Deşi un serviciu al unei ţări nu se predă cu totul serviciului unei ţări aliate, tocmai imaginea de pus în slujba serviciilor secrete occidentale a salvat SRI de la imaginea de continuatoare a fostei Securităţi.